Comparative advertising lawfulness: objective comparison vs. unfair competition under Law 11/1991

Concurenţa neloială.Reclama comparativă

art.4 și art5 din Legea nr11/1991

Faptele pe care legea le consideră acte de concurnţă neloială(art.4 și art.5 dinLegea nr.11/1991) sunt cele care urmăresc crearea unei confuzii, tinzând să producă în viziunea consumatorului ideea că întreprinderea,podusele sau serviciile provin de la concurent sau există legături strânse între oferte. De aceea,reclama comparativă,implicând elemente de neloialitate în scopul obţinerii unor avantaje de piaţă,este ilicită,când comparaţia este inexactă și neobiectivă.

(Secţia comercială.decizia nr 2412 din 18 aprilie2003)

Reclamanta SC ” R.” SA a chemat în judecată pe pârâta SC „E.C.” SRL solicitând încetarea și interzicerea faptelor care constituie concurenţă neloială, publicarea hotărârii privind constatarea unor fapte de concurenţă neloială, timp de o săptămână în ziarele „Adevărul”, „România Liberă” și „Ziarul Financiar”.

Tribunalul București, prin sentinţa civilă nr.2739 din 6 aprilie 2001, a respins acţiunea, considerând că scrisoarea semnată de directorul de proiect al pârâtei face câteva comparaţii faţă de activitatea reclamantei, care, fără a fi denigratoare, cuprind informaţii obiective și precise în legătură cu scopul organizării „România Internaţional Travel Show.”

Publicarea unor articole de presă nu a fost considerată o practică neloială câtă vreme afirmaţiile proveneau de la persoane care au participat la manifestarea expoziţională reflectate în mass-media.

Prin decizia nr.1377 din 5 noiembrie 2001, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Instanţa a reţinut inexistenţa afirmaţiilor pejorative, lipsa de favorizare a intereselor agentului economic agresiv, simpla efectuare a comparaţiilor între servicii fiind insuficientă pentru caracterizarea acţiunii denigratoare.

Reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.. civ.,.susţinând că instanţele au interpretat greșit dispoziţiile art.4 lit.e și g din Legea nr.11/1999 modificatăși nu au avut în vedere Convenţia de la Paris, privind protecţia proprietăţii industriale.

Recursul este nefondat.

Scrisoarea, ce face obiectul analizei activităţii de concurenţă neloială, prezintă câteva aspecte referitoare la două evenimente expoziţionale RITS și TNT, afirmând comparativ că unul este un târg independent care beneficiază de prezentare internaţională și are tarife pentru expoziţii române mai mici, iar celălalt este un târg mixt cu tarife preferenţiale pentru membrii asociaţiei. Acesta susţine, în final, că vine în sprijinul clientului pentru luarea unei decizii de a participa la unul din cele două târguri.

Concurenţa se definește ca ansamblu de reguli care cârmuiesc competiţia întreprinderilor pentru câștigarea sau conservarea clientelei, în condiţii oneste, cu reprimarea modalităţilor abuzive.

Libertatea de a participa la schimburile economice, constituie un drept recunoscut de lege, care nu poate fi discreţionar și impune satisfacerea unor condiţii economice, legale, morale, compatibile schimburilor de mărfuri și servicii.

De aceea riscul întreprinzătorului inactiv sau insuficient dotat de a pierde clientela, când concurenţa a decurs potrivit normelor bunei-credinţe și a uzanţelor cinstite, există fără a atrage caracterul ilicit al concurenţei se face în funcţie de un ansamblu de elemente, care cuprind conţinutul actului, mijloacele folosite, influenţa asupra vieţii economice.

Faptele, pe care legea le consideră acte de concurenţă neloială (art.4 și 5 din Legea 11/1991 modificată), sunt cele care urmăresc crearea unei confuzii, mijloacele folosite tinzând să producă în viziunea consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau serviciile provin de la concurent sau există legături strânse între oferte.

Riscul de confuzie apare astfel ca eroare asupra identăţii întreprinderii produselor sau serviciilor.

Dacă, în principiu, reclama comparativă, chiar dacă nu este denigratoare, implică elemente de neloialitate, jurisprudenţa a exceptat comparaţia necesară, care pune în discuţie avantajele ofertei personale, dându-i o valoare publicitară. Ilicită este numai comparaţia inexactă și neobiectivă care încearcă obţinerea unor avantaje inexacte și neobiective, sau încearcă fraudulos obţinerea unor avantaje de piaţă.

Caracterizând scrisoarea din septembrie 2000 ca un act de comparaţie necesară, fără a fi îndreptat împotriva bunului renume al concurentului, pentru a-i prejudicia reputaţia, instanţele au pronunţat soluţii legale și temeinice.

În temeiul dispoziţiilor art.312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul.