Privatization Agency's Recourse Claim Against Privatized Company Rejected

Contract de privatizare. Contract de vânzare-cumpărare de acţiuni. Răspunderea vânzătorului pentru evicţiune. Acţiune în regres

Reclamanta APAPS în calitate de acţionar majoritar al societăţii privatizate trebuia să cunoască situaţia financiară reală a acesteia întrucât, în calitate de vânzător, răspunde pentru evicţiune, conform art.1337 C.civ., astfel că societatea cumpărătoare a acţiunilor a chemat în judecată pe vânzătore, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior privatizării, iar reclamanta vănzătoare a formulat acţiunea în regres împotriva societăţii privatizate, susţinând că despăgubirile la care a fost obligată sunt din culpa acesteia. Dar,având în vedere că acţiunea în regres s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare, pe informaţiile primite de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acestuia, fără o verificare a situaţiei prezentată de acesta, este exclusă culpa societăţii implicată în privatizare, nefiind întrunite dispoziţiile art.998-999 C.civ.

(Secţia comercială, decizia nr.3896 din 23 iunie 2005)

Reclamanta APAPS București (în prezent AVAS) a chemat în judecată pe pârâta SC AGFD Țăndărei SA pentru a fi obligată la plata de daune, susţinând că a deţinut un număr de acţiuni la societatea pârâtă privatizată, procedura fiind realizată de fostul F.P.S iar pachetul de 55% din acţiuni a fost vândut la SC S. I. C. SRL București. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe reclamanta APAPS, obligată la plata sumei către cumpărătorul acţiunilor, cu motivarea că acesta nu a cunoscut datoriile reale ale societăţii, nefiind menţionate în dosarul de prezentare al societăţii.

Susţinând că daunele au fost din culpa societăţii privatizate care nu a informat corect FPS asupra datoriilor și ipotecii constituite pe o o suprafaţă de 29.918 mp, reclamanta APAPS a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, conform art.998 – 999 C.civ., precum și în conformitate cu O.U.G. nr.88/1997 și H.G. nr.55/1998.

După un prim ciclu procesual, prin sentinţa comercială nr.462 F din 30 iunie 2003, Tribunalul Ialomiţa a admis excepţia invocată de pârâtă și a respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a AGDF SRL Țăndărei, cu motivarea că dosarul de prezentare s-a întocmit în baza informaţiilor date de managerul H. Ghe., asumate de acesta pe propria sa răspundere.

Împotriva acestei hotărâri , reclamanta APAPS București a declarat recurs iar prin decizia nr.1550 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel București, Secţia a VI-a comercială a admis recursul, a casat sentinţa recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Ialomiţa pentru a se analiza răspunderea persoanei juridice deoarece, conducătorul societăţii comerciale nu a dat o declaraţie în calitate de persoană fizică, fiind greșit reţinută lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii comerciale pârâte.

Soluţionând cauza în fond, după casare, Tribunalul Ialomiţa a pronunţat sentinţa comercială nr.240 F din 8 martie 2004, prin care a respins ca nefondată acţiunea APAPS București.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că nu s-a dovedit culpa pârâtei în săvârșirea faptei care să-i atragă răspunderea conform art.998-999 C. civ., iar pe de altă parte, reclamanta, în calitate de vânzător al acţiunilor și-a însușit declaraţia conducerii societăţii, fără să verifice situaţia prezentată de aceasta.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr.394 din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel București, Secţia a VI-a comercială prin care s-a respins ca nefondat apelul APAPS, cu motivarea că reclamanta răspunde pentru evicţiune, conform contractului și art.1337 C.civ., neputând susţine că nu a cunoscut activitatea societăţii pârâte atâta timp cât era acţionar majoritar al acesteia.

Reclamanta a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o greșită intepretare a dispoziţiilor legale în materia privatizării întrucât garanţia contra evicţiunii se referă, în speţă, doar la dreptul de proprietate asupra acţiunilor, neputând fi extinsă asupra altor date sau informaţii; că în mod eronat s-a reţinut că nu s-a făcut dovada relei credinţe a pârâtei în furnizarea datelor legate de societatea privatizată și în mod greșit a fost disculpată societatea privatizată de modul în care a fost întocmit dosarul de prezentare deoarece, în conformitate cu declaraţia de declinare a responsabilităţii, AVAS nu și-a asumat răspunderea pentru verificările și informaţiile cuprinse în declaraţia pe propria răspundere a directorului general al societăţii privatizate.

Recursul reclamantei este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că reclamanta AVAS București a deţinut un pachet de 55% din acţiunile SC AGFD Țăndărei SA, societate supusă privatizării, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.88/1997 și H.G. nr.55/1998 aplicabile la data încheierii contractului de privatizare din 23 noiembrie 1998.

Pachetul de acţiuni aparţinând fostului FPS (ulterior APAPS iar în prezent AVAS) a fost vândut la SC S.I.C. SRL București în baza contractului dar ulterior privatizării și societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe vânzătorul acţiunilor pentru daune, reprezentând datorii către terţi și contravaloarea unei suprafeţe de teren ipotecate pentru garantarea unui credit, ambele sume actualizate cu rata inflaţiei.

Prin sentinţa Curţii de Arbitraj București nr.287 din 26 octombrie 2000, a fost admisă acţiunea SC S.I.C. SRL București iar pârâta F. P. P. (în prezent AVAS București) a fost obligată să achite daune interese și cheltuieli de arbitrare.

Reclamanta AVAS București, susţinând că despăgubirile la care a fost obligată s-au produs din culpa societăţii privatizate SC AGFD Țăndărei SA, a formulat acţiunea în regres ce formează obiectul litigiului de faţă.

Instanţele au reţinut că pretenţiile reclamantei nu sunt întemeiate, printr-un prim considerent, curtea de apel a arătat că reclamanta-recurentă deţinea 55% din acţiunile societăţii privatizate și trebuia să cunoască situaţia financiară reală a societăţii privatizate, iar în calitate de vânzător răspunde pentru evicţiune conform art.1337 C. civ.

Prima critică formulată de reclamantă se referă la faptul că vânzătoarea nu trebuia să răspundă pentru daune, singura răspundere ce revenea societăţii implicate în privatizare fiind garanţia pentru liniștita posesie a bunurilor înstrăinate, în speţă, a pachetului de acţiuni, cumpărătorul nefiind tulburat în vreun mod sub acest aspect.

În realitate, acţiunea în regres a reclamantei s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare, datele și informaţiile despre societatea pârâtă fiind cuprinse în dosarul de prezentare, în baza documentaţiei primite de fostul FPS de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acesteia, ceea ce exclude culpa societăţii implicate în privatizare.

Critica recurentei nu poate fi primită deoarece privatizarea s-a făcut în baza H.G. nr.55/1998 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale și vânzarea de active, iar în conformitate cu art.41 din acest act normativ, vânzătorul avea obligaţia de a elabora dosarul de prezentare pus la dispoziţia ofertanţilor.

Obligaţia vânzătorului se coroborează cu obligaţiile generale ale vânzătorului, așa cum sunt prevăzute în art.970 și 1312 C. civ. așa încât, vânzătorul FPS avea îndatorirea de a oferi cumpărătorului toate informaţiile de care avea nevoie pentru a încheia contractul în cunoștinţă de cauză.

Ca atare, garanţia de evicţiune nu se referă numai la pachetul de acţiuni înstrăinat, așa cum susţine recurenta, ci și la eventualele daune pe care le-ar încerca cumpărătorul prin încălcarea clauzelor convenite.

De altfel, prin contractul din1998 s-au stipulat expres două garanţii în favoarea cumpărătorului și anume cea cuprinsă la pct.7.4.1 alineatul ultim, potrivit căreia vânzătorul declară și garantează că nu există dispute, litigii, obligaţii de plată, în afara celor prevăzute în anexa 5 și 6, precum și garanţia din clauza 7.7 conform căreia vânzătorul garantează că patrimoniul societăţii este liber de sarcini, cu excepţia celor de la anexa 6.

Reclamanta recurentă a mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greșit faptul că n-ar putea fi angajată răspunderea societăţii privatizate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada relei credinţe.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a mai arătat că societatea privatizată a încălcat prvederile art.14(9) din O.U.G. nr.88/1997 potrivit căruia instituţia publică și societatea privatizată trebuie să asigure accesul la datele și informaţiile legate de situaţia patrimonială a societăţii, dar acest text nu face decât să confirme soluţia instanţelor, consacrând răspunderea reclamantei alături de cea a societăţii pârâte.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel a reţinut corect că datele greșite furnizate de fostul manager al societăţii, H.G. mandatarul reclamantei și toate operaţiunile juridice făcute de mandatar sunt pe seama și pe socoteala mandantului.

Recurenta AVAS București a mai susţinut că, în conformitate cu disp.art.7.7.2 din contractul de privatizare, reclamanta nu și-a asumat nici o responsabilitate faţă de informaţiile conţinute în declaraţia dată pe propria răspundere.

Din examinarea copiei contractului de privatizare depus la dosarul de fond a rezultat că nu există nici un text cu numerotarea 7.7.2, fiind de presupus că recurenta se referea la pct.7.2 din contract în care s-a stipulat „conform declaraţiei conducerii societăţii (anexa 1)”, text care nu este de natură să susţină motivul invocat de recurentă.

În consecinţă, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.