Construction contract debt dispute: exclusion of evidence preservation requests from interruption of extinctive prescription.

Cerere de asigurare de dovezi. Întreruperea prescripţiei extinctivă.

art 235 C.proc..civ.

Neavând caracter contencios, conform prevederilor art.235 c.proc.civ.,cererea de asigurare a dovezilor nu reprezintă o cauză de întrerupere a prescripţiei extinctive, nefiind asimilată unei cereri de chemare în judecată și nefiind considerată ca o recunoaștere a dreptului a cărui acţiune se prescrie.

(Secţia comercială,decizia nr.415 din 29 ianuarie 2003)

Prin sentinţa civilă nr.517/C din 21 martie 2002 , Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea reclamantei S.C.”S.” S.R.L. Sibiu ,aflată în procedură de reorganizare judiciară, împotriva pârâţilor R.. G., R. I. și R. M. ,care au fost obligaţi la plata sumei cu titlu de pretenţii .,instanţa reţinând din concluziile raportului de expertiză,efectuat în dosarul de asigurare de dovezi, că a rămas de achitat o diferenţă de preţ, avănd în în vedere lucrările suplimentare precum și cele executate necorespunzător.

Pârâţii au formulat recurs iar ,prin decizia nr.668 din 24 iunie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia Comercială și de Contencios Administrativ a respins recursul ca nefondat.

S-a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, motivându-se că , în mod greșit instanţa de recurs a reţinut că s-a întrerupt cursul prescripţiei extinctive prin cererea de asigurare de dovezi. O asemenea cerere nu poate fi considerată ca o recunoaștere a dreptului a cărui acţiune se prescrie și nu poate fi asimilată cu o cerere de chemare în judecată.

Recursul în anulare este fondat.

Din actele dosarului rezultă că între societatea reclamantă pe de o parte și pârâţii R.I. și R.G ,pe de altă parte, s-a încheiat un contract, prin care antreprenorul s-a obligat să execute pentru cei doi pârâţi o construcţie - clădire cu toate anexele, conform proiectului intocmit la data încheierii contractului.. dar în cursul executării acestui contract părţile au convenit modificarea unor clauze, așa cum rezultă din actele adiţionale depuse la dosarul de fond, iar la un moment dat, pârâţii au vândut demisolul rudei lor R.V., acesta achitând însă valoarea lucrărilor executate la nivelul respectiv direct antreprenorului, obligându-se faţă de acesta la plata unor lucrări suplimentare.: De asemenea, în baza contractului, antreprenorul a executat pentru R:M. mansardarea casei.

Această împrejurare a determinat reclamanta să formuleze acţiunea atât împotriva beneficiarilor contractuali, cât și împotriva lui R..M. dar, din acest punct de vedere, critica procurorului general ,vizând împrejurarea că instanţele n-au fost preocupate să elucideze modul în care s-au stabilit raporturile juridice între părţi și răspunderea lor în executarea obligaţiilor, este întemeiată.

Într-adevăr, prima instanţă s-a pronunţat și în legătură cu lucrările efectuate la demisol, al căror beneficiar a devenit R.V. , deși acesta nu era parte în proces, situaţie în care, pentru stabilirea cu exactitate a obligaţiilor părţilor derivând din executarea contractului de antrepriză, ca și din actele încheiate ulterior acestui contract, se impunea casarea hotărâilor, în confomitate cu prevederile art.330 pct.2 C.proc.civ. și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanţe.

Cu acest prilej, instanţa va administra probe în contradictoriu cu lichidatorul judiciar al reclamantei, aflată în procedura de reorganizare judiciară, conform Legii nr.64/1995, așa cum rezultă din sentinţa civilă a judecătorului sindic de la Secţia Comercială și de Contencios Administrativ a Tribunalului Sibiu. Sub acest aspect, apare întemeiată critica procurorului general legată de faptul că recursul a fost judecat cu încălcarea prevederilor legale referitoare la modul de îndeplinire a procedurii cu reclamanta, actele procedurale fiind lovite de nulitatea prevăzută de art.105 alin.2 C.proc.civ.

Cât privește termenul în care a fost introdusă cererea de chemare în judecată, procurorul general a susţinut că în mod eronat instanţa de recurs a considerat că încheierea de asigurare a dovezilor reprezintă o cauză de întrerupere a prescripţiei.

Astfel, în conformitate cu art.16 din Decretul nr.167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost înregistrată la o instanţă necompetentă, precum și printr-un act începător de executare.

Simpla cerere pentru asigurarea dovezilor, introdusă în conformitate cu art.235 C.proc.civ., nu este de natură să conducă la întreruperea cursului prescripţiei, deoarece o asemenea cerere nu are caracter contencios, critica procurorului general fiind și sub acest aspect întemeiată.

Cu toate acestea, cu ocazia rejudecării, instanţa va examina pricina sub toate aspectele, examinând și termenul în care a fost introdusă cererea de chemare în judecată în raport cu toate cauzele, care ar fi putut conduce la întreruperea prescripţiei.

În consecinţă, recursul în anulare a fost admis, iar sentinţa Tribunalului Sibiu precum și decizia Curţii de apel Alba Iulia au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe.