Sale contract restitution: Statute of limitations onset tied to creditor's performance rather than contract formation

Contract de vânzare-cumpărare. Prescripţia extinctivă. Raportul obligaţional

Prescripţia extinctivă, constând în stingerea dreptului la acţiune dacă nu a fost exercitat înăuntrul termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 și care începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în condiţiile în care acesta nu este afectat de modalităţi, reprezintă sancţiunea civilă suportată de creditor pentru pasivitatea sa.

Or, în speţă, dreptul cumpărătorului de a cere restituirea preţului, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei vânzătorului de predare a lucrului vândut nu este prescris, întrucât raportul obligaţional, raportul de creanţă s-a născut la 15 mai 2000, dată la care cumpărătorul a plătit preţul convenit iar acţiunea a fost introdusă la 14 mai 2003. Însă, instanţa trebuia să stabilească dacă obligaţia corelativă este sau nu supusă modalităţii actului juridic.

(Secţia comercială, decizia nr.1557 din 8 martie 2005)

Reclamanta G. P. I., Săliștea de Sus, a chemat în judecată pe pârâta SC D. S. SRL Apaterm, solicitând obligarea debitoarei la restituirea prejudiciului cauzat prin nelivrarea mărfii.

Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr.1816/LC din 11 noiembrie 2003, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune și a respins ca inadmisibilă acţiunea.

Instanţa de fond a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art.3 și 7 alin.(2) din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia dreptului la acţiune în rezoluţiunea contractului de despăgubiri.

Curtea de Apel Oradea, soluţionând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr.26/C din 12 februarie 2004, a respins cererea ca nefondată, considerând că demersurile reclamantei anterior introducerii acţiunii nu au avut efect suspensiv sau de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, fiind incidente dispoziţiile art.7 alin.(2) din Decretul 167/1958.

Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, susţinând că instanţele greșit au calculat începutul termenului de prescripţie la 11 mai 2000, data încheierii contractului iar nu data de 15 mai 2000, când a fost acordat avansul de către pârâtă.

A mai susţinut că a încercat pe mai multe căi să obţină recuperarea creanţei, înscriindu-se în condiţiile prevăzute de art.19 din Decretul 167/1958, pentru începerea prescripţiei.

Recursul este fondat.

Prescripţia extinctivă reprezintă sancţiunea civilă pe care o suportă creditorul pentru pasivitatea sa, și care constă în stingerea dreptului la acţiune dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Dispoziţiile art.3 din Decretul 167/1958 prevăd că termenul de prescriţie este de 3 ani; iar acesta începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în condiţiile în care acesta nu este afectat de modalităţi (art.7).

Contractul încheiat între părţi la 11 mai 2000 avea ca obiect vânzarea – cumpărarea unei cantităţi de masă lemnoasă. La data de 15 mai 2000, cu factură, cumpărătorul a plătit preţul convenit, fără ca vânzătorul să-și îndeplinescă obligaţia corelativă de predare a bunului vândut. La acest moment se naște raportul obligaţional, de executare a contractului în funcţie de care instanţele erau obligate a stabili, dacă obligaţia corelativă era sau nu supusă modalităţii actului juridic.

În această situaţi, dreptul de a cere restituirea sumei plătite nu este prescris: la data de 15 mai 2000 s-a născut raportul de creanţă iar acţiunea a fost introdusă la 14 mai 2003.

Pe de altă parte, instanţele de fond au caracterizat capătul de cerere privind soluţionarea contractului de vânzare – cumpărare drept rezoluţiune a acestuia, deși aveau obligaţia să ceară părţilor explicaţii pentru calificarea corectă a obiectului acţiunii (art.129 alin. 4 C. proc. Civ.) în condiţiile în care acesta este îndoielnic.

În temeiul dispoziţiilor art.312 C.proc. civ., recursul a fost admis și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanţe pentru a se pronunţa pe fondul litigiului.