Enforcement statute of limitations not interrupted by rejected garnishment authorization and perempted appeal

Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere. Neîndeplinire. Dreptul de a cere executarea silită

Termenul de prescripţie nu s-a întrerupt întrucât cererea de încuviinţare și validare a popririi , căreia creditoarea îi atribuie efect întrerupător al termenului de prescripţie a fost respinsă în primă instanţă, iar apelul declarat împotriva sentinţei respective, s-a considerat a fi perimat.

(Secţia comercială, decizia nr.1101 din 18 februarie 2005)

Prin încheierea din 30 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Sector 3 București, s-a respins cererea de încuviinţare a executării sentinţei din 10 decembrie 1996 a Tribunalului București, pronunţată în litigiul dintre creditoarea D. S. Dâmboviţa și debitoarea S.C. R.T. SRL, cu motivarea că dreptul de a cere executarea silită este prescris. În drept, s-au reţinut prevederile art.371 raportate la art.405 C. proc. civ. și art.6 din Decretul nr.167/1958.

Creditoarea a declarat apel împotriva încheierii din 30 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 București, prin care a susţinut, că termenul de a solicita încuviinţarea executării hotărârii din 10 decembrie 1996 nu s-a prescris. În concret, a susţinut că înlăuntrul termenului de 3 ani, a formulat o cerere de validare a popririi introdusă la 23 octombrie 1997, care a format obiectul dosarului din 1997, al Judecătoriei Sector 3 București.

Curtea de Apel București , prin decizia nr. 130 din 7 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul, motivat de faptul că întreruperea cusului prescripţiei, invocată de creditoarea apelantă nu a operat întrucât cererea de înfiinţare și validare a popririi s-a perimat. În această situaţie, a mai reţinut instanţa de apel, nu sunt îndeplinite cerinţele art.16 din Decretul nr.167/1958 pe care și-a întemeiat criticile apelanta.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, creditoarea a declarat recurs, invocând prevederile art.4052 lit.b) C. proc. civ., în temeiul cărora, a susţinut că termenul prescripţiei pentru punerea în executare a unei hotărârii se întrerupe chiar și atunci când cererea de executare se adresează unui organ de executare necompetent, deci cu atât mai mult termenul se întrerupe în condiţiile de diligenţă de care a dat dovadă atunci când a cerut înfiinţarea și validarea popririi. În opinia recurentei singurul act la care este obligat creditorul este introducerea cererii de executare, ceea ce de altfel a și făcut atunci când a sesizat instanţa pentru încuviinţarea și validarea popririi.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.405 (1) (2) Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Acesta este termenul general de drept comun care, în lipsa unei dispoziţii contrare exprese, se aplică și în cazul executărilor silite referitoare la drepturi de creanţă, ca în speţă. Dispoziţiile art.405 – 4053 introduse prin O.U.G. nr.138/2000, la care a făcut trimitere recurenta se completează cu prevederile Decretului nr.167/1958, care sunt dreptul comun în materia prescripţiei extinctive.

Din considerentele deciziei criticate rezultă că s-a analizat și aplicat prescripţia extinctivă în raport cu dispoziţiile art.16 din Decretul nr.167/1958, dar și în aceste condiţii, faţă de conţinutul art.4052 (3) C. proc. civ., s-a reţinut corect că hotărârea și-a pierdut puterea executorie datorită împlinirii termenului în care se putea cere executarea. Revenind la argumentul recurentei, în sprijinul căruia a citat art.4052 (b) C.proc. civ., s-a constatat că textul respectiv nu are nici o legătură cu respingerea motivului de întrerupere a cursului prescripţiei. Acest text se referă la depunerea unei cereri pentru executare la o instanţă necompetentă, or, în cazul de faţă instanţa nu a motivat pe acest aspect.

Dimpotrivă, a reţinut că cererea pentru încuviinţarea și validarea popririi, căreia recurenta îi atribuie efect întrerupător al termenului de prescripţie, a fost respinsă în primă instanţă, iar apelul declarat împotriva sentinţei respective s-a constatat perimat. În aceste condiţii, revenind la regulile speciale procedurale în materia executării, art.4051 (3) C. proc. civ., este evident că termenul prescripţiei nu s-a întrerupt întrucât cererea de executare a fost respinsă, iar apelul s-a constatat perimat.

În consecinţă, nu sunt motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei pronunţată în apel, astfel că, recursul s-a respins.