Uncontracted supplementary works: unjust enrichment liability for breach of fixed-price service contract

Contract de prestări-servicii. Lucrări suplimentare necontractate, neprevăzute în caietul de sarcini. Îmbogăţire fără justă cauză

Chiar dacă lucrările suplimentare au fost executate fără acordul scris al beneficiarului, fiind efectuate peste cele ce au constituit obiectul contractului de prestări-servicii și nici nu au fost prevăzute în actul adiţional sau în caietul de sarcini , dar de a căror necesitate depind lucrările principale, nu poate fi contestat faptul că au sporit patrimoniul beneficiarului, creând un dezechilibru între patrimoniul acestuia și cel al executantului, determinând îmbogăţirea fără just temei și implicit nașterea unui raport juridic obligaţional de restituire.

(Secţia comercială,decizia nr.5197 din 2 decembrie 2004)

Reclamanta SC P.C. SRL Constanţa a chemat în judecată pe pârâta Academia Navală „M.C.B.” Constanţa, solicitând instanţei o oblige să-i plătească contravaloarea lucrărilor de reparaţii suplimentare, în lipsa cărora nu puteau fi date în folosinţă la termen obiectivele „bazin înot” și „săli de sport” care au fost supuse unor reparaţii efectuate în baza contractelor și actelor adiţionale de prestări servicii, încheiate de părţi.

Prin sentinţa civilă nr.7066 din 7 octombrie 2003, Tribunalul Constanţa, Secţia Comercială a admis în parte acţiunea și în consecinţă a obligat pârâtul M.Ap.N. introdus în cauză în calitate de ordonator principal de credite, să plătească reclamantei contravaloarea lucrărilor suplimentare efectuate la obiectivele „bazin înot” și „săli de sport”.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, a admis prin încheierea din 22 aprilie 2003, excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei și a dispus continuarea judecăţii cu M.Ap.N., în calitate de pârât, care a fost citat în cauză și care prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acţiunii pe motiv că lucrările a căror contravaloare se solicită au fost executate în lipsa unui contract și fără acordul scris al beneficiarului.

Pe fondul cauzei, prima instanţă, a reţinut în esenţă, că, probele de la dosar, inclusiv expertiza tehnică, confirmă executarea de către reclamantă a lucrărilor suplimentare a căror contravaloare se solicită prin acţiune, și că acestea au fost impuse de necesitatea funcţionării corespunzătoare a celor două obiective „bazin de înot” și „săli de sport”, supuse unor lucrări de reparaţii, în baza contractelor de prestări servicii și a actelor adiţionale la acestea, astfel că, chiar dacă lucrările de reparaţii suplimentare nu au făcut obiectul unui contract și au fost executate fără acordul scris al beneficiarului, nu se poate contesta faptul că, pârâtul și-a îmbogăţit patrimoniul cu preţul acestora, stabilit prin expertiză, în dauna patrimoniului reclamantei, care a fost sărăcit, cu aceeași sumă, așa încât, pentru înlăturarea dezechilibrului creat, între patrimoniile părţilor aflate în litigiu, se impune admiterea acţiunii, având în vedere că, în cauză sunt îndeplinite toate cerinţele în baza cărora poate fi sancţionată îmbogăţirea fără just temei, printre care și faptul că reclamanta nu are, în condiţiile speţei, nici un alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite.

Apelul declarat de pârâtul M.Ap.N. a fost admis, prin decizia nr.60 din 26 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia Comercială și ca urmare hotărârea primei instanţe a fost schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Instanţa de apel a reţinut că, prin actele adiţionale, părţile au înţeles necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare reprezentând în ambele cazuri 50% din valoarea contractelor iniţiale și că aceste acte adiţionale au fost încheiate prin aplicarea procedurii de negociere, astfel cum prevăd dispoziţiile art.12 lit.c) din O.U.G. nr.60/2001, cu îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor acestui text legal iar ulterior semnării actelor adiţionale și executării lucrărilor, reclamanta a executat și alte lucrări de reparaţii, fără a avea acceptul scris al beneficiarului și fără a fi cuprinse într-o dispoziţie de șantier, astfel că, chiar dacă executarea lucrărilor suplimentare, este confirmată de beneficiarul Academia Naţională „M. B.” prin procesul verbal din 24 iulie 2002 cât și prin expertiza tehnică efectuată în cauză, reclamanta, în calitate de anteprenor, nu poate cere o sporire de preţ, nici cu titlu de îmbogăţire fără just temei, dacă modificările sau adăugările la planul iniţial, inclusiv preţul, nu au fost aprobate de client (art.1484 C.civ.).

Instanţa de apel a mai reţinut că, atâta timp cât preţul lucrărilor a fost stabilit forfetar, și deci are putere de lege între părţile contractante, nu se poate acorda executantului un preţ mai mare chiar dacă, acesta ar corespunde unui volum superior de lucrări decât cel contractat.

În ceea ce privește instituţia îmbogăţirii fără just temei, s-a apreciat că cel sărăcit are drept la actio de in rem verso numai atunci când nu mai are nici o altă acţiune în justiţie pentru valorificarea dreptului său la reparaţiune, or reclamanta avea la dispoziţie încheierea unui nou contract de achiziţie, așa cum a procedat în cazul lucrărilor al căror preţ a fost achitat.

Reclamanta a declarat recurs, invocând ca motiv de casare dispoziţiile art.304 pct.8 și 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o greșită aplicare a normei juridice la situaţia de fapt rezultată din probe, deoarece și-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii, pe dispoziţiile art.969 C.civ., reţinând că preţul lucrărilor de reparaţii este forfetar și are putere de lege între părţile contractante, și că în lipsa unui acord scris al clientului pentru modificarea de plan și de preţ nu se poate acorda executantului, conform art.1484 C.civ., un preţ mai mare decât cel convenit convenţional.

Or, reclamanta și-a fundamentat acţiunea pe îmbogăţirea fără justă cauză (izvor distinct de obligaţii) care sancţionează situaţia în care, patrimoniul unei persoane este mărit pe seama partimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic, astfel că, se naște un raport juridic obligaţional de restituire, distinct de cel izvorât din contract, așa încât, cum executarea lucrărilor suplimentare este recunoscută de beneficiara acestora, prin procesul verbal din 24 iulie 2002, și confirmată de expertiza tehnică efectuată în cauză, înseamnă că instanţa de apel a restrâns aplicarea principiului „actio de in rem verso” care are ca scop tocmai valorificarea unor pretenţii de către cel îndreptăţit, atunci când acesta nu mai are nici o altă cale de drept și nici o altă acţiune.

Or, ceea ce se impune, în examinarea caracterului subsidiar al acţiunii de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, este tocmai lipsa oricărui mijloc juridic, pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite, context în care, concluzia instanţei de apel, în sensul că reclamamta avea posibilitatea valorificării pretenţiilor sale prin încheierea unui alt contract de achiziţe, este criticabilă, deoarece, acţiunea în restituire trebuia circumscrisă existenţei sau inexistenţei, în concret, a unei acţiuni în realizare, pentru înlăturarea dezechilibrului creat între patrimoniile celor două părţi, care atrage după sine nașterea raportului juridic obligaţional, în temeiul căruia, pârâtul are datoria de restituire către reclamantă a diferenţei valorice, a lucărilor suplimentare de care beneficiează, obligaţie care izvorăște din îmbogăţirea fără justă cauză.

Recursul reclamantei este fondat.

Din examainarea actelor de la dosar rezultă că reclamanta, în calitate de anteprenor, a executat în beneficiul pârâtei Academia Navală „M. B.” Constanţa (unitate fără personalitate juridică în cadrul M.Ap.N) lucrări de reparaţii suplimentare, peste cele care au făcut obiectul contractelor de prestări de servicii și a actelor adiţionale la acestea, fără acordul scris al beneficiarului.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă că necesitatea lucrărilor suplimentare executate alternativ cu cele contractate a fost determinată de erori evidente de calcul săvârșite de beneficiar la întocmirea caietelor de sarcini, constând în estimarea eronată la sala de sport, a suprafeţei, pentru care s-a solicitat înlocuirea termoinstalaţiei (450 m.p. în loc de 900 m.p.) așternerea nisipului sub pardoseală, fără a se prevedea desfacerea pardoselii și evacuarea nisipului vechi, precum și alte omisiuni, astfel că, aceste lucrări de reparaţii, suplimentare și necontractate, erau necesare, întrucât în lipsa executării acestora nu se putea continua lucrările ce au făcut obiectul celor două contracte de prestări servicii, și a actelor adiţionale, ceea ce ar fi condus la nefinalizarea și nepredarea obiectivelor la termenul contractual.

Ca atare, chiar dacă aceste lucrări suplimentare, a căror necesitate, nu poate fi pusă în discuţie, au fost executate, în lipsa acordului scris al beneficiarului și nu au făcut obiectul unui act adiţional, nu se poate contesta așa cum bine a reţinut instanţa de fond, spre deosebire de cea de apel, că beneficiara nu și-a sporit patrimoniul cu contravaloarea acestora și ca atare, că, pentru înlăturarea dezechilibrului creat între patrimoniul executantului și cel al beneficiarului, se impune, pentru împiedicarea îmbogăţirii fără just temei a pârâtului în dauna reclamantei, admiterea acţiunii.

Faptul, că pentru lucrările de reparaţii a fost stabilit un preţ forfetar, care în opinia instanţei de apel, nu putea fi modificat conform art.1484 C.civ., fără aprobarea scrisă a clientului, nu este relevant, în cauză, din moment ce, necesitatea lucrărilor suplimentare, care nu au făcut obiectul unui act adiţional, a fost determinată, de culpa beneficiarului, care a omis să le prevadă în caietul de sarcini. Totodată, lucrările suplimentare trebuiau executate alternativ în funcţie de etapele în care se aflau în executare cele contractate, întrucât, în caz contrar, anteprenorul risca să-i fie angajată răspunderea pentru nepredarea obiectivului la termenul contractual, în lipsa oricărei culpe din partea sa. Rezultă, de asemenea, interdependenţa, dintre cele două categorii de lucrări (contractate și cele care nu au făcut obiectul unui contract) în sensul că, cele contractate nu puteau fi continuate, din motive tehnologice, în lipsa efectuării celor care au fost omise de la contractare, ca urmare a faptului că beneficarul nu le-a prevăzut în caietul de sarcini.

De asemenea, instanţa de apel a interpretat și aplicat eronat principiul conţinut de dictonul „actio de in rem verso” deoarece, singura cale de recuperare a contravalorii lucrărilor suplimentare de reparaţii efectuate, care s-a soldat cu sărăcirea patrimoniului reclamantei și corelativ cu îmbogăţirea corespunzătoare a patrimoniului pârâtului, era promovarea unei acţiuni întemeiate pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, având în vedere că lucrările erau deja executate la data pronunţării hotărârilor, astfel că a reţine că, pentru a recuperarea contravalorii acestora, reclamanta avea la dispoziţie încheierea unui nou contract de achiziţie este lipsită de temei din moment ce, beneficiara a acceptat și ulterior a confirmat executarea lucrărilor.

În consecinţă, recursul declarat de reclamantă a fost admis .