Scope of SME asset-access legislation: exclusion of wholesale trading activities from statutory right to convert lease into irrevocable sale

Daune cominatorii.Transformarea contractului de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare. Facilităţi acordate întreprinderilor mici și mijlocii. Domeniul de aplicare

Dispoziţiile art.4 din Legea nr.133/1999 completate cu dispoziţiile art.4 din HG nr.244/2001 stabilesc stimularea întreprinderilor mici și mijlocii producătoare de bunuri materiale sau servicii.

Totodată, se prevede, prin art.12 din Legea nr.133/1999, accesul întreprinderilor mici și mijlocii la activele disponibile, prevăzute de art.13 al aceleiași legi, utilizarea lor fiind restrânsă în baza contractului de închiriere, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune.

(Secţia comercială, decizia nr.706 din 7 februarie 2003)

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr.60 din 23 ianuarie 2001, a admis acţiunea reclamantei SC „L.I.” SRL și a obligat pe pârâta SNP „P” SA să transforme contractul de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare și să plătească suma de un milion de lei pe zi de întârziere, daune cominatorii, calculate până la încheierea contractului.

Instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art.12(1) din Legea nr.133/1999, în sensul că regiile autonome și companiile naţionale cu capital majoritar de stat sunt obligate, la cererea întreprinderilor mici sau mijlocii care au închiriat un spaţiu comercial, să transforme contractul de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare și să perfecteze vânzarea în termen de 90 de zile de la depunerea cererii.

Curtea de Apel Ploiești, Secţia comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.536 din 18 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, apreciind că reclamanta, care deţinea spaţiul încă din anul 1997, era îndreptăţită să solicite transformarea contractului de închiriere în contract de leasing, în timp ce pârâta încearcă să blocheze aplicarea actului normativ.

Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., criticând hotărârile, pentru greșita aplicare a legii, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art.4 din Legea 133/1999, în sensul că nu au fost dovedite condiţiile pentru aplicarea legii, iar stabilirea listei bunurilor disponibile era atributul exclusiv al consiliului de administraţie.

Recursul este fondat.

Dispoziţiile art.4 din Legea 133/1999 completate cu dispoziţiile art.4 din H.G. nr.244/2001, stabilesc stimularea întreprinzătorilor privaţi care își desfășoară activitatea în sfera producţiei bunurilor materiale și a serviciilor, exceptate fiind societăţile comerciale cu peste 250 angajaţi, care au cifră de afaceri de peste 8 milioane euro, societăţile bancare și de asigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori mobiliare, cele cu activitate exclusivă de comerţ exterior și cele a căror activitate principală o constituie cumpărarea și revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile.

Legiuitorul a înţeles astfel să limiteze domeniul de aplicare al actului normativ menţionat și să ofere reale facilităţi întreprinderilor mici și mijlocii, producătoare de bunuri materiale sau servicii, lăsând dreptul comun în materie aplicabil celorlalte unităţi juridice.

Pe de altă parte, art.12 din Legea 133/1999 prevede accesul la activele disponibile ale întreprinderilor mici și mijlocii utilizate în baza contractului de închiriere, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune. Activele disponibile sunt definite de art.13 din lege, ca acelea neutilizate, dar stabilite prin liste transmise camerelor de comerţ de către titularii dreptului de proprietate.

În actul constitutiv, obiectul principal de activitate al societăţii îl constituie comerţul cu ridicata al aparatelor de uz gospodăresc și al aparatelor de radio și televiziune, situaţie în care excepţia prevăzută de pct.2 al Normelor metodologice este deplin aplicabilă.

Atributul societăţii comerciale de a întocmi listele lunare cu activele disponibile este exclusiv al acesteia, iar fără elemente probatorii peremptorii, răsturnarea prezumţiei de bună credinţă este inacceptabilă.

De altfel, din verificarea probele administrate, rezultă că pârâta a făcut dovada că s-a supus dispoziţiilor art.13 din Legea 133/1999, întocmind listele activelor disponibile și anunţându-le prin intermediul presei locale.

În consecinţă, în temeiul art.312 C.proc.civ., recursul a fost admis iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.