Automatic contract renewal and survival of penalty clauses under a non-termination clause

Contract de prestări servicii.Tranzacţie.Clauză penală.

În situaţia în care părţile au stipulat posibilitatea prelungirii peste termen a contractului de prestări servicii, dacă nu se solicită încetarea contractului cu 30 de zile înainte de termen, înseamnă că părţile au consimţit la prelungirea acestuia cu toate clauzele sale, inclusiv clauza penală, astfel că interpretarea dată în acest sens de instanţa de apel este corectă.

(Secţia comercială,decizia nr.133 din 20 inuarie 2004)

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr.1577 din 12 octombrie 1999, a admis acţiunea formulată de reclamanta C. N.A.P.M.Constanţa și a obligat pârâta S.C. A S.A., la plata sumelor solicitate, reprezentând facturi neachitate și penalităţi de întârziere, ca urmare a neexecutării contractului de prestări servicii portuare din anii 1994 și 1997.

În baza contractului din 1994, reclamanta, în calitate de proprietar, a pus la dispoziţia pârâtei un teren situat în incinta portului Constanţa, cu obligaţia pârâtei de a plăti chiria lunară convenită și obligaţia reclamantei să presteze anumite servicii aceleiași pârâte, a căror contravaloare nu a fost plătită în limita sumelor solicitate.

Cum în ambele contracte s-au stipulat clauze penale, cererea având acest obiect, a fost apreciată ca întemeiată.

Pârâta a declarat apel, susţinând că suma solicitată a fost stinsă prin compensare, conform sentinţei nr.932/2000 pronunţată de judecătorul sindic, astfel că primul capăt de cerere a rămas fără obiect iar cu privire la penalităţile de întârziere, a susţinut că acestea nu sunt datorate, din moment ce contractul din 1994 a fost reziliat cu data de 23 septembrie 1997 iar pentru perioada anterioară nu s-a încheiat proces verbal de predare – primire.

Curtea de Apel Constanţa, Secţia comercială, prin decizia nr.578 din 6 iunie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată și a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect, menţinând celelalte dispoziţii, cu motivarea că de vreme ce pârâta a tranzacţionat cu reclamanta asupra primului capăt de cerere rezultă și temeinicia celui de-al doilea capăt de cerere, care se întemeiază pe dispoziţiile acelorași contracte.

Cu privire la critica actualizării penalităţilor, s-a reţinut netemeinicia acesteia faţă de precizările reclamantei din 7 septembrie 1999.

Pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. și a invocat că prin adresa din 23 septembrie 1997 a fost reziliat contractul din 1994 și deci pentru anul 1998 nu a existat un contract care să prevadă penalităţi iar în lipsa unei clauze penale, acestea nu puteau fi acordate.

În ceea ce privește contractul din 1997 s-a făcut o aplicare greșită a clauzei penale deoarece facturile au fost refuzate la plată. Totodată, în mod greșit, s-a interpretat încheierea tranzacţiei ca o recunoaștere a penalităţilor deoarece tranzacţia nu se referă și la penalităţi iar instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor.

Reclamanta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului deoarece contractul din 1994 s-a prelungit la cererea pârâtei iar prin notificarea invocată nu s-a reziliat contractul ci s-a făcut aplicarea art.3.1 și art.16.1 din contract iar dacă contractele nu se derulau, reclamanta nu ar fi prestat serviciile de care a beneficiat pârâta, în perioada pentru care s-au emis facturile.

Recursul nu este fondat.

Pârâta a făcut o enumerare generică a motivelor prevăzute în art. 304 C. proc. civ., fără să le coreleze cu dezvoltarea în fapt a criticilor.

Prin urmare, motivul prevăzut în art. 304 pct.4 C. proc. civ., privind depășirea atribuţiilor puterii judecătorești, nu are suport în motivarea în fapt .

Nici motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii nu se regăsește în motivarea în fapt, pârâta neindicând textul de lege încălcat sau greșit aplicat.

Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „când instanţa, interpretând greșit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” susţinerile pârâtei nu pot fi primite.

Tranzacţia care a intervenit între părţi (de care s-a luat act într-un alt proces), se referă și la pretenţia ce a format primul capăt de cerere al acţiunii și a fost depusă, după formularea motivelor de apel, așa încât instanţa de apel a apreciat criticile formulate cu luarea în considerare a acesteia.

Drept urmare, critica privind rezilierea contractului din 1994 și inexistenţa acestuia pentru perioada în care s-au calculat penalităţile a fost subsumată realităţii executării contractului, sub aspectul obligaţiilor principale.

Într-adevăr, în contractul menţionat, părţile nu au stipulat pacte comisorii exprese care să conducă la o reziliere convenţională dar în art.3 pct.1 au stipulat posibilitatea prelungirii peste termen dacă nu se solicită încetarea acestuia cu 30 zile înainte de termen.

Este adevărat că reclamanta a transmis pârâtei o notificare cu peste 30 zile înainte de termen, cu privire la termenul limită al contractului și consecinţele lui.

Numai că, la 26 noiembrie 1997, (contractul expira la 31 decembrie 1997) pârâta a transmis reclamantei oferta de prelungire a contractului „în forma actuală și pentru anul 1998”.

În atare situaţie, oferta fiind acceptată, contractul s-a prelungit cu toate clauzele sale, inclusiv clauza penală, interpretarea instanţei de apel fiind deci corectă.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.