Objection to enforcement of payment order: certain, liquid, and exigible debt under O.G. 5/2001 despite negative expert report
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's rejection of the objection to enforcement, thereby confirming the validity of the forced execution initiated against the debtor. The dispute involved an objection to execution filed by a company that challenged a payment order (somație de plată) issued by a commercial court, arguing that the summons procedure was defective, it was deprived of the right to file for annulment, the court lacked territorial jurisdiction, and the claimed debt was not certain, liquid, and exigible because an expert report failed to confirm the existence of a debit and no accepted commercial invoices were presented. The Court held that the summons procedure was legally fulfilled as the debtor refused the summons leading to valid posting, and the title was properly notified; it further determined that the objection regarding the nature of the debt was unfounded because the debtor failed to prove the absence of the requirements for a certain, liquid, and exigible claim under Article 9(1-2) of Emergency Government Ordinance No. 5/2001 (approved by Law No. 295/2002), and that jurisdictional exceptions were not among the defenses admissible in the payment order procedure under Article 10 of the same ordinance.
Legislator headnote
AI generatedart.12 C. proc.civ, art.379 alin. (1) C. proc.civ; Objection to enforcement of payment order: certain, liquid, and exigible debt under O.G. 5/2001 despite negative expert report: Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanţa a reţinut că procedura de citare cu contestatoarea a fost legal îndeplinită pentru termenul la care s-a soluţionat ordonanţa cât și faptul că acesteia i-a fost comunicat titlul executoriu, iar pe fond că petenta nu a probat că suma din titlul executoriu nu ar avea caracterul de creanţă certă, lichidă și exigibilă pentru a exclude aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.9 alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Contestaţie la executare.Somaţie de plată
O.G.nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002
Deși expertiza efectuată în cauză nu a confirmat existenţa debitului și nu există nici facturi acceptate la plată, care să probeze obligaţiile comerciale,conform art.46 C.com.,soluţia instanţei care a reţinut că suma pretinsă cu titlu de marfă și dobânzi are caracterul unei creanţe certe,lichide și exigibile este întemeiată,în baza art.9 alin.(1-2) din O.G.nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002 privind procedura somaţiei de plată,astfel că executarea silită împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea prevederilor legale.
(Secţia comercială,decizia nr.1841 din 20 mai 2004)
Contestatoarea SC T. C. P. SRL Constanţa a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr.112/2002 al B.E.J., în contradictoriu cu creditoarea SC.T.SA Mediaș, solicitând desfiinţarea formelor de executare și suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, a luat cunoștinţă de titlul executoriu, reprezentat de Ordonanţa nr.1809/2001 pronunţată de Tribunalul Sibiu, numai în momentul comunicării somaţiei de către executorul judecătoresc.
Mai arată contestatoarea că, ordonanţa a fost dată în lipsa sa, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și nici titlul nu i-a fost comunicat, aceasta în afara faptului că, suma pretinsă de creditoare nu are caracterul unei creanţe certe, lichide și exigibile, pentru a deveni incidente în cauză dispoziţiile O.G nr.5/2001.
Prin încheierea din 10 octombrie 2002, Judecătoria Constanţa a respins cererea de suspendare a executării silite, iar prin sentinţa nr.11780 din 4 septembrie 2003, a respins contestaţia la executare.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanţa a reţinut că procedura de citare cu contestatoarea a fost legal îndeplinită pentru termenul la care s-a soluţionat ordonanţa cât și faptul că acesteia i-a fost comunicat titlul executoriu, iar pe fond că petenta nu a probat că suma din titlul executoriu nu ar avea caracterul de creanţă certă, lichidă și exigibilă pentru a exclude aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.9 alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002.
Împotriva sentinţei, contestatoarea a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată este criticabilă deoarece instanţa nu a ţinut seama de apărarea sa, în sensul că Tribunalul Sibiu a pronunţat Ordonanţa nr.1809/2001, fără ca pe parcursul soluţionării pricinii, să fie citată, că nu a luat cunoștinţă despre existenţa titlului executoriu,care nu i-a fost comunicat, numai în momentul punerii în executare a acestuia, astfel că, ordonanţa a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art.6 alin.(4) și art.4 alin.(3) din O.G. nr.5/2001, care îndatorau instanţa să-i comunice, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, hotărârea (somaţia de plată) precum și cererea creditorului și actele anexate la aceasta, condiţii neîndeplinite în speţă.
Contestatoarea a mai susţinut că datorită procedurii de citare viciate, a fost lipsită de posibilitatea de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei și că instanţa nu s-a pronunţat cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare asupra excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Sibiu, de a emite ordonanţa și nici cu privire la lipsa condiţiilor de admisibilitate a unei astfel de cereri raportat la art.1 din O.G nr.5/2001, în afara faptului că prin expertiza efectuată în cauză s-a concluzionat că nu are de achitat nici un debit faţă de creditoare, dimpotrivă ,aceasta este debitoarea sa .
A mai susţinut că, atâta timp cât expertiza dispusă și efectuată în cauză, nu a confirmat existenţa unui debit faţă de creditoare și cum în speţă, nu există nici facturi acceptate la plată (art.46 C.com.) care să probeze obligaţiile comerciale, înseamnă că, în mod criticabil, instanţa a reţinut că sumele solicitate, atât în ceea ce privește preţul mărfii cât și referitor la penalităţile de întârziere, ar avea caracterul unei creanţe certe, lichide și exigibile și deci, că, în cauză, erau incidente dispoziţiile O.G. nr.5/2001, pentru emiterea ordonanţei, în loc să constate, dimpotrivă, lipsa acestor condiţii și să admită contestaţia la executare, cu toate consecinţele pe care legea le leagă de o astfel de situaţie.
Ca temei de drept, au fost invocate în sprijinul admiterii recursului dispoziţiile art.304 pct.8, 9 și 10 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, se constată că Judecătoria Constanţa a respins obiecţiunile contestatoarei, întrucât dovezile de la dosar probează pe de o parte, că pentru termenul de la 10 decembrie 2001, când a fost pronunţată ordonanţa nr.1809/C/2001, aceasta a fost legal citată de Tribunalul Sibiu și că prin citaţie i s-a solicitat să depună întâmpinare comunicându-i totodată și copie de pe acţiune iar faptul că petenta a refuzat să primească citaţia și ca urmare, procedura s-a îndeplinit prin afișare, nu o îndreptăţesc pe aceasta să susţină că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită pentru termenul menţionat și deci că nu ar fi avut cunoștinţă de cererea creditoarei privind emiterea somaţiei de plată.
Pe de altă parte, aceleași acte dovedesc că petentei i s-a comunicat la 8 ianuarie 2002 și ordonanţa menţionată, astfel că în aceste circumstanţe se constată că toate criticile formulate în recurs, în legătură cu aceste aspecte sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
De asemenea, în mod justificat, prima instanţă a respins și excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Sibiu de a emite ordonanţa, reţinând cu privire la acest aspect, că excepţia invocată nu poate fi considerată ca o apărare de fond, la care se referă dispoziţiile art.10 din O.G. nr.5/2001 iar intimata era în drept faţă de dispoziţiile coroborate ale art.10 pct.4 și art.12 C. proc.civ., să aleagă între instanţele competente. În ceea ce privește fondul pricinii, chiar dacă expertul a constatat, prin suplimentul la raportul de expertiză că nici una dintre părţi nu a putut demonstra din cauza unei evidenţe contabile insuficient de clară, existenţa unei creanţe, a uneia împotriva celeilalte, această situaţie nu poate absolvi pe contestatoare de obligaţia achitării debitului atâta timp cât aceasta nu a putut proba că suma solicitată cu titlu de preţ și dobânzi nu are caracterul unei creanţe certe, lichide și exigibile, astfel că, bine prima instanţă a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.9alin. (1) și alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002 că, executarea silită împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea prevederilor legale, cu referire la art.379 alin. (1) C. proc.civ. ,respingând contestaţia la executare.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.