Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decision resolving non-appealable judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision in force, which had dismissed the commercial claim for unpaid invoice balance against a former employee. The dispute centered on a debt collection action arising from the unauthorized sale of goods without security measures, where the underlying first-instance judgment had been issued without the right of appeal. The decisive legal basis was Article 299 of the Civil Procedure Code, establishing that an appeal is inadmissible against an irrevocable decision rendered by a court of appeals in resolving an appeal against a judgment that was not subject to appeal, as no ordinary legal remedy remains against such final decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 C.proc.civ; Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decision resolving non-appealable judgment: Conform dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Căi de atac. Recurs. Inadmisibilitate
C.proc.civ.,art.299
Faţă de dispoziţiile art. 299 C.proc.civ., recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, împotriva unei astfel de decizii nemaiexistând cale ordinară de atac.În speţă, este recurată o decizie pronunţată de curtea de apel în soluţionarea recursului declarat împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel.
(Secţia comercială,decizia nr.1898 din 1 iunie 2004)
Reclamanta SC N.T. SRL București a chemat în judecată pe intimaţii SC P. SRL Strehaia, SC N.C. SRL și C. G. pentru a fi obligaţi în solidar la plata diferenţei rămasă de achitat în urma vânzării cantităţii de 136 bucăţi anvelope import, din care pârâta a plătit parţial facturile.
Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.823/C din 4 decembrie 2001 a admis acţiunea, l-a obligat pe pârâtul C. G. să plătească reclamantei restul neachitat din valoarea mărfii livrate, a disjuns cauza faţă de pârâtele SC P. SRL Strehaia și SC N. C. SRL Strehaia, a suspendat cauza privitoare la aceste societăţi comerciale, a dispus înștiinţarea reclamantei pentru depunerea declaraţiei de creanţă.
Pârâtul C. G. a declarat recurs, susţinând că la dosarul cauzei nu există nici o probă care să dovedească culpa sa.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.999 din 28 iunie 2002 a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanţe, reţinând că pârâtul a fost citat la o adresă greșită, acesta fiind în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare.
Rejudecând cauza, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială a admis acţiunea, obligând pe pârâtul C. G. la plata despăgubirilor, așa cum rezultă din sentinţa civilă nr.1472 C din 4 decembrie 2000, reţinând că că pârâtul a fost salariatul reclamantei având și atribuţii de desfacere anvelope, că deși i-au fost transmise instrucţiuni de lucru, în sensul nelivrării mărfii fără măsuri asigurătorii, pârâtul a vândut celor două societăţi comerciale anvelope cu nesocotirea instrucţiunilor și fără aprobarea conducerii societăţii, astfel că societatea a fost păgubită cu suma rămasă de achitat.
Pârâtul a declarat recurs.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.683 din 23 aprilie 2003, a admis recursul și a modificat sentinţa în sensul că a respins acţiunea, reţinând că prejudiciul suferit de reclamantă avea o singură cale de a fi recuperat și anume prin decizie de imputare, situaţie faţă de care acţiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs .
Recursul este inadmisibil.
Conform dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
În speţă, este recurată o decizie irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în soluţionarea recursului declarat împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel.
Faţă de dispoziţiile art.299C.proc.civ. recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs, este inadmisibil, împotriva unei astfel de decizii nemaiexistând cale de atac ordinară.