Limitation of mortgage guarantors' liability to principal under Art. 42(3) Commercial Code, excluding solidary liability for interest and penalties

Contract de credit bancar. Garanţi necomercianţi. Răspundere contractuală în limitele garanţiei pentru suma imprumutată

art.42 alin.(3)C.com

Dacă pentru garantarea unui imprumut contractat de o societate comercială s-a încheiat un contract de ipotecă,având clauza renunţării la beneficiul de discuţiune și diviziune, iar nu un contract de fidejusiune și garanţii ipotecari care au semnat contractul de ipotecă sunt persoane fizice și nu fidejusori, sunt aplicabile dispoziţiile art.42 alin(3)C.com.,care înlătură prezumţia de răspundere solidară a codebitorilor în cazul necomercianţilor ,iar nu art.1657 C.civ., potrivit căruia se extinde fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale la toate accesoriile unei datorii,deci și la dobânzi și penalităţi.,întrucât solidaritatea garanţilor ipotecari cu persoana juridică,care a făcut imprumutul,există numai în limitele garanţiei pentru suma imprumutată.

(secţia comercială,decizia nr.3264 din 2 iulie 2003)

Tribunalul Timiș, prin sentinţa civilă nr.1078 din 5 iulie 1999, a admis în parte acţiunea reclamantei B.R.C.R,.obligând pe pârâţii SC”G.R.”SRL,I.D.,I.M.,H.M.L.,H.R.C.,H.V. să plătească în solidar dobânzile, calculate pentru sumele neachitate, pentru care există un titlu executoriu ,sentinţa civilă nr.1166/1996 a Tribunalului Vâlcea, și a respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere.

Reclamanta a declarat apel ,susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzilor în continuare și netemeinic a fost respins capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere.Împotriva aceleiași hotărâri au declarat apel și pârâţii H.M.L.,H.R.C., H. V..

Curtea de Apel Timișoara a pronunţat decizia nr.37 din 19 ianuarie 2000 ,prin care a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa civilă nr.1078 din 5 iulie 1999 și a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Timiș.

Rejudecând cauza, Tribunalul Timiș ,prin sentinţa civilă nr.822 din 31 mai 2000, a admis acţiunea reclamantei faţă de pârâta SC „G. R.” SRL Timișoara, pe care a obligat-o la plata sumelor reprezentând dobânzi restante până la 5 iulie 1999 și penalităţi de întârziere, precum și plata dobânzilor și penalităţilor de întârziere, în continuare, până la data achitării integrale a debitului .

Instanţa a respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi,reţinând că pentru pârâţii, persoane fizice, nu se aplică prevederile art.42 alin.(1) C com.., pentru că ei nu sunt codebitori la obligaţia comercială, solidaritatea lor cu pârâta , persoana juridică, care a făcut împrumutul, există doar în limitele garanţiei și anume, pentru suma împrumutată.

De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei convenţii încheiate cu pârâţii , persoane fizice , prin care aceștia să răspundă solidar cu pârâta,societatea comercială..

Reclamanta a declarat apel, solicitând obligarea pârâţilor, persoane fizice, în solidar cu pârâta ,persoană juridică, la plata dobânzilor și penalităţilor și a criticat hotărârea, deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoata a respins apelul reclamantei, prin decizia nr.521 din 10 mai 2001, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art.42 alin(.3) C. com.,iar garanţilor le revine răspunderea doar pentru ceea ce s-au obligat, neputându-se depăși limitele garanţiei fără acordul acestora, si în ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanta nu a făcut dovada sumei pretinse.

Reclamanta a declarat recurs, cerând, în temeiul art.304 pct.9 C.proc. civ., obligarea pârâţilor, persoane fizice, în solidar cu pârâta ,persoană juridică, la plata dobânzilor și a penalităţilor de întârziere precum și obligarea la plata dobânzilor și penalităţilor ce vor curge în continuare, până la achitarea debitului.,cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului, reclamanta a arătat că instanţele au interpretat greșit clauzele contractului de ipotecă, prin care s- a renunţat la beneficiul de diviziune și discuţiune, de unde rezultă că s-a constituit și ipotecă și fidejusiune, chiar necomerciant și răspunderea solidară cu debitorul comerciant, potrivit art.42 C. com.,iar răspunderea pârâţilor a fost limitată la sumele înscrise în contractul de împrumut, iar în decizie nu se face referire la poziţia celorlalţi pârâţi I. D., I. M., S. I., S. L. ignorându-se dispoziţiile art.1657 C. civ., potrivit cărora, fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii se întinde la toate accesoriile datoriei.

Recursul este nefondat .

În contractul de împrumut din 1995, încheiat între reclamantă și pârâta ,societatea comercială, .la art.20 lit.e), se menţionează că garanţia contractului de împrumut este imobiliară. Pentru garantarea împrumutului s-a încheiat contractul de ipotecă, în care este înscrisă clauza renunţării la beneficiul de discuţiune și diviziune, dar, această clauză nu are ca efect răspunderea solidară a pârâţilor și nici angajarea unei fidejusiuni.

Părţile nu au încheiat contract de fidejusiune, pârâţii.,persoane fizice sunt garanţi ipotecari și nu fidejusori, astfel că, sunt aplicabile dispoziţiile art.42 alin(.3 )C. com., care înlătură răspunderea solidară pentru cazul în care una dintre părţi nu este comerciant.

Clauzele din contractul de împrumut au fost interpretate corect, în sensul că ipoteca a fost constituită pentru suma împrumutată și nu există nici o convenţie prin care părţile să fi convenit o solidaritate între debitor și garanţi.

Prevederile art.1657 C. civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii, se întinde la toate accesoriile unei datorii, deci și la dobânzi și penalităţi, nu sunt aplicabile în speţă, pârâţii , persoane fizice, au semnat doar contractul de ipotecă, iar fidejusiunea nu poate fi presupusă.

Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr.822 din 31 mai 2000 a Tribunalului Timiș, fără a fi menţionaţi toţi pârâţii.

Referirea la pârâţii H. M. R., H. R. C., H. L, H. V. privește doar cheltuielile de judecată, iar nemenţionarea celorlalţi pârâţi nu are legătură cu soluţia pronunţată în apel.

În consecinţă,recursul a fost respins ca nefondat.