Mortgage guarantee vs. suretyship: exclusion of joint liability under Commercial Code art. 42(2)

Contract de credit ipotecar. Garantarea prin ipotecă. Garantarea prin fidejusiune

C.civ., art.1774 , art.1776

În mod greșit, instanţa de apel a extins aplicarea art.42 alin.(2) C.proc.civ. la contractele de ipotecă, punând semnul egalităţii între garantarea prin ipotecă și garantarea prin fidejusiune. Or, pârâţii, persoane fizice au garantat restituirea împrumutului luat de societate prin încheierea contractului de credit ipotecar pe imobile determinate, având calitatea de garanţi ipotecari al căror regim juridic este stabilit prin dispoziţiile art.1774 și art. 1776 C.civ. și nu pot fi asimilaţi fidejusorului.

(Secţia comercială, decizia nr.1024 din 17 martie 2004)

Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr.2144 din 25 noiembrie 1996, a admis în parte acţiunea reclamatei SC B.P. SA, pârâţii SC S. SRL, G.G. și G.A. fiind obligaţi în solidar la plata creditului restant și a dobânzii restante, precum și la plata dobânzilor în continuare până la achitarea efectivă a datoriei. S-a respins totodată capătul de cerere privind înfiinţarea sechestrului asigurător.

Instanţa de fond a reţinut pe de o parte, realitatea creditului contractat potrivit contractului de credit din 26 mai 1995 și actului adiţional, scadenţa întregului credit fiind iunie 1996, iar pe de altă parte, garantarea acestuia prin contract de ipotecă asupra unor imobile, beneficiul diviziunii fiind o chestiune ce se poate ridica în faza executării.

Împotriva acestei soluţii pârâţii, persoane fizice, au declarat apel, vizând modul în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt în funcţie de probele administrate, în sensul că nu a observat că actul adiţional nu a fost semnat și garantat de aceștia. De asemenea, au susţinut că nu sunt debitori ai băncii, având numai calitatea de fidejusori iar beneficiul de discuţiune și diviziune poate fi invocat și pe cale principală, iar garanţia a vizat numai împrumutul nu și dobânzile.

Soluţionând apelul, urmare a încheierii din 10 noiembrie 1998 a C.S.J prin care s-a dispus strămutarea pricinii, Curtea de Apel Craiova , Secţia comercială, prin decizia civilă nr.564 din 6 iunie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată și a obligat pe pârâţii apelanţi în solidar cu SC S. SRL la plata echivalentului în lei a sumei pretinse în dolari precum și a dobânzii restante, calculate potrivit contractului de credit din 1995, în limitele valorii garanţiilor, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Instanţa de apel a reţinut că pârâţii persoane fizice au garantat numai pentru împrumutul aferent contractului încheiat la data de 26 mai 1995, așa cum rezultă din contractul de ipotecă care chiar dacă s-a încheiat la 1 iunie 1995, nu se poate susţine că a garantat și obligaţiile asumate de SC S. SRL pentru viitor.

S-a mai reţinut că obligaţia de garanţie fiind semnată în solidar nu se poate invoca beneficiul de discuţiune sau de diviziune, în condiţiile art.1662 și art. 1667 C. civ.

Reclamanta și pârâţii, persoane fizice, au declarat recurs.

Criticile reclamantei vizează aspectele de netemeinicie prevăzute de art.304 pct.9 C. proc. civ., precizând că în mod eronat, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art.42 C. com., că a recunoscut solidaritatea giranţilor alături de firma împrumutată dar a oprit această solidaritate pentru dobânzile care vor curge în continuare până la stingerea totală a datoriei, iar pe de altă parte, a reţinut ca dată de referinţă luna iunie 1996, deși împrumutul a fost în valută.

Recurenţii pârâţi au făcut referire , în criticile formulate, la dispoziţiile art.304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu a realizat situaţia creată prin vânzarea imobilului ipotecat din Cluj – Napoca, str. D. , pentru restituirea împrumutului care a acoperit în totalitate restanţa.

De asemenea, au arătat că s-a interpretat greșit actul dedus judecăţii, în sensul că potrivit contractului de ipotecă încheiat, pârâţii sunt garanţi ipotecari și nu li se aplică regimul juridic al fidejusiunii, apreciind că decizia pronunţată a fost dată cu încălcarea legii, neţinându-se cont că în calitatea lor de garanţi ipotecari,pârâţii răspund în limita sumei garantate și a valorii bunului ipotecat.

Recursul reclamantei creditoare este nefondat.

Din înscrisurile anexate rezultă că pârâţii G. A. și G. G. au garantat restituirea împrumutului luat de SC S. SRL cu contract de credit ipotecar pe imobile determinate, având calitatea de garanţi ipotecari, al căror regim juridic este stabilit de dispoziţiile art.1774 și art. 1776 C. civ., neputând fi asimilaţi fidejusorului.

Astfel, la art.VI pct.8 din contractul de credit sunt prevăzute toate contractele de ipotecă ce au garantat împrumutul, debit acoperit în întregime prin vânzarea imobilului, la data de 24 iunie 1997, fapt confirmat de creditoare prin adresa din 23 mai 2001 .

Faptul că suma încasată din vânzarea imobilului a fost preluată de Administraţia Financiară Cluj, nu justifică obligarea pârâţilor la restituirea diferenţei de credit în valută și nici la paritatea leu/dolar.

În ceea ce privește recursul pârâţilor, persoane fizice, acesta este fondat.

Art.1774 și art 1776 C.civ. reglementează ipoteca ca fiind generată de principiul specializării sub dublu aspect, atât asupra imobilului asupra căruia se instituie garanţie cât și asupra valorii creanţei garantate.

Realizarea de către creditor a bunului ipotecat nu se poate face decât pentru acoperirea datoriei garantate.

Art.42 alin.( 2) C. com. instituie prezumţia că în obligaţiile comerciale fidejusorul, chiar necomerciant, care garantează o obligaţie comercială, răspunde solidar cu debitorul, dacă nu există o stipulaţie contrară.

Instanţa de apel a reţinut că pârâţii au garantat cu ipotecă asupra imobilelor proprietatea lor, contractul de împrumut cu reclamanta și în temeiul art.42 alin.( 2) C. com. răspund solidar cu societatea pentru restituirea împrumutului și a dobânzilor datorate. Astfel, instanţa de apel a pus, în mod greșit, semnul egalităţii între garantarea prin ipotecă și garantarea prin fidejusiune și a extins aplicarea acestui text și la garantarea prin ipotecă.

Prin urmare, în mod greșit, instanţa de apel a extins aplicarea art.42 alin.(2) C.com. și la contractele de ipotecă încheiate de recurenţi.

De altfel, creditoare a procedat la executarea silită a imobilelor ipotecate, în temeiul prevederilor art.1824 – 1836 C. civ. și art.488 și urm. C. proc. civ., titlul executoriu constituindu-l chiar contractul de ipotecă.

În această situaţie, cum creditoarea a procedat la valorificarea imobilelor ipotecate, debitorii răspund numai în limita imobilului ipotecat iar soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea legii .

În consecinţă, recursul declarat de pârâţii garanţi a fost admis, cu schimbarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii faţă de garanţi, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei iar recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.