Judicial set-off requires formal counterclaim: Procedural validity of legal set-off invoked only in respondent's defense
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision that held the plaintiff’s claim for the remaining price difference admissible and rejected the defendant’s counterclaim, while also dismissing the plaintiff’s claim for late payment penalties due to the absence of a contractual penalty clause. The dispute arose from a real estate sale where the plaintiff sued for unpaid price differences, and the defendant, acting only as a respondent, invoked legal set-off by arguing that the plaintiff’s counter-creances were certain, liquid, and due based on a settlement protocol. The court ruled that the defendant’s attempt to offset debts through legal set-off was procedurally defective because it failed to constitute a formal counterclaim as required by procedural law; the court held that legal set-off requires a civil action to create a new juridical effect, which in this context must be a counterclaim seeking judicial set-off, and thus the lower court was correct to refuse to apply the set-off in the initial judgment.
Legislator headnote
AI generatedart.1144 C.proc.civ, art.1144 C.civ, art.304 pct.9 C. proc. civ, art.119 alin.(1) C. proc. civ; Judicial set-off requires formal counterclaim: Procedural validity of legal set-off invoked only in respondent's defense: Tribunalul Alba, Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr.102 din 21 februarie 2001, a respins acţiunea civilă, constatând stinse prin compensare datoriile reciproce ale părţilor, până la nivelul sumei solicitate pe fondul cauzei, cu aplicarea art.1144 C.civ..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Cerere reconvenţională. Compensaţie judiciară.
C.civ., art.1144
C.proc.civ., art.119 alin.(1)
Cum pârâta a invocat pretenţii în legătură cu cererea (sau mijloacele de probă) reclamantei, trebuia să formuleze o cerere reconvenţională, care, pentru a fi admisibilă, în speţă,trebuia să tindă la o compensaţie judiciară a datoriilor reciproce ale celor două părţi.
(Secţia comercială,decizia nr.1694 din 13 mai 2004)
Reclamanta S.C.A. O. Aiud a chemat-o în judecată pe pârâta SC S. S. SRL Aiud pentru a fi obligată la restituirea unei diferenţe de preţ și penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr.1606 din 20 octombrie 2000, Judecătoria Aiud și-a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Alba.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, invocând compensaţia legală, potrivit facturii din 30 noiembrie 1999 și a procesului verbal încheiat la 30 noiembrie 1999, care confirmă creanţa ca fiind certă, lichidă, exigibilă.
Tribunalul Alba, Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr.102 din 21 februarie 2001, a respins acţiunea civilă, constatând stinse prin compensare datoriile reciproce ale părţilor, până la nivelul sumei solicitate pe fondul cauzei, cu aplicarea art.1144 C.civ..
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, admis de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr.519/A din 15 iunie 2001.
Instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea, obligând-o pe pârâtă să plătească suma rămasă cu titlul de preţ, respingând capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere, reţinând că pârâta nu a formulat cerere reconvenţională pentru a opera compensarea legală, nefiind acceptată la plată factura, deoarece creanţa nu este certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la penalităţile de întârziere, s-a reţinut că părţile nu au prevăzut în contract o clauză penală, astfel că pretenţia apare neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, motivat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C. proc. civ., invocând o tranzacţie între părţi finalizată cu încheierea unui proces verbal în care reclamanta recunoaște datoria, susţinând astfel că în mod greșit cele două datorii nu au fost compensate.
Recursul este nefondat.
Prin contractele autentificate la 21 ianuarie 2000 de către Biroul Notarului public D. M., reclamanta a vândut pârâtei un teren și construcţiile aflate pe acesta, rămânând de achitat o diferenţă de preţ.
Pârâta a recunoscut neachitarea în întregime a debitului, motivând nerespectarea obligaţiei de plată prin invocarea facturii pe care reclamanta nu a achitat-o și care confirmă livrarea unor bunuri către reclamantă. Considerând creanţa certă lichidă și exigibilă, în baza procesului verbal încheiat la 30 noiembrie 1999, pârâta a invocat dispoziţiile art.1144 C.civ., referitor la compensarea legală a datoriilor.
Potrivit art.1144 C. civ. „compensaţia se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurenţa cotităţilor lor respective”.
Este adevărat că pârâta a invocat astfel un drept al său. Dar pentru ca acest drept să se realizeze trebuia să existe o acţiune civilă care să provoace producerea unui efect juridic nou. Această acţiune civilă ar fi putut fi cererea reconvenţională reglementată de art.119 alin.(1) C. proc. civ., conform căreia pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului; cererea reconvenţională fiind admisibilă când tinde la o compensaţie judiciară a datoriilor reciproce ale celor două părţi.
Cum pârâta nu a formulat o cerere reconvenţională în condiţiile legii, compensarea datoriilor nu putea fi făcută de instanţa de fond, cum corect a reţinut instanţa de apel. Faţă de acest aspect nu are relevanţă nici procesul verbal invocat pentru confirmarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanţei, așa încât hotărârea atacată este la adăpost de orice critică. În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.