Restitution of undue payment: Prescription period starts at payment date, and recognition by natural person associate does not interrupt commercial entity's prescription

Plată nedatorată. Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere

Decretul nr.167/1958,art.3,art.7,art.16

În conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescripţia începe să curgă de la data când se naște dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită , iar în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executarea nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.”, astfel că dreptul societăţii reclamante de a solicita restituirea plăţii s-a născut la data efectuării plăţii nedatorate, respectiv la 3 septembrie 1998 și prin urmare, acţiunea introdusă la 5 ianuarie 2000 s-a formulat cu depășirea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut în art.3 din actul normativ menţionat iar cu privire la legalitatea plăţii, se poate afirma că suma achitată de o persoana fizică din contul societăţii comerciale reclamante în contul societăţii comerciale pârâte pentru o persoană fizică nu reprezintă o plată valabilă între cele două societăţi comerciale, cu atât mai mult cu cât recunoașterea făcută de persoana fizică, asociat la societatea pârâtă, că a încasat suma, nu reprezintă o recunoaștere a datoriei făcută de societatea comercială pârâtă, de natură a întrerupe cursul prescripţiei, conform art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, în speţă, neexistând cauze legale de întrerupere a cursului prescripţiei.

(Secţia comercială, decizia nr.5544 din 10 decembrie 2004)

Reclamanta S.C. M. C. SA Cluj Napoca a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. M. SRL Cluj Napoca pentru a fi obligată la restituirea sumei nedatorată și să achite dobânda legală de la pronunţarea hotărârii până la plata efectivă.

În motivarea acţiunii, societatea reclamantă a susţinut că printr-o decizie a C.S.J. s-a stabilit în mod irevocabil că suma achitată de persoana fizică T. M. din contul reclamantei în contul societăţii pârâte (pentru persoana fizică M. M.) nu reprezintă o plată valabilă și drept urmare, reclamanta era îndreptăţită la restituirea sumei la valoarea actualizată.

Prin sentinţa civilă nr.461 din 19 februarie 2004, Tribunalul Cluj, Secţia Comercială și de Contencios Administrativ, a admis excepţia prescripţiei extinctive formulată de pârâtă și a respins ca prescrisă acţiunea în restituire .

Sentinţa a rămas definitivă în baza deciziei nr.286 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, Secţia Comercială și de Contencios Administrativ, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţele au stabilit că dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumei s-a născut în anul 1999, când s-a stabilit irevocabil că beneficiarul sumei a fost societatea pârâtă iar nu persoana fizică.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că nu există nici o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, conform art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958.

Cu actul înregistrat la 23 iulie 2004, societatea comercială reclamantă a formulat motive de recurs, susţinând că în mod greșit s-a stabilit că termenul de prescripţie a început să curgă la 9 septembrie 1999, deoarece litigiul dintre cele două persoane fizice a fost finalizat doar prin decizia nr.2154 din 8 aprilie 2003 a C. S. J.; iar instanţa de apel a respins în mod nelegal susţinerea sa cu privire la întreruperea cursului prescripţiei extinctive prin recunoașterea debitului de către M. M., la interogatoriul luat acestuia la 5 aprilie 2000.

Recursul reclamantei este nefondat.

Prin acţiunea introductivă, reclamanta a cerut restituirea sumei achitată către societatea pârâtă cu ordinul de plată nr.728 din 3 septembrie 1998, cu motivarea că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că aceasta reprezintă o plată nedatorată.

Ambele instanţe au reţinut că dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris deoarece s-a născut la data de 3 septembrie 1998, când s-a făcut plata, iar acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 2004 s-a formulat cu încălcarea termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, neexistând cauze legale de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive.

Prima critică formulată de recurenta reclamantă se referă la aceea că litigiul prin care s-a stabilit legalitatea plăţii făcute a fost soluţionat numai la data de 8 aprilie 2003, când C. S. J. a soluţionat recursul și dreptul reclamantei la acţiune s-a născut la acea dată.

În realitate, așa cum corect a motivat tribunalul, în conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescripţia începe să curgă de la data când se naște dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data nașterii raportului de drept”.

În speţă, dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumei s-a născut la data efectuării plăţii nedatorate, respectiv la 3 septembrie 1998 și prin urmare, acţiunea introdusă la 5 ianuarie 2004 s-a formulat cu depășirea termenului de prescripţie de 3 ani.

Împrejurarea că a existat o dispută privind legalitatea plăţii nu este de natură să modifice data când începe să curgă termenul de prescripţie, așa încât primul motiv de recurs a fost respins.

Cea de a doua critică vizează modul în care instanţa de apel a rezolvat problema întreruperii termenului de prescripţie, reclamanta susţinând că în litigiul purtat anterior, la un interogatoriu luat lui M. M..în calitate de asociat la societatea pârâtă, la 5 aprilie 2000, acesta a recunoscut debitul existent, această recunoaștere determinând întreruperea prescripţiei.

În conformitate cu prevederile art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, or, în speţă, o asemenea recunoaștere nu a existat.

Într-adevăr, din cuprinsul deciziei C.S.J., prin care s-a soluţionat litigiul privind legalitatea plăţii, rezultă că acea cauză s-a purtat între două persoane fizice, respectiv M. M. și T. I. și nu între cele două societăţi comerciale ce figurează ca părţi în litigiul de faţă, ceea ce înseamnă că presupusa recunoaștere invocată de societatea comercială recurentă nu apaţine societăţii comerciale pârâte, nefiind de natură să conducă la întreruperea prescripţiei.

De altfel, în motivele de apel, societatea comercială reclamantă citează răspunsul lui M.M. la interogatoriul luat în dosarul Tribunalului Cluj iar din cuprinsul acestui răspuns rezultă că asociatul M. M. nu face decât să confirme încasarea sumei, dar aceasta nu reprezintă o recunoaștere a datoriei în sensul dispoziţiilor legale citate.

În consecinţă, recursul reclamantei a fost respins, conform art.312 C. proc.civ.