Lease termination and inadmissibility of cassation appeal due to failure to prove impediment for re-entry into time limits

Recurs. Cerere de repunere în termen. Condiţii

Potrivit dispoziţiilor art.103 C.proc.civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

(Secţia comercială, decizia nr.3729 din 17 iunie 2005)

Prin sentinţa civilă nr.412 din 30 ianuarie 2003, Tribunalul București, Secţia a VIII-a comercială a respins acţiunea reclamantei S.C. S. F. SRL București prin care, în contradictoriu cu INML M., a solicitat anularea actelor de licitaţie publică care aveau ca obiect închirierea spaţiului situat în incinta institutului în suprafaţă de 20 mp. Prin aceeași sentinţă, în temeiul art.165 C. proc. civ., a fost disjunsă cererea reconvenţională precizată de INML, prin care s-a solicitat eliberarea spaţiului de 20 mp din incinta INML și anularea contractului de închiriere din 1 februarie 2001.

Cererea reconvenţională a fost soluţionată de Tribunalul București, Secţia a VI-a comercială, care prin sentinţa nr.2350 din 18 februarie 2004, a respins cererea precizată cu motivarea că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că obligaţiile contractuale nu au fost respectate de către S.C. S. F. SRL și nici că prin contractul de închiriere i s-a interzis să facă vânzări în incinta INML.

Împotriva sentinţei nr.2350 din 18 februarie 2004, I.N.M.L București a declarat apel, susţinând că pârâta a schimbat destinaţia spaţiului și a încălcat clauzele contractului de închiriere.

Din examinarea actelor dosarului în raport cu motivele invocate de apelantă, Curtea de Apel București, prin decizia nr.593 din 1 noiembrie 2004, a admis apelul INML M. M., a schimbat în tot sentinţa nr.2350 din 18 februarie 2004 și admiţând cererea reconvenţională a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat la 1 februarie 2000 și evacuarea pârâtei din spaţiul de 20 m2 situat în incinta INML M. M. Curtea a reţinut, în considerentele deciziei, că pârâta nu s-a limitat în desfășurarea activităţii la obiectul contractului de închiriere ci a desfășurat activităţi care excedeau prevederile contractului, încălcând dispoziţiile art.1430, 1020, și art.1021 C. civ., întrucât locatorul a întrebuinţat lucrul închiriat în alt mod decât s-a prevăzut în contract.

S-a mai reţinut că în mod culpabil pârâta nu a eliberat spaţiul, împiedicându-l astfel pe locator să încheie un nou contract în urma organizării licitaţiei.

Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel București, pârâta a declarat recurs și cerere de repunere în termen.

În motivarea cererii de repunere în termen întemeiată pe dispoziţiile art.103 C. proc. civ. recurenta a invocat încălcarea de către Curtea de Apel a dispoziţiilor legale imperative cuprinse în art.86 alin.(1) și (3), art.90 pct.1 și art.97 pct.2 C. proc. civ. Recurenta a considerat că datorită încălcării dispoziţiilor mai sus amintite a fost împiedicată să-și exercite drepturile procesuale în termenul legal prevăzut de art.301 și 303 (2) C. proc. civ. În concret, pârâta a susţinut că decizia curţii de apel i-a fost comunicată la o altă adresă decât cea la care se află sediul social înscris în Registrul Comerţului.

În ceea ce privește motivele de recurs, pârâta a invocat motivele de netemeinicie prevăzute de art.304 pct.9 și 10 pe care nu le-a dezvoltat și argumentat separat cu respectarea prevederilor art.3021 (c) C. proc. civ. Recurenta a adus critici soluţiei pronunţată în apel, întrucât în opinia sa, contractul de închiriere a fost respectat întocmai, la încheierea contractului nu a existat nici un viciu iar chiria a fost plătită constant, conform obligaţiilor asumate. Pentru aceste motive recurenta a solicitat casarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel București și menţinerea sentinţei de fond.

Reclamanta intimată, prin întâmpinare, a solicitat în principal respingerea cererii de repunere în termen pentru motivul că procedura de comunicare a sentinţei a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor procedurale, invederând că societatea pârâtă funcţionează la mai multe secţii, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, analizând cererea de repunere în termen a reţinut:

Art.103 (1) C. proc. civ. stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Rezultă că pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în termenul legal peremtoriu dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea, ce a împiedicat partea să acţioneze să se fi produs înăuntrul termenului legal în care trebuia exercitat dreptul procedural și, în fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cererea de exercitare a căii de atac.

Aceste condiţii nu sunt îndeplinite cumulativ, întrucât așa cum rezultă din cererea formulată de recurentă, termenul de 15 zile socotit de la data încetării împiedicării nici nu a fost evocat pentru a se aprecia că în adevăr sunt îndeplinite cerinţele art.103 C. proc. civ. În legătură cu motivul împiedicării exerciţiului dreptului procedural, se constată că prin cererea de chemare în judecată, sediul declarat a fost în Bd. U., Bl. 3, Sc.2, apt.38, că în faţa instanţei de fond, procedura a fost restituită cu motivul „destinatar mutat de la adresă”, pentru ca apoi după indicarea adresei, în str. M.B., procedura să fie realizată, partea fiind ulteior reprezentată în instanţă, prin apărător, care nici în faţa instanţei de fond și nici în apel, nu a adus la cunoștinţă instanţei prin petiţie la dosar și prin scrisoare recomandată părţii potrivnice, că sediul său a fost schimbat sau că actele de procedură trebuie îndeplinite la o altă adresă.

Prin urmare, depunerea certificatului în apel nu poate avea semnificaţia invocată de recurentă, câtă vreme potirvit art.87 (2) C. proc. civ. persoanele juridice de drept privat pot fi citate nu numai la sediul principal ci și la cel al sucursalei sau reprezentanţei.

A invoca nelegalitatea comunicării actelor în condiţiile în care recurenta însăși și-a indicat altă adresă drept sediu încă din acţiunea principală fără nici o precizare ulterioară în condiţiile asistenţei de specialitate fără înștiinţarea instanţei nu demonstrează buna–credinţă în exerciţiul drepturilor procesuale.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru repunerea în termenul prevăzut de art.301 și 303 (2) C. proc. civ., astfel că cererea a fost respinsă iar recursul declarat de pârâtă a fost respins ca tardiv .