Capital increase through fraudulent in-kind contribution annulled; case remanded for retrial after paulian action deemed admissible

Opoziţia asupra actului de majorare a capitalului social prin aport în natură.Acţiune civilă,acţiunea pauliană,revocatorie.Posibilitate.

art.61alin(1)din Legea nr.31/1990

art.975 C.civ.

Dacă în principiu,opoziţia este o acţiune comercială,aflată la îndemâna persoanelor prevăzute de art.6alin(1)din Legea nr.31/1990,aceasta nu exclude posibilitatea folosirii acţiunii civile,acţiunea pauliană,revocatorie, împotriva unui act fraudulos încheiat în dauna creditorilor.

(Secţia comercială,decizia nr.1214 din28 februarie 2003)

Reclamanţii B.D., P.N, C.M. etc.și-au precizat primul capăt de cerere în sensul că înţeleg să solicite revocarea ,desfiinţarea actului adiţional autentificat sub nr.1017 din 6 aprilie 2000 în temeiul dispoziţiilor art.975 C. Civ, în contradictoriu cu pârâţii R.V., R.A., RAS , S.C.”D.I.” SRL și C.E.C.

Prin sentinţa civilă nr.490 din 14 iunie 2001,Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acţiunea și excepţia lipsei calităţii procesuale active.,reţinând că pârâţii R.V. și R. A. și-au provocat starea de insolvabilitate, cu intenţia vădită de a prejudicia interesele creditorilor., prin înstrăinarea unui imobil către fiica lor R.A.S. S-a mai reţinut că, pe cale separată, a fost promovată o acţiune pauliană pe rolul Judecătoriei Suceava, unde a fost pus în discuţie contractul de vânzare – cumpărare ce a stat la baza transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului între soţii R. și fiica lor R A Ș.

Același imobil a fost adus ca aport în S.C.”D. I.” S.R.L. de cumpărătoarea R. A. Ș., asociat unic care ,apoi, l-a ipotecat în favoarea C.E.C., pentru garantarea unui împrumut contractat de societate.

După expunerea situaţiei de fapt, prima instanţă a considerat că acţiunea reclamanţilor este nefondată, întrucât singura cale de a ataca actul adiţional de majorare a capitalului social cu imobilul cumpărat de asociată de la părinţii săi era opoziţia prevăzută de art.61 și art.62 din Legea nr.31/1990.

În ceea ce privește acţiunea pauliană, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art.975 C. Civ., câtă vreme nu s-a dovedit că actul de majorare a capitalului social le-a produs creditorilor un prejudiciu prin frauda debitorului și complicitatea terţilor iar creanţa nu era certă, lichidă și exigibilă.

Asupra garanţiei constituită pentru contractarea împrumutului de către societatea comercială, instanţa a reţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost infirmat și deci, societatea comercială a constituit în mod legal garanţia.

Sentinţa primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Suceava care,prin decizia nr.240 din 28 septembrie, a respins ca nefondat recursul reclamanţilor.

Instanţa de recurs a considerat că reclamanţii nu au făcut dovada intenţiei frauduloase a pârâtei R.A.S și nici a faptului că aceasta, prin actul atacat, și-a produs insolvabilitatea. Cu excepţia reclamantului B. D., ceilalţi reclamanţi nu au făcut dovada unor creanţe certe, lichide și exigibile. Cu referire la pricipiul relativităţii ,instanţa de recurs a motivat că potrivit art.974 și art. 975 C.civ.,. creditorii pot exercita toate drepturile și acţiunile debitorilor lor, afară de cele personale, și că atacarea în justiţie a actelor în numele debitorilor este posibilă numai în situaţia în care au fost făcute cu viclenie, în paguba creditorilor.

În concluzie, instanţa de recurs a considerat că, de vreme ce, în cauză nu s-a demonstrat că actul adiţional a fost întocmit cu viclenie , nu sunt motive pentru a se dispune anularea acestuia și radierea menţiunilor din cartea funciară.

În ceea ce privește legalitatea actului atacat, s-a precizat că există acţiune separată în curs de judecată prin care se cere anularea vânzării.

S-a declarat recurs în anulare pe motivul incălcării esenţiale a legii, care a determinat soluţionarea greșită a cauzei pe fond.și s-a susţinut că acţiunea reclamanţilor a fost respinsă greșit pe considerentul că nu s-a făcut dovada intenţiei frauduloase a pârâtei R. A. Ș. întrucât asupra acestei probleme trebuia să se pronunţe instanţa civilă.

A doua problemă în argumentarea recursului în anulare este cea referitoare la desfiinţarea actelor frauduloase, care au prejudiciat interesele reclamanţilor în calitate de creditori și la demersul acestora în justiţie, care a constat în scindarea acţiunii pauliane și înregistrarea pe cale separată, la instanţa civilă, a acţiunii pentru constatarea inopozabilităţii faţă de ei a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între debitori și fiica lor și separat, introducerea acţiunii comerciale decurgând din cea de-a doua transmisiune a imobilului către societatea comercială, prin majorarea capitalului social.

S-a reţinut greșit de instanţele care au soluţionat cauza că hotărârea de modificare a actelor constitutive nu poate fi atacată decât cu opoziţie, din moment ce Legea nr.31/1990 nu prevede o limitare a dreptului la acţiune , ca în cazul anulării hotărârii adunării generale prevăzută de art.131 din aceeași lege.

În susţinerea aceluiași argument legat de dreptul de a constata inopozabilitatea actului prejudiciabil pe calea dreptului comun s -a apreciat că opoziţia, reglementată de Legea nr.31/1990, este o cale de atac la îndemâna terţilor care nu o exclude pe cea din dreptul comun.

În ceea ce privește acţiunea civilă, s-a precizat că prin sentinţa civilă nr.1656 din 27 martie 2001 pronunţată de Judecătoria Suceava s-a admis acţiunea pauliană având ca obiect contractul de vânzare – cumpărare nr.1884 din 28 martie 2000 și s-a constatat că actul a fost încheiat în frauda drepturilor creditorilor, cu complicitatea dobânditoarei R.A.Ș și ca atare, nu le este opozabil.

Faţă de această soluţie, s-a considerat în acţiunea comercială că se impune suspendarea judecării pricinii până când sentinţa civilă rămâne irevocabilă, în conformitate cu art.244 C.proc.civ.,întrucât aceeași persoană nu poate fi considerată de bună – credinţă în acţiunea comercială care vizează transmiterea imobilului către societatea comercială, prin aport la capitalul social.

Pentru aceste motive ,în temeiul art.313 C proc. civ,. s-a solicitat admiterea recursului în anulare și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Suceava, Secţia Comercială.

Reclamanţii au susţinut că,în temeiul art.314 C.proc.civ., instanta supremă poate să modifice hotărârile atacate pronunţând o soluţie pe fond.

Recursul este fondat.

Art.109 C.proc civ. dispune că oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să se adreseze instanţei, în scopul de a pune în mișcare o acţiune civilă pentru protecţia judiciară a dreptului subiectiv , prevalându-se de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie.

În raport cu aceste dispoziţii, prin recursul în anulare s-a pus problema interpretării și aplicării dispoziţiilor art.61 și art. 62 din Legea nr.31/1990, referitoare la opoziţie, , dacă aceasta este singura cale pentru protejarea drepturilor reclamanţilor împotriva actului de majorare a capitalului social.

Pentru a vedea dacă din punct de vedere procedural s-a apreciat corect asupra acţiunii promovată trebuia examinată poziţia juridică a reclamanţilor în raport cu actul de majorare a capitalului social cu imobilul transmis terţului subdobânditor.

Critica referitoare la aplicarea acestor dispoziţii este corectă întrucât art.61 alin.1 din Legea nr.31/1990 stabilește că pot fi atacate cu opoziţie hotărârile asociaţilor referitoare la modificarea actului constitutiv de către creditorii sociali și de către persoanele prejudiciate prin aceste hotărâri.

Potrivit art.61 alin(.1) din Legea nr.31/1990 de principiu, opoziţia poate fi considerată ca o cerere introductivă în instanţă, ca un mijloc procedural pus la dispoziţia persoanelor interesate prin care se atacă hotărârea de majorare a capitalului social.

Art.61alin. (1) din Legea nr.31/1990 stabilește cercul persoanelor care pot formula o astfel de cerere în instanţă ,precizând că aceste hotărâri pot fi atacate de creditorii sociali precum și de alte persoane prejudiciate înţelegând prin acestea, creditorii particulari ai asociaţilor, asociaţii, acţionarii, toate persoanele care prin relaţia directă cu societatea pot fi prejudiciate prin hotărârea de majorare a capitalului, concretizată în actul adiţional înscris sub formă de menţiune la Registrul Comerţului.

Concluzia instanţelor , potrivit căreia, opoziţia este singura cale de a ataca în justiţie actul de majorare a capitalului social este în contradicţie cu propriul raţionament legat de contextul raporturilor juridice și al împrejurărilor de fapt în care bunul în discuţie a ajuns în patrimoniul societăţii comerciale prin majorarea capitalului social de către asociata unică, R.A.S., fiica celor doi debitori ai reclamanţilor.

Prin urmare, dacă opoziţia este o acţiune comercială pusă la îndemână de legea specială persoanelor prevăzute de art.61, nu se poate admite în contextul unor relaţii juridice complexe, că aceasta exclude orice altă acţiune prin care s-ar ataca un act fraudulos încheiat în dauna creditorilor.

Prima instanţă a ajuns la concluzia că opoziţia era la îndemâna creditorilor reclamanţi prin nesocotirea domeniului de aplicare și al efectelor acestei acţiuni în raport cu acţiunea pauliană.

Astfel, spre deosebire de opoziţie care este la îndemâna persoanelor enumerate de art.61 (1) din Legea nr.31/1990 ,printre care se află și terţii prejudiciaţi prin modificarea actului constitutiv (prin majorarea capitalului social), acţiunea pauliană este îndreptată împotriva unui terţ dobânditor sau împotriva subdobânditorului, care a profitat de un act fraudulos asupra dreptului de gaj general al creditorilor.

Opoziţia , așa cum este reglementată de Legea nr.31/1990, este mijlocul de a ataca o măsură, o hotărâre a asociaţilor (de majorare a capitalului) care nu se bazează în mod necesar pe fruda adusă unor drepturi. Această acţiune are ca scop anularea actului sau a măsurii luate, stoparea efectelor actului și chiar revenirea la situaţia anterioară.

Acţiunea revocatorie deși duce la desfiinţarea actului întocmai ca și opoziţia se deosebește totuși de aceasta din urmă, întrucât produce efecte numai între creditor și terţul dobânditor, ceea ce înseamnă că actul atacat rămâne valabil între părţile care l-au încheiat și opozabil faţă de celelalte persoane, mai puţin faţă de creditorii care au promovat cu succes acţiunea revocatorie.

În acest context se impunea analiza acţiunii pauliene promovată în comercial în strânsă legătură cu soluţia din civil , care privește actul de vânzare – cumpărare a imobilului încheiat de debitorii R. cu fiica lor R. A. Ș..

Din acest punct de vedere instanţele aveau de examinat acţiunea revocatorie sub toate aspectele, urmărind efectele acesteia în raport cu terţul subdobânditor iar nu doar incidenţa art.61 din Legea nr.31/1990.

Mai este de reţinut că instanţele s-au oprit asupra faptului că doar un creditor are titlu executor, fără să observe că acţiunea pauliană nu este un act de executare ci de revocare a unui act prin care se comite o fraudă aupra dreptului de gaj general al creditorilor chirografari iar acţiunea se intentează împotriva unui trerţ dobânditor sau a terţului subdobânditor.

Condiţia dovedirii farudei dobânditorului asupra căreia s-au oprit instanţele era îndeplinită prin hotărârea judecătorească pronunţată în civil, care a rămas ulterior irevocabilă. În acest context se impunea analiza fraudei subdobânditorului în acţiunea comercială.

Prin susţinerile din ultima ședinţă, reclamanţii și-au restrâns pretenţiile solicitând să se constate numai inopozabilitatea actului prin care s-a majorat capitalul social însă acestei solicitări nu i se poate da curs întrucât prin hotărârile pronunţate în cauză nu s-a intrat în fond, instanţele oprindu-se asupra condiţiilor de admisibilitate, care au fost enunţate, dar concluzia care a dus la pronunţarea soluţiei este în contradicţie cu enumerarea cerinţelor art.975 C. civ. și se bazează în principal pe nepromovarea acţiunii în opoziţie asupra actului de majorare a capitalului social cu imobilul în cauză și pe lipsa intenţiei frauduloase a asociatei R. A. S.

Între apărările formulate în soluţionarea recursului în anulare de faţă, R.A. Ș. a evocat o serie de argumente, care urmează să fie analizate cu ocazia rejudecării litigiului în limitele cererii restrânse în faţa acestei instanţe.

În legătură cu apărările pârâtei R. A. S. , se va avea în vedere că acţiunea pauliană produce efecte relative, în sensul că va fi reparat prejudiciul suferit de creditorii reclamanţi, cât și faptul că terţul poate păstra bunul , oferind creditorului suma de bani necesară creanţei sale, excedentul urmând să aparţină terţului subdobânditor.

Cu alte cuvinte actul atacat rămâne valabil între părţile care l-au încheiat, și opozabil tuturor celorlalte persoane, mai puţin faţă de creditorii reclamanţi.

În consecinţă, potrivit art.3302 C. proc.civ., recursul în anulare a fost admis iar

hotărârile pronunţate vor fi casate iar cauza trimisă pentru rejudecare. Tribunalului.