Judge-delegated commercial register orders: Exclusion of nullity action and exclusive recourse to cassation

Încheierea judecătorului delegat. Natura juridică

Întrucât încheierea judecătorului delegat are natura juridică a unei hotărâri judecătorești, nu poate constitui obiectul unei acţiuni în nulitate, ci este supusă căii de atac a recursului, în conformitate cu prevederile art.60 alin.(1) din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, și Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului.

(Secţia comercială, decizia nr.813 din 12 februarie 2003)

Reclamanta, Administraţia Financiară Sector 1 București a chemat în judecată Oficiul Registrului Comerţului și a cerut să se constate nulitatea încheierii judecătorului delegat, prin care s-a dispus radierea sediului social al SC „B.C.” SRL reprezentată prin P.A., cu motivarea că prin această încheiere a fost prejudiciată neputând depista un alt sediu al firmei pentru recuperarea debitului.

Tribunalul București, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr.6522 din 19 octombrie 2000 a respins acţiunea ca nefondată,cu motivarea că încheierea judecătorului delegat prin care a fost radiat sediul, potrivit art.25 din Legea nr.26/1990 putea fi atacată cu recurs.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secţia comercială, prin decizia nr.423 din 23 martie 2001, instanţa reţinând că radierea sediului a fost dispusă de judecătorul delegat la cererea fostului asociat al S.C.”B.C.” S.R.L., în conformitate cu contractul de cesiune.

Încheierea judecătorului delegat a fost calificată ca având natura juridică a unei hotărâri judecătorești, care nu poate fi atacată decât cu recurs.

Reclamanta a declarat recurs, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile imperative ale Legii nr.31/1990, care stabilesc că orice societate comercială cu răspundere limitată trebuie să aibă în mod obligatoriu un sediu. Aceste norme, fiind de ordine publică, nu puteau fi nesocotite de judecătorul delegat, care a dispus radierea sediului.

Recursul este nefondat.

Legea nr.31/1990, astfel cum a fost modificată, stabilește, prin art.60 (1) introdus la capitalul „Unele dispoziţii procedurale”, că încheierile judecătorului delegat, privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului, sunt supuse numai recursului.

Din textul citat rezultă că legiuitorul a dat valoare de hotărâre încheierii judecătorului delegat, care, potrivit legii citate, poate fi atacată numai cu recurs.

O altă dispoziţie incidentă în cauză se regăsește în Legea Registrului Comerţului nr.26/1990, care stabilește dreptul persoanei prejudiciate printr-o înmatriculare sau menţiune înscrisă în registrul comerţului de a cere radierea ei.

Și în această situaţie se stipulează dreptul de a ataca cu recurs încheierea judecătorului delegat.

Totodată, reclamanta a motivat că nu se află în situaţia de a promova recurs împotriva încheierii judecătorului delegat, pentru că nu a fost parte în dosarul care a stat la baza pronunţării încheierii judecătorului delegat și nici nu a avut cunoștinţă de măsura dispusă de acesta, prin încheiere.

Susţinerea este incorectă, având în vedere că Legea nr.26/1990 deschide calea acţiunii în radiere oricărei persoane care este prejudiciată prin înmatriculare sau înscriere de menţiuni.

Dacă nu a ales această cale, reclamanta putea să atace cu recurs încheierea judecătorului delegat în aplicarea art.60 (1) din Legea nr.31/1990.

În cauză însă, reclamanta a cerut pe cale separată să se constate nulitatea absolută a încheierii dată de judecătorul delegat, acţiune care nu putea fi examinată decât în lumina dispoziţiilor procedurale introduse prin cele două legi speciale.

În cauză, reclamanta a invocat motive de ordine publică, care însă nu vizează încheierea judecătorului delegat, ci a actelor care au stat la baza soluţiei adoptată de acesta și a căror nulitate nu a fost cerută.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.