Third-party payments valid under Article 1093; annulment appeal admitted, claimant's action dismissed.

Contract de vânzare-cumpărare. Obligaţia de plată a debitorului. Regula generală

Potrivit art.1093 C.civ., orice persoană, chiar și o persoană neinteresată poate face plata în numele debitorului iar prin acceptarea plăţii, aceasta este considerată perfect valabilă.

(Secţia comercială, decizia nr.52 din 15 ianuarie 2003)

Reclamanta SC „P” SA București, a solicitat obligarea pârâtei SC „H.V.” SRL București la plata despăgubirilor reprezentând cota scadentă pentru plata a trei imobile, dobânzi de 6% pe an până la 10 decembrie 1998, penalizări de 0,1% pentru 360 de zile, sume datorate în baza contractelor încheiate în 1996.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii prevederilor art.8 din contractele de vânzare-cumpărare și obligarea reclamantei la restituirea sumei, reprezentând contravaloarea avansului din preţul de vânzare a terenului, achitată pentru cele trei contracte cu dobânzile legale, conform art.43 C.com.

Ulterior, pârâta a renunţat la judecata cererii reconvenţionale în temeiul art.246 C.proc.civ.

Tribunalul București – Secţia comercială – prin sentinţa civilă nr.5454 din 25 septembrie 2000 a admis acţiunea și a obligat pe pârâtă la plata sumei reprezentând despăgubiri și cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.3409 din 27 noiembrie 2000 a Curţii de Apel București – Secţia comercială s-a admis apelul declarat de pârâtă și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanţe, cu motivarea că prim instanţă nu s-a pronunţat cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost investită.

Rejudecând cauza, Tribunalul București – Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr.6586din 20 septembrie 2001 a respins acţiunea, reţinând că A.F.a lucrat în numele societăţii pârâte când a achitat datoriile pe care aceasta le avea faţă de reclamantă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art.1093 C.civ.

Prin decizia civilă nr.162 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel București – secţia a V-a comercială s-a admis recursul declarat de reclamantă, sentinţa atacată fiind modificată în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumelor pretinse în acţiune, reţinându-se în considerentele deciziei că plata celor trei rate din data de 10 decembrie 1998 s-a făcut de o terţă persoană fizică cu care reclamanta nu are raport juridic și nu rezultă din actul respectiv în ce calitate numitul A.F. a înţeles să facă această plată și nici pentru cine, astfel încât reclamanta i-a returnat sumele plătite în aceste condiţii.

S-a declarat recurs în anulare în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ. întrucât hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, fiind vădit netemeinică.

S-a susţinut că potrivit art.1093 C.civ., orice persoană, chiar și o persoană neinteresată poate face plata în numele debitorului cu două excepţii: în cazul obligaţiilor de a face intuitu personae și când părţile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decât debitorul.

S-a mai susţinut că iniţial reclamanta a refuzat să primească ratele și dobânzile aferente scadente pe anul 1998 cu motivarea că plătitor era F.A. iar nu pârâta, dar că ulterior aceasta nu a mai returnat sumele primite, expediate de același plătitor, ceea ce denotă că a acceptat plata ca fiind valabilă.

Examinând recursul în anulare, Curtea a constatat că acesta este fondat.

Între părţile din litigiu s-au încheiat mai multe contracte prin care reclamanta în calitate de vânzător a înstrăinat pârâtei, prin reprezentantul A.F., în calitate de cumpărător, activele situate în București, iar acesta s-a obligat să plătească preţurile de adjudecare în cinci rate anuale, pe perioada 1997 – 2001, potrivit art.3 din convenţia părţilor.

Părţile au stabilit la art.8 din fiecare contract că până la încheierea actului adiţional privind vânzarea terenului aferent și pentru care vânzătorul nu a obţinut certificatul de proprietate, cumpărătorul activului să plătească anual o anumită sumă de bani cu titlu de avans din preţul de vânzare.

Pârâta a achitat ratele scadente până în luna decembrie 1997, iar reclamanta a refuzat ulterior ratele și dobânzile pe anul 1998, invocând că plata acestora a fost efectuată de un terţ.

Din cuprinsul ordinelor de plată din decembrie 1998 rezultă că plata a fost făcută de A.F., reprezentantul societăţii pârâte, cu menţiunea că sumele consemnate sunt rate și dobânzi conform contractelor de cesiune și contractelor de vânzare-cumpărare.

Reclamanta a returnat aceste sume conform ordinelor de plată în 1999, dar A.F. a emis din nou dispoziţie de plată a acelorași sume către același beneficiar fără să mai fie returnate.

În mod greșit, instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei că plata efectuată de un terţ nu îl poate exonera pe debitor de obligaţia asumată prin contractele încheiate.

Ca regulă generală, executarea obligaţiei se face de către debitor, de bunăvoie, prin plată.

Însă, potrivit prevederilor art.1093 alin.1 C.civ., obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată , precum de un coobligat sau de un fidejusor.

Alineatul 2 al art.1093 C.civ., prevede că obligaţia poate fi achitată chiar de o persoană neinteresată, care trebuie să lucreze în numele și pentru achitarea debitorului, sau dacă lucrează în nume propriu, să nu se subroge în drepturile creditorului .

Din interpretarea aestor dispoziţii legale rezultă că plata poate fi făcută de orice persoană, cu două excepţii prevăzute de art.1094 C.civ., în cazul obligaţiilor intuitu personae sau când părţile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decât debitorul.

În speţă, plata a fost efectuată de A.F., reprezentantul legal al debitoarei pârâte, în numele acesteia și în condiţiile art.1093 C.civ.

Reclamanta a susţinut că din cuprinsul ordinelor de plată nu rezultă că A.F., terţul, a efectuat plata în numele debitoarei, întrucât nu s-a făcut nici o menţiune expresă.

Apărarea reclamantei nu poate fi reţinută atâta timp cât în ordinele de plată susmenţionate s-a prevăzut că suma reprezintă contravaloarea ratei și dobânzii din 7 noiembrie 1996 și s-a indicat spaţiul comercial pentru care s-a efectuat plata, conform contractelor de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, din acte nu rezultă că reclamanta ar fi returnat sumele expediate de pârâtă a doua oară, conform ordinelor de plată din decembrie 1999.

Deși reclamanta a susţinut că pârâta nu i-a achitat cota anuală prevăzută în contract pentru terenul aferent celor trei imobile, din ordinele de plată din martie 1999 rezultă că plata s-a efectuat chiar înainte de data scadenţei.

Relamanta nu a făcut dovezi legate de cererea pentru penalităţile de întârziere, cu atât mai mult cu cât pârâta și-a îndeplinit obligaţiile asumate prin cele trei contracte.

Faţă de aceste considerente, conform dispoziţiilor art.330 pct.2 C.proc.civ. recursul în anulare a fost admis iar decizia nr.162 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel București, secţia a V-a comercială, a fost modificată, în sensul că s-a respins recursul declarat de reclamantă.