Inadmissibility of new evidence requests in cassation: prohibition against producing new proofs beyond documents under non-devolutory appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' decisions that ordered the defendant to pay the plaintiff the price for delivered goods. The dispute involved a commercial action for unpaid product prices where the defendant alleged partial settlement through postal orders and offset via counter-deliveries but failed to provide conclusive evidence or specify which entities received the payments. The court ruled that the defendant was procedurally barred from introducing new evidence, such as a specialized expert audit to reconcile the accounting records of three involved commercial entities, at the cassation stage; such probatory requests had to be submitted at latest during the appeal, as cassation does not permit a new trial on the merits or the adduction of new evidence other than documents under Articles 304 and 305 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart.305 C.proc.civ, art.304 C. proc. civ; Inadmissibility of new evidence requests in cassation: prohibition against producing new proofs beyond documents under non-devolutory appeal: Prima instanţă a reţinut că pârâta nu a dovedit, așa cum a susţinut în întâmpinare, că a achitat o parte din creanţă cu mandat poștal și o parte prin compensare și că în aceste circumstanţe, ar mai avea de achitat cu titlu de preţ numai o diferenţă, conform dispoziţiilor coroborate ale art.969, 970 și 1361 C. civ..
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Recurs. Propunerea și administrarea probelor. Condiţii de admisibilitate
art.304, art.305 C.proc.civ.
Pârâta era datoare să solicite,cel mai târziu în apel,completarea probelor (cu expertiza de specialitate) iar nu în recurs,cale de atac care nu are cracter devolutiv și în care nu se poate face o nouă judecată de fond, neputându-se produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, conform art.305 C.proc.civ.
(Secţia comercială, decizia nr.4443 din 18 noiembrie 2003)
Reclamanta SC SDCE SRL Baia Mare, în calitate de lichidator al SC T T SRL, a solicitat instanţei s-o oblige pe pârâta SC AC SRL Sfântu Gheorghe să-i plătească contravaloarea produselor livrate.
Prin sentinţa civilă nr.211 din 14 iunie 2000, Tribunalul Covasna a admis acţiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei preţul mărfii livrate.
Prima instanţă a reţinut că pârâta nu a dovedit, așa cum a susţinut în întâmpinare, că a achitat o parte din creanţă cu mandat poștal și o parte prin compensare și că în aceste circumstanţe, ar mai avea de achitat cu titlu de preţ numai o diferenţă, conform dispoziţiilor coroborate ale art.969, 970 și 1361 C. civ..
Această soluţie a fost confirmată de Curtea de Apel Brașov, Secţia comercială și de contencios administrativ, care prin decizia nr.106/Ap din 28 martie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. C. SRL Sf.Gheorghe, reţinând că pârâta nu a făcut dovada că ar fi achitat vreo sumă în contul datoriei, întrucât din cele două chitanţe depuse la dosar, nu rezultă în contul căror facturi s-a făcut plata și cărei societăţi i s-au expediat sumele. De asemenea, instanţa de apel a mai constatat că pârâta nu a putut proba nici susţinerile subsidiare, în sensul că a achitat parţial debitul prin compensare, adică prin livrarea către reclamantă a unor mărfuri, în condiţiile în care la dosar nu s-au depus acte care să confirme o astfel de situaţie, iar reclamanta a contestat existenţa unei asemenea plăţi.
Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta SC AC SRL a declarat recurs, susţinând că în cursul anilor 1997, 1998 și 1999 a primit marfă de la SC T. T.SRL, astfel că ar mai fi de achitat o diferenţă dar nicidecum suma pretinsă prin acţiune de lichidatorul reclamantei.
Cum în litigiu se află trei societăţi comerciale, respectiv SC T T SRL Baia Mare, SC T T P SRL Baia Mare și SC A C SRL Sf.Gheorghe, pârâta a considerat că pentru lămurirea situaţiei plăţilor se impunea în același timp admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea apelului și desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru completarea probelor, constând în confruntarea evidenţelor contabile ale celor trei societăţi.
Recursul pârâtei nu este fondat.
.Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că pârâta nu a dovedit că ar fi achitat vreo sumă în contul celei pretinse, care reprezintă contravaloarea facturilor menţionate în acţiune, întrucât cele două chitanţe depuse la dosar nu probează stingerea parţială a debitului, în contextul în care nu s-a indicat pentru ce factură s-a făcut plata și în contul cărei societăţi s-au expediat sumele.
Mai este de reţinut, din examinarea chitanţelor, că sumele au fost expediate pentru destinatarul persoană fizică O. C. , fără a se preciza în ce calitate și ca reprezentant al cărei societăţi a fost indicat ca destinatar al acestor sume.
Or, în acest context reclamanta nu a recunoscut efectuarea plăţii vreunei sume în contul celei solicitate prin acţiune, ci dimpotrivă a contestat în tot cursul procesului o asemenea situaţie, iar pârâta era datoare să solicite cel târziu în apel completarea probelor cu o expertiză de specialitate și nu să ceară abia în recurs, cale de atac care nu are caracter devolutiv ci are loc numai un control al hotărârii atacate în limita motivelor expres prevăzute de de lege (art.304 C. proc. civ.), casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la instanţa de fond, petru confruntarea evidenţei contabile a celor trei societăţi (SC T T SRL Baia Mare, SC T T P SRL Baia Mare și SC A C SRL Baia Mare), cu alte cuvinte, completarea probelor, cerere care trebuia formulată, așa cum s-a arătat, cel târziu în apel, pentru că în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor (art.305 C. proc. civ.).
Cum situaţia examinată a demonstrat deficienţe în evidenţa contabilă a pârâtei, instanţele au înlăturat ca nedovedite susţinerile acesteia în apărare, contestate și de reclamantă, în sensul că s-ar fi stins parţial debitul prin plăţi directe și respectiv prin livrări în compensare.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.