Precautionary seizure denied as lawful where award already enforced and no dissipation risk shown; appeal rejected
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială) rejected the debtor's appeal as unfounded, upholding the lower court's denial of the creditor's request for a precautionary seizure (sechestru asigurător) over the debtor's movable goods. The creditor had sought seizure pending resolution of a challenge to an arbitral award for unpaid debt, alleging risk of dissipation; the lower court had refused because the award was already executed under art. 592 C.proc.civ. On appeal, the court held that the reference to art. 592 was not erroneous (though art. 591 should have been cited), and that merely filing appeals does not prove bad faith under art. 723 C.civ., especially since the debtor had largely paid the debt and showed no intention to evade the remainder. Thus, no violation of procedural good-faith principles was established, and the seizure request remained denied.
Legislator headnote
AI generatedart.592 C.proc. civ, art.723 C.civ, art.592 C.civ, art.591 C. proc.civ; Precautionary seizure denied as lawful where award already enforced and no dissipation risk shown; appeal rejected: Curtea de Apel București, prin încheierea nr.112 din 24 iunie 2004 a respins ca neîntemeiată cererea, reţinând că sentinţa arbitrală împotriva căreia s-a declarat contestaţie în anulare a fost executată și au fost aplicate dispoziţiile art.592 C.proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Exercitarea drepturilor procesuale. Principiul bunei-credinţe
Simpla exercitare a unor căi de atac nu face proba exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale, astfel că nu s-a dovedit încălcarea art.723C.civ. De altfel, buna-credinţă a debitoarei se apreciază prin atitudinea sa faţă de obligaţia pe care o are. Or, debitoarea a achitat în cea mai mare măsură datoria și nu rezultă că nu va achita și diferenţa rămasă.
(Secţia comercială, decizia nr.2547 din 13 aprilie 2005)
SC B. Obor a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale SC E. M. I. SRL, aflate în spaţiul comercial situat în complexul comercial O., până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului Curţii de Apel București.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că este creditoarea pârâtei care îi este datoare conform chitanţei arbitrale din 15 aprilie 2003 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ și Industrie a României și există riscul ca debitoarea să-și risipească averea.
Curtea de Apel București, prin încheierea nr.112 din 24 iunie 2004 a respins ca neîntemeiată cererea, reţinând că sentinţa arbitrală împotriva căreia s-a declarat contestaţie în anulare a fost executată și au fost aplicate dispoziţiile art.592 C.proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art.304 oct.9 și 10 C.proc.civ., susţinând că la data introducerii cererii suma nu fusese achitată și art.592 C. proc. civ. nu poate justifica soluţia pe fond.
Societatea recurentă a mai susţinut că încheierea s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art.723 C.civ. care consacră principiul bunei credinţe , că reclamanta a exercitat cu rea credinţă mai multe acţiuni și căi de atac doar pentru a o șicana și prejudicia.
Recursul este nefondat .
Susţinerea pârâtei că a fost aplicat greșit art.592 C.civ. nu este întemeiată. Sechestrul asigurător se instituie conform procedurii prevăzute de acest text de lege. Este adevărat că instanţa trebuia să facă referire și la art.591 C. proc.civ. dar acest aspect nu înseamnă că a fost greșit aplicat art.592 C. proc. civ.
Nici încălcarea art.723 C. civ. nu se dovedește a fi reală întrucât simpla exercitare a unor căi de atac nu face proba exercitării cu rea credinţă a unor drepturi procesuale. De altfel, buna-credinţă a debitoarei se apreciază prin atitudinea sa faţă de obligaţia pe care o are. Or, aceasta a achitat, în cea mai mare parte, datoria și nu rezultă că nu va achita și diferenţa de cheltuieli de judecată care a mai rămas de achitat.
Prin urmare, nu s-a dovedit reaua-credinţă a debitoarei, aceasta neintenţionând să-și ascundă sau să-și risipească averea așa cum se motivează în acţiune.
Nu se contestă că s-ar datora cheltuieli de judecată, astfel că nici motivul privind ignorarea înscrisului care dovedea că au mai rămas cheltuieli de judecată neplătite nu se justifică.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.