Bank liable for garnishee damages after unlawful release of garnished funds

Ordonanţa de poprire. Fapta ilicită a terţului poprit

Fapta terţului poprit de a debloca conturile debitoarei reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale ce îi reveneau ca urmare a comunicării ordonanţei de poprire, potrivit art.455 C.proc.civ.

Întrucât ordonanţa de poprire nu a fost invalidată de instanţă iar terţul poprit a recunoscut iniţial efectele acesteia, confirmând și înfiinţând poprirea, fapta terţului poprit a fost săvârșită cu vinovăţie, în condiţiile art.998-999 C.civ.

(Secţia comercială, decizia nr.3482 din 8 iunie 2005)

Reclamanta W. M. B., reprezentantă de SC E. C. SRL a chemat în judecată pârâta ING B. solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei actualizată conform indicelui de inflaţie; cu dobânzile aferente, cu titlul de despăgubiri civile, pentru repararea prejudiciului cauzat prin deblocarea la data de 18 mai 1999, de către terţul poprit a sumelor aflate în conturile debitoarei SC C.E. SRL, indisponibilizate în urma înfiinţării popririi.

Prin sentinţa comercială nr.5921 din 25 aprilie 2003, Tribunalul București a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că ordonanţa de poprire emisă de Judecătoria Sector 1, nu a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

S-a apreciat că prin deblocarea contului debitoarei reclamante, nu se poate reţine în sarcina pârâtei săvârșirea vreunei fapte ilicite,că prejudiciul nu întrunește condiţiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; s-a invocat netemeinicia și nelegalitatea în raport cu dispoziţiile art.304 pct.9 C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr.1789/2003, Curtea de Apel București a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a analizat prejudiciul pretins de recurenta-reclamantă din perspectiva încheierii din 7 noiembrie 2001, încheiere prin care judecătorul sindic a dispus finalizarea procedurii reorganizării și falimentului privind debitoarea SC C.E. SRL, apreciind că astfel s-a probat existenţa prejudiciului, a certitudinii și a imposibilităţii de recuperare prin executarea silită asupra averii debitorului precum și faptul că instanţa nu a procedat la analiza materialului probator, a expertizei contabile administrată în cauză.

În fond după casare, prin sentinţa comercială nr.8928 din 26 iunie 2004, Tribunalul București a respins ca nefondată cererea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că este irelevant faptul că prejudiciul întrunește cerinţele art.379 C. proc. civ. și nu a fost reparat.

Pârâta nu poate fi obligată la acoperirea prejudiciului întrucât nu există fapta ilicită. Prin deblocarea conturilor debitoarei, terţul poprit nu a încălcat o normă a dreptului obiectiv, ordonanţa nefiind comunicată în conformitate cu dispoziţiile art.455 C. proc. civ. și art.86 C. proc.civ., însuși creditorul a înţeles să-și restrângă pretenţiile la valoarea rămasă în cont, deși avea posibilitatea să solicite validarea până la concurenţa sumei cuprinsă în titlu.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii precizate, obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin deblocarea contului debitoarei la 18 mai 1999.

Prin decizia nr.706 din 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată și a obligat-o pe pârâtă la plata despăgubirilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că prejudiciul creditoarei este cert și actual, că există legătură de cauzalitate între prejudiciu și atitudinea culpabilă a terţului poprit, constând în deblocarea nelegală a contului debitoarei și că nu se poate reţine culpa creditoarei.

Împotriva acestei decizii, pârâta INGB.N.V. Amsterdam, Sucursala București a declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii ca neîntemeiat a apelului și admiterii cererii de aderare la apel.

Recurenta apreciază că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor apărări privind inexistenţa unei comunicări, ca act de procedură, inexistenţa culpei pârâtei și a legăturii de cauzalitate (art.304 pct.10 C. proc. civ.) și a făcut o aplicare greșită a legii, atunci când a reţinut că sunt întrunite condiţiile art.998-999C. civ. referitoare la existenţa faptei ilicite, a culpei și a legăturii de cauzalitate (art.304 pct.9 C. proc. civ.).

Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ICCJ a constatat că acesta este nefondat.

În primul rând, există o contradicţie între cele două motive de recurs invocate: pe de o parte recurenta a susţinut, în primul motiv de recurs, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor apărări privind inexistenţa unei comunicări legale, inexistenţa culpei și inexistenţa legăturii de cauzalitate iar, în al doilea motiv de recurs, că s-a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a reţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.998-999 C. civ. referitoare la existenţa faptei ilicite a culpei și a legăturii de cauzalitate.

Dincolo de faptul că al doilea motiv de recurs îl anulează pe primul, acest prim motiv de recurs este nefondat. Din decizia instanţei de apel rezultă că această instanţă a analizat pe larg și argumentat atât comunicarea ordonanţei de poprire cât și culpa pârâtei și legătura de cauzalitate între fapta acesteia și prejudiciu, așa încât nu sunt incidente dispoziţiile art.304 pct.10 C. proc. civ.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 C. proc. civ., deși criticile dezvoltate privesc în principal temeinicia soluţiei atacate și nu legalitatea acesteia, Curtea a constatat că și acesta este nefondat.

În mod legal, cu respectarea prevederilor art.86,91,100 și art. 105 alin.(2) C. proc. civ., instanţa de apel a înlăturat criticile pârâtei-intimată privitoare la pretinsa inexistenţă a comunicării ordonanţei de poprire. În speţă, a existat o comunicare către terţul poprit, a ordonanţei de înfiinţare a popririi, terţul poprit a primit ordonanţa semnată de președinte și grefier, cu ștampila băncii și a dat curs acestei ordonanţe, prin adresele din 11 și 12 mai 1999, confirmând înfiinţarea popririi dispuse prin încheierea din 10 mai 1999, informând că soldul debitoarei este de 2.511.676.000 lei. Ca atare, comunicarea ordonanţei de înfiinţare a popririi a existat și a produs efecte juridice iar terţul poprit putea invoca nulitatea relativă a comunicării în cadrul executării silite , cu respectarea cadrului procesual și a anumitor condiţii, dar nu a făcut-o.

Terţul poprit nu a invocat nelegalitatea ordonanţei de poprire și nu a contestat validitatea acesteia iar încălcarea dispoziţiilor legale privind comunicarea popririi nu reprezintă un caz de nulitate absolută ci relativă, care, deși expres prevăzută în dispoziţiile art.86 C.proc. civ., nu poate fi invocată decât pe cale de excepţie, în cadrul executării silite, în condiţiile art.105 alin.(2), cu dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Instanţa de apel, cu respectarea prevederilor art.998-999 C.civ. a stabilit că sunt întrunite condiţiile de angajare a răspunderii delictuale a pârâtei recurente.

În mod corect, s-a reţinut că fapta terţului poprit de a debloca, la data de 18 mai 1999, conturile debitoarei reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale ce îi reveneau ca urmare a comunicării ordonanţei de poprire, potrivit art.455 C. proc.civ. și urm., reprezintă o faptă ilicită.

Câtă vreme ordonanţa de poprire nu a fost invalidată de instanţă, iar terţul poprit a recunoscut iniţial efectele acesteia, confirmând și înfiinţând poprirea, fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăţie, în condiţiile art.998-999 C. civ. Fără a relua argumentele, pârâta recurentă, în calitate de terţ poprit, nu a utilizat nici unul dintre mijloacele legale în vederea invalidării ordonanţei de poprire.

Legătura de cauzalitate între prejudiciul cauzat reclamantei-creditoare și fapta ilicită, săvârșită cu vinovăţie de pârâtă, terţ poprit, este evidentă, întrucât această faptă a avut drept consecinţă imposibilitatea de executare silită a debitoarei pentru întreaga sumă pe care o avea iniţial în conturile poprite.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art.312 C. proc. civ., a respins recursul declarat de ING B. ca nefondat.