Annulment of arbitral award for lack of jurisdiction where dispute did not arise from the contract containing the arbitration clause; award quashed and case remanded to ordinary courts

Contract de vânzare-cumpărare. Clauza compromisorie. Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale. Instanţa competentă

Criticile privind neprecizarea obiectului litigiului și numele arbitrilor nu pot atrage nulitatea clauzei compromisorii, așa cum eronat s-a considerat în acţiunea în anulare, întrucât aceste cerinţe, prevăzute în art.343 C.proc.civ. sunt obligatorii numai în cazul compromisului.

Totodata clauza compromisorie din contractul părţilor viza numai litigiile izvorând din contractul de vânzare-cumpărare, neavând aplicabilitate în cazul altor litigii chiar între aceleași părţi , cum este cazul litigiului în speţă, în care izvorul pretenţiilor îl constituie staţionarea navei și eventuala plată a contrastaliilor de către armator, intervenite în cadrul altor raporturi juridice decât cele stabilite între părţi, în temeiul contractului, nefiind de competenţa arbitrajului.

(Secţia comercială, decizia nr.3659 din 15 iunie 2005)

Reclamanta SC CBL S. LTD Nicosia Cipru, prin reprezentantul său în România, V.S., a solicitat obligarea pârâtei SC M. SA Galaţi la plata daunelor, reprezentând contrastalii și despăgubiri pentru reţinerea navei în portul Galaţi, penalităţi de întârziere cu titlu de dobânzi bancare.

În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat contractul nr.240 din 12 februarie 1995, prin care părţile au convenit vânzarea în condiţia de livrare FOB a cantităţii de 8000.t., rulouri la cald, făcându-se plăţi în avans, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligaţia contractuală de încărcare a mărfii pe nave, a cărei staţionare pentru lipsă de marfă a condus la suportarea de contrastalii.

Prin hotărârea nr.5 din 18 aprilie 1997, pronunţată de Arbitrajul Camerei de Comerţ și Industrie Galaţi, acţiunea a fost admisă în parte și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei daune, dobânzi bancare și cheltuieli arbitrale, capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere fiind respins.

Pentru a hotărî astfel, Arbitrajul a reţinut că începerea încărcării navei s-a efectuat de către pârâtă în executarea clauzei FOB Galaţi, care presupunea ca încărcarea să se termine la data de 5 aprilie 1995, dar în fapt, pârâta a primit preţul din 28 februarie 1995, a determinat staţionarea navei la 22 aprilie 1995; pentru cheltuielile suportate de reclamantă pentru staţionarea navei s-a reţinut culpa pârâtei, care nu a respectat norma zilnică de livrare a mărfii din contractul nr.240/1995.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat acţiune în anulare, în temeiul prevederilor art.364 lit.a), b), și f ) C. proc. civ., invocând următoarele:

- în mod greșit, cauza a fost soluţionată de Arbitraj care nu era competent, clauza compromisorie din contract fiind nulă, întrucât nu s-a prevăzut obiectul litigiului

- instanţa arbitrală a respins capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere deși reclamanta a renunţat la acest capăt de cerere.

Prin decizia civilă nr.212 din 13 aprilie 2004, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată acţiunea în anulare.

Contrar susţinerilor pârâtei din acţiunea în anulare privind nulitatea clauzei compromisorii se constată că părţile au stipulat în contractul nr.240 din 12 februarie 1995, clauza potrivit căreia locul soluţionării oricăror litigii legale este Camera de Comerţ , filiala Galaţi.

Clauza compromisorie îndeplinește cerinţele art.343 alin. (2) C.proc.civ., încât în mod justificat instanţa arbitrală s-a considerat competentă în soluţionarea litigiului care s-a declanșat pentru nerespectarea obligaţiilor din contract.

Criticile privind neprecizarea obiectului litigiului și numele arbitrilor nu pot atrage nulitatea clauzei compromisorii, cum eronat s-a considerat în acţiunea în anulare, întrucât aceste cerinţe, prevăzute în art.3432 C. proc. civ., sunt obligatorii numai în cazul compromisului.

Reclamanta din acţiunea în anulare a confundat clauza compromisorie cu compromisul, a ignorat prevederile art.3431 C. proc. civ., potrivit cărora convenţia arbitrală se poate încheia în două modalităţi: fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contract, așa cum s-a procedat în speţă, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis.

Legiuitorul a prevăzut ,sub sancţiunea nulităţii, omisiunea indicării obiectului litigiului și a numelui arbitrilor, numai în cazul compromisului, pentru că în prima situaţie, la data perfectării contractului nu se poate cunoaște, dacă se vor ivi litigii, neputându-se anticipa nici natura pretenţiilor ulterioare ale partenerilor contractuali.

De aceea, art.3431 alin.(2) C. proc. civ. nu a prevăzut o atare sancţiune pentru cazul când părţile au ales încheierea convenţiei arbitrale sub forma clauzei compromisorii.

Nici susţinerea referitoare la respingerea capătului de cerere privind penalităţile de întârziere nu se justifică întrucât acestea au format obiectul acţiunii iar instanţa arbitrală s-a pronunţat asupra capătului de cerere, invocându-se nejustificat prevederile art.364 lit.f) C. proc. civ..

Cu privire la celelalte concluzii ale reprezentantului pârâtei, acestea nefiind formulate până la data de 21 mai 1997, când a expirat termenul de 30 zile prevăzut în art.315 C. proc. civ., în raport cu data comunicării hotărârii arbitrale, nu este cazul a fi analizate.

Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi sau spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi.

În susţinerea recursului au fost invocate următoarele motive:

1. Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 C. proc. civ.) întrucât curtea de apel nu s-a pronunţat asupra unor motive invocate în acţiunea în anulare după expirarea termenului prevăzut de art.315 C. proc. civ., fără să pună în discuţia părţilor o astfel de excepţie ridicară din oficiu. Nici art.365 C.proc. civ. și nici o altă dispoziţie din cap.VIII „Desfiinţarea hotărârii arbitrale” nu impun părţii motivarea acţiunii în anulare în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii arbitrale. Mai mult, acest aspect pus în discuţie și neanalizat de curtea de apel era motivul prevăzut de art.364 lit.b C. proc. civ. și anume inoperabilitatea clauzei compromisorii din contract la raporturile litigioase supuse arbitrajului, ceea ce atrăge necompetenţa arbitrajului și competenţa instanţelor de drept comun.

2. Instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului acţiunii în anulare de la art.364 lit.b) și i) C. proc. civ. (art.304 pct.10 și 3041 C. proc. civ.), că litigiul nu era susceptibil de a fi fost soluţionat pe calea arbitrajului, clauza compromisorie fiind inoperantă în speţă, întrucât această clauză din contract viza exclusiv litigiile cu privire la executarea acelui contract și nu orice litigiu între părţi indiferent de izvorul său.

3. Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii ale art.105 alin.(2) C. proc. civ. (art.304 pct.5 C. proc. civ.) în sensul că la data judecării în fond a cauzei procedura cu reclamanta nu era îndeplinită în mod legal.

4. Recurenta nu a făcut confuzie între compromis și clauza compromisorie întrucât atât art.3431 .cât și art.3432 impun arătarea numelui arbitrilor și modalitatea numirii lor.

Examinând recursul, ICCJ a constatat că acesta este fondat.

Din acţiunea arbitrală și din analiza contractului intervenit între părţi și a celorlalte probe aflate la dosar, rezultă că, deși prin acţiune se invocă acest contract, cauza litigiului dintre părţi și a prejudiciului invocat în acest litigiu nu își are izvorul în contractul în care se află clauza compromisorie. Astfel, prejudiciul invocat de reclamanta și-ar avea izvorul în încărcarea de către pârâtă cu întârziere a unor produse livrate în afara cadrului stabilit în contract și în alte condiţii de livrare: cantitate diferită, lipsa termenului de livrare, contract de charter-party în care pârâta nu figurează ca încărcător și deci nu este parte, data prezentării navei la încărcare fiind mult decalată faţă de data prevăzută în contract și capacitatea de încărcare a navei mult redusă faţă de cantitatea prevăzută în contract ș.a.

Cum clauza compromisorie cuprinsă în contractul din 12 decembrie 1995 viza doar litigiile izvorând din acel contract rezultă că ea nu își are aplicabilitate în cazul litigiilor ivite, chiar între părţile contractului, dar care nu își au cauza în acel contract, cum este cazul prezentului litigiu în care izvorul pretenţiilor reclamantei îl constituie staţionarea navei și eventuala plată a contrastaliilor de către armator, intervenite în cadrul altor raporturi juridice decât cele stabilite între părţi în temeiul contractului în discuţie.

Faţă de aceste motive, litigiul dintre părţi neputând fi supus arbitrajului prin prisma prevederilor art.3431 și 3433 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acestuia revine instanţelor judecătorești.

În consecinţă, recursul a fost admis, hotărârea atacată modificată și hotărârea arbitrală anulată iar cauza trimisă spre soluţionare instanţei judecătorești competente,Tribunalul Galaţi.