Exclusion of commercial partner for failure to contribute capital upheld on appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) allowed the appellants' appeal, reversing the Court of Appeal’s decision and reinstating the first-instance ruling that excluded a partner from a commercial company for failure to contribute the subscribed capital. The dispute centered on whether the partner's failure to pay a modest agreed-upon capital contribution justified exclusion, where the first instance had affirmed exclusion despite the partner’s non-participation in general assemblies and payment of sums to another associate rather than the company account, while the appellate court had rejected exclusion, arguing the measure was a sanction for fault and inapplicable to minimal contribution amounts. Relying on Articles 217 and 218 of Law No. 31/1990, the ICCJ held that exclusion is a mandatory legal consequence for a partner who, after being put in default, fails to bring in their contribution, regardless of the modic value of the contribution or the partner's lack of culpability, as the primary purpose is to protect the company and other partners' interests; thus, the appellate court’s refusal to apply the exclusion due to the small amount of the unpaid contribution was an erroneous interpretation of the law.
Legislator headnote
AI generatedart.218 din Legea nr.31/1990, art.217 din Legea nr.31/1990, art.312 C.proc.civ; Exclusion of commercial partner for failure to contribute capital upheld on appeal: The dispute centered on whether the partner's failure to pay a modest agreed-upon capital contribution justified exclusion, where the first instance had affirmed exclusion despite the partner’s non-participation in general assemblies and payment of sums to another associate rather than the company account, while the appellate court had rejected exclusion, arguing the measure was a sanction for fault and inapplicable to minimal contribution amounts. Relying on Articles 217 and 218 of Law No. 31/1990, the ICCJ held that exclusion is a mandatory legal consequence for a partner who, after being put in default, fails to bring in their contribution, regardless of the modic value of the contribution or the partner's lack of culpability, as the primary purpose is to protect the company and other partners' interests; thus, the appellate court’s refusal to apply the exclusion due to the small amount of the unpaid contribution was an erroneous interpretation of the law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and modifying the lower court's decision.
Full text
Societate comercială. Asociat. Excludere pentru neîndeplinirea obligaţiei de a aduce aportul la capitalul social.
Legea nr.31/1990,art218
Asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat, poate fi exclus din socitate, la cererea oricărui asociat sau a societăţii, conform art.218 din Legea nr.31/1990, fiind irelevantă valoarea modică a aportului convenit de asociaţi..
(Secţia comercială, decizia nr.2416 din 18 aprilie 2003)
Prin sentinţa civilă nr.294 din 23 martie 2001, Tribunalul Bacău a respins acţiunea reclamantei SC„G.A.” SRL, dar a admis cererea reclamantului B.A și a dispus excluderea pârâtului G.C. din societate ,respingând cererea reconvenţională.
Instanţa a reţinut, că adunările generale care au stabilit desemnarea administratorului și majorarea capitalului social ,ca urmare a modificării legislative, s-au desfășurat fără prezenţa asociatului străin, care, deși convocat, nu a participat, manifestându-și dorinţa de a se retrage, încă din anul 1998. Totodată sumele trimise de asociatul străin au fost plătite reclamantului, nu virate în contul societăţii, ca aport la capitalul social, încât cererea reconvenţională, tinde la realizarea dreptului ce nu a fost exercitat în timp util. De altfel, actele întocmite de asociatul român nu au încălcat dispoziţiile imperative ale legii și nu s-a dovedit că acesta a folosit în interes personal, bunurile societăţii.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr.613 din 25 octombrie 2001, a admis cererea apelantului pârât, și a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea reclamantului B.A.
Instanţa de apel, a considerat că măsura excluderii apare ca o sancţiune aplicată asociatului care nu-și îndeplinește obligaţiile sau săvârșește fapte potrivnice intereselor societăţii. Reaua-credinţă a asociatului la majorarea capitalului social nu poate fi reţinută în raport cu un cuantum modic al sumelor ce trebuiau virate.
Reclamanţii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 și pct10 C.proc.civ., considerând că greșita aplicare a dispoziţiilor art.217 lit.a din Legea nr.31/1990 a condus la soluţia nelegală pronunţată de curtea de apel, după cum comportamentul asociatului străin a condus la acţionarea societăţii în instanţă, de către C.C.I. Bacău pentru dizolvarea acesteia.
Pe de altă parte, motivarea contradictorie a instanţei de apel cu privire la sumele de bani trimise de asociatul străin atrage netemeinicia hotărârii judecătorești atacate.
Recursul este fondat.
Dispoziţiile art.217 din Legea nr.31/1990 reglementează situaţiile în care sancţiunea aplicată asociatului, care nu-și îndeplinește obligaţiile asumate ori săvârșește fapte contrare intereselor societăţii, este excluderea.
Necesitatea protejării societăţii comerciale și apărării intereselor celorlalţi asociaţi este raţiunea pentru care se impune măsura excluderii asociatului chiar dacă el nu este culpabil.
Asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat poate fi exclus din societate, la cererea oricărui asociat sau a societăţii potrivit art.218 din Legea nr.31/1990..
Indiferent de valoarea aportului la care au convenit asociaţii, aceasta este o condiţie care dă dreptul de participare la activitatea socială. De aceea este lipsit de importanţă dacă aportul asociaţilor este modic sau nu, iar legea a stabilit sancţiunea excluderii în cazul în care capitalul subscris nu a fost vărsat.
Printr-o interpretare care depășește scopul pentru care legea a fost edictată, instanţa de apel a ajuns la concluzia greșită a inaplicării normelor de drept în raport cu valoarea minimă a obligaţiei de îndeplinit.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.proc.civ., Curtea a admis recursul reclamanţilor și a modificat decizia Curţii de Apel Bacău, în sensul respingerii apelului declaratde pârât.