Thermal energy supply debt: appeal dismissed and payment ordered after statute of limitations interrupted by debtor's recognition

Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere.

Decret nr.167/1958, art.16 lit.a), art.17

Potrivit art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, iar potrivit art.17, întreruperea șterge prescripţia, începând să curgă o nouă prescripţie, astfel că recunoașterea datoriei de către pârâtă, prin protocolul încheiat la 17 mai 2000, a întrerupt prescripţia și în raport cu data introducerii acţiunii, 6 martie 2002, dreptul material la acţiune a fost exercitat de reclamantă înăuntrul termenului general de trei ani, încadrându-se în noua prescripţie care a început să curgă de la 17 mai 2000.

(Secţia comercială, decizia nr.4345 din 12 noiembrie 2003)

Reclamanta S.C. T. SA prin Sucursala „E.” Constanţa a chemat în judecată pe pârâta RADET Constanţa, pentru a fi obligată la plata sumei reprezentând refuzul parţial la facturile de energie termică, emise în perioada octombrie 1997- februarie 2001, cu motivarea că reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice, prelungit prin mai multe acte adiţionale și în baza căruia s-a obligat să furnizeze pârâtei energie termică, urmând ca aceasta să achite contravaloarea acestei energii.

Deși obligaţia de a furniza energie termică începând cu anul 1996 a fost îndeplinită, pârâta a refuzat parţial plata facturii.

În vederea achitării sumelor restante, la data de 17 mai 2000 și la 20 octombrie 2000, s-a încheiat protocolul, prin care pârâta a recunoscut că are datorii către reclamantă, obligându-se să le achite, lucru pe care nu l-a făcut.

Prin obiecţiunile depuse, pârâta a invocat că acţiunea reclamantei este prescrisă, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată.

La cererea părţilor s-a efectuat o expertiză contabilă și tehnică, pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă, urmare a refuzurilor parţiale la facturile emise de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr.60/COM din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei pretinse,la plata taxei de timbru și onorariu expertiză.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că între părţile din litigiu a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice din 1995 și 1998, ambele prelungite prin mai multe acte adiţionale, prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze energie termică, cu obligaţia pârâtei să achite contravaloarea acesteia.

Cu toate acestea, pârâta în perioada octombrie 1997-februarie 2001 a refuzat parţial să platească facturile emise de reclamantă iar expertiza, efectuată la cererea părţilor, a stabilit suma datorată de pârâtă, în baza facturilor refuzate la plată.

Cu privire la excepţia invocată de pârâtă, privind prescripţia acţiunii, pentru perioada octombrie 1997-1999, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a argumentat că, prin protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 și la 20 octombrie 2000, pârâta a recunoscut că are o datorie către reclamantă, la facturile neachitate, angajându-se să achite suma conform graficului de eșalonare a plăţilor.

Porivit art.16 lit.a) din Decretul 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, iar potrivit art.17 întreruperea șterge prescripţia, începând să curgă o nouă prescripţie.

În speţă, recunoașterea datoriei, consemnată în protocolul din 17 mai 2000, a întrerupt prescripţia și în raport cu data introducerii acţiunii (6 martie2002), dreptul reclamantei a fost exercitat în termenul general de 3 ani, încadrându-se în noua prescripţie ce a început să curgă de la 17 mai 2000.

Pârâta a declarat recurs, cu respectarea termenelor prevăzute de art.301 și 303 C. proc. civ., în temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ.,critica formulată privind nelegalitatea și netemeinicia sentinţei sub aspectul respingerii excepţiei prescripţiei invocate la fond.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.306 alin.(3) C. proc. civ. instanţa de recurs va examina cererea chiar în situaţia indicării greșite a motivelor de recurs, așa încât susţinerile reclamantei de a se constata ca inadmisibil recursul, nu poate fi primită.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei pentru perioada octombrie 1997-1999, Curtea a reţinut că soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă. Prin protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 și la 20 octombrie 2000, pârâta a recunoscut o datorie restantă către reclamantă, facturi recunoscute și neachitate, cu angajarea plăţii acestora conform graficului de eșalonare.

Această recunoaștere a datoriei,de către pârâtă, a fost reţinută de Curtea de Apel Constanţa ca fiind momentul în care a operat întreruperea cursului prescripţiei, așa încât de la această dată, potrivit art.17 din Decretul 167/1958, începe să curgă o nouă prescripţie de trei ani, acţiunea reclamantei fiind introdusă astfel în noul termen de prescripţie, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată (6 martie 2002).

Susţinerea pârâtei, prin care suma în litigiu excede protocolului, neavând nici o legătură cu suma acceptată prin acest protocol, nu are suport, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o anexă la protocol cu componenţa sumelor restante, din care să rezulte explicit ce sume au fost recunoscute și cu ce titlu. De altfel, ambele părţi, prezente la dezbateri au confirmat inexistenţa acestor anexe.

Așa cum a fost redactat protocolul încheiat între părţi, în lipsa unei defalcări pe categorii de facturi, rezultă, prin formularea „datoria totală a RADET”, la 17 mai 2000, că pârâta a recunoscut și a acceptat la plată suma în litigiu,astfel că instanţa de fond ,în mod corect, a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.16 lit.a) din Decretul 167/1958.

În consecinţă, recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art.312 teza 2 C. proc. civ.