Insurer's subrogation claim not time-barred; general 3-year prescriptive period applies—judgment quashed and remanded.

Contract de asigurare.Acţiunea în regres a asigurătorului impotriva unui terţ.Termen de prescripţie.

Decretul nr.167/1958,art.3 alin(1)

Dreptul asigurătorului la acţiunea în regres,pentru despăgubiri, contra celor răspunzători de. producerea prejudiciului, derivă din subrogarea în drepturile asiguratului său, în limita indemnizaţiei plătite și este valorificabil pe calea dreptului comun, fiind înafara raporturilor de asigurare astfel incât se aplică termenul general de prescripţie, iar acţiunea nu trebuie confundată cu cea pe care o are asigurătorul impotriva propriului asigurat.

(Secţia comercială,decizia nr3341 din 8 iulie 2003)

Reclamanta Asigurarea Românească ASIROM SA,Sucursala București i-a chemat în judecată pe pârâţii D F, SC R.L. SA București și SC A.. Sucursala București, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor din asigurare și dobânda legală, conform O.G. nr.9/2000, până la achitarea debitului.

Prin sentinţa civilă nr.156 din 14 ianuarie 2002, Tribunalul București , Secţia comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul D. F. și a respins acţiunea, reţinând că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.3 alin(.2) din Decretul nr.167/1958, care fac referire la termenul de prescripţie de 2 ani, în privinţa raporturilor ce izvorăsc din asigurare iar textul menţionat nu distinge dacă raporturile juridice dintre părţile litigante izvorăsc din contracte, din fapte juridice ori din lege, or, în cauză, acestea își au izvorul în lege și fiind dublate de un fapt juridic, dreptul de a cere repararea pagubei ia naștere la data când reclamanta a făcut plata.

Împotriva sentinţei reclamanta a declarat recurs și prin decizia civilă nr.661 R din 30 aprilie 2002, Curtea de Apel București , Secţia a V a comercială l-a respins, ca nefondat, reţinând că raporturile dintre părţile litigante izvorăsc din contractul de asigurare, în baza căruia reclamanta a efectuat plata și se supun dispoziţiilor Legii nr.136/1995.

În conformitate cu prevederile art.27 lit.f) din Legea nr.92/1992 și ale art.330 pct.2 C.proc.civ., s-a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr.156 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului București , Secţia comercială și a deciziei civile nr.661/R din 30 aprilie 2002 a Curţii de Apel București , Secţia a V-a comercială.

În motivarea recursului în anulare, s-a susţinut că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, în sensul că termenul de prescripţie de 2 ani, reţinut a fi aplicabil de instanţe, în baza dispoziţiilor art.3 alin(.2) din Decretul nr.167/1958, vizează exclusiv raporturile dintre asigurător și asigurat, or, în speţă, reclamanta, în calitate de asigurător, subrogându-se în drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, a formulat acţiune în regres împotriva acestora, situaţie în care era aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art.3 alin(.1) din Decretul nr.167/1958, faţă de care acţiunea reclamantei a fost introdusă în termen legal și impune respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune..

Recursul în anulare este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, s-a constatat că sfera de aplicare a dispoziţiilor art.3 alin(2) din Decretul nr.167/1958 este clar delimitată și se referă exclusiv la raporturile juridice ce izvorăsc din asigurare, respectiv raporturile contractuale dintre asigurător și asigurat, asiguratorului cu contractantul asigurării (pentru situaţiile în care contractantul și asiguratul sunt persoane diferite), asiguratului cu persoana cuprinsă în asigurare, asigurătorului cu beneficiarul asigurării.

Prin urmare, termenul special de prescripţie de 2 ani prevăzut de dispoziţiile legale este aplicabil numai situaţiilor arătate, decurgând din raportul generic asigurător – asigurat.

În speţă, reclamanta este terţ faţă de raportul de asigurare existent între asigurătorul de răspundere civilă obligatorie SC A. SA București și asiguratul acestuia, pârâtul D. F,. și drept urmare, termenul special de prescripţie nu este aplicabil, ci devine aplicabil termenul general de prescripţie, ce funcţionează în privinţa terţelor persoane care au anumite drepturi și obligaţii în afara raporturilor de asigurare.

În cauza de faţă dreptul asigurătorului la acţiunea în regres împotriva terţului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizaţiei plătite și este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual, direct, între asigurător și asigurat.

Așa fiind, subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual și nu unul contractual și, ca atare, nu trebuie confundată cu acţiunea pe care o are asigurătorul împotriva propriului asigurat.

Așadar, în speţă, este aplicabil, termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data de 29 august 1997, data efectuării plăţii către asigurat, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 24 august 2000, rezultă că a fost promovată în termenul legal și în mod greșit instanţele au admis prescripţia dreptului la acţiune,. ce trebuia respinsă ca nefondată.

În consecinţă, faţă de aceste considerentele, s-a admis recursul în anulare, împotriva deciziei curţii de apel și recursul declarat de reclamantă iar cauza a fost trimisă, spre soluţionare în fond, tribunalului.