Debt assignment nullity claim fails as appeal stricken for lack of counsel's special mandate.

Recurs. Nulitate.Semnarea de către consilierul juridic

Semnarea cererii de recurs de către consilierul juridic al societății comerciale recurente, fără un mandat special dat acestuia de către reprezentantul legal al societății, având mențiunea expresă de a declara și a semna în numele reprezentantului cererea , atrage nulitatea recursului.

(Secția comercială, decizia nr.813 din 10 februarie 2005)

Reclamantele SC T. II SA Craiova și SC T.SRL Cernele, au chemat în judecată pe pârâtele A.I.I., cu domiciliul ales în București și SC B.I.SA Coșoveni, jud. Dolj pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță încheiat între cele două pârâte și autentificat sub nr.306 din 26 februarie 2002.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 26 februarie 2002, între cele două pârâte s-a încheiat contractul de cesiune menționat, prin care prima pârâtă a cedat secundei creanța sa, care reprezenta creanța pe care firma americană o avea față de SC T. SRL, fost acționar la SC T. SA.

Reclamantele au precizat că suma reprezintă un debit din contractul de leasing din 1998, încheiat cu A.I.I. și SC T. SRL și confirmat prin sentința nr.203 din 12 iulie 2001 a Curții de Arbitraj București.

În opinia reclamantelor, contractul de cesiune din 26 februarie 2002, este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost perfectat cu fraudarea legii române și respectiv americane și a fost încheiat cu scopul, ca pârâta SC .B.I. SA să obțină nejustificat suma , deși se știa că în realitate firma americană nu există și nu o poate solicita.

Recurentele au arătat că cedentul era lipsit de capacitate de folosință, întrucât din actele emise de societate rezultă că la sediul indicat, figurează cu totul altă firmă.

De aemenea reclamantele au arătat că, acordul de voință al cedentei nu este valabil, din moment ce, din actele deținute rezulta lipsa calității de reprezentant a lui M. G., fapt demonstrat de împrejurarea că, în încheierea de autentificare notarul face vorbire de procura autentificată sub nr.238 din 9 noiembrie 2000, prin care M. G. a fost împuternicit să reprezinte firma menționată, deși la acea dată era împuternicită să reprezinte firma o altă persoană, respectiv M. R., astfel cum a rezultat dintr-un contract de cesiune încheiat ulterior.

Prin sentința civilă nr.5341 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Dolj, Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins acțiunea ca nefondată.

Apelul declarat de către reclamante a fost respins, prin decizia nr.23 din 24 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova , Secția Comercială.

Pentru a hotărî astfel, ambele instanțe au reținut că pârâta A.I.I., avea capacitate de folosință în momentul încheierii contractului de cesiune, întrucât a fost înființată conform Legii generale din Delaware, SUA, în anul 1996, și a avut sediul în același oraș iar ulterior și-a schimbat sediul, în str. N.M., Wilmingtom, unde funcționează legal, și ca atare, nu pot fi reținute susținerile anterioare ale reclamantelor, în sensul că, la data încheierii contractului de cesiune pârâta A.I.I. nu ar fi avut capacitate de folosință și nu putea să ceară constatarea nulității absolute a contractului.

În ceea ce privește lipsa unui consimțământ valabil la încheierea contractului de cesiune, instanțele au reținut că nici această susținere nu poate fi primită, în contextul în care, reclamantele nu s-au înscris în fals împotriva procurii autentificate sub nr.238 din 9 noiembrie 2003, din moment ce au avut suspiciuni asupra realității datelor consemnate în aceasta.

Instanțele au mai reținut că nici susținerile reclamantelor, în legătură cu frauda la lege, nu pot fi reținute, deoarece nici o dispoziție legală nu prevede că pentru valabilitatea cesiunii de creanță să fie necesară notificarea creditorului și respectiv consimțământul debitorului cedat, care se realizează (notificarea) numai pentru ca cesiunea să fie opozabilă terților.

Împotriva deciziei, reclamantele au declarat recurs, reluând susținerile făcute la fond și ulterior în motivele de apel.

Recursul reclamantelor este nul.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că cererea de recurs este semnată de consilierul juridic P. A iar nu de reprezentanții legali ai celor două recurente și față de această situație, prin încheierea din 30 septembrie 2004, pronunțată de ICCJ, Secția Comercială , instanța i-a pus în vedere reprezentantei recurentei SC T. II SA Craiova, prezentă în ședința de judecată, să depună la dosar o adresă semnată de conducerea societății, pe care să fie aplicat și sigiliul și prin care aceasta să declare că își însușește recursul declarat de consilierul juridic, dispoziție neîndeplinită până la termenul acordat în acest scop (10 februarie 2005).

De asemenea, cu aceeași mențiune, a fost citată pentru termenul de la 10 februarie 2005, inclusiv prin afișare la ușa instanței de recurs și reclamanta SC T. SRL Cernele, care la rândul ei nu s-a conformat dispoziției instanței, în sensul arătat.

Ca atare, în speță au devenit incidente dispozițiile art.133 C. proc. civ. (aplicabile în baza dispozițiilor coroborate ale art.298 cu cele ale art.316 din același cod și în recurs) potrivit cărora “cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, ori obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.

În speță, cererea de recurs nu a fost semnată de reprezentanții legali ai celor două reclamante-recurente.

Pe de altă parte, în speță, nu se constată nici existența unui mandat special, prin care reprezentanții legali ai celor două societăți reclamante să împuternicească pe consilierul juridic să declare și să semneze cererea de recurs, în numele lor, astfel că în lipsa unei asemenea dovezi, persoana care a semnat cererea de recurs nu a probat calitatea sa de reprezentant al societăților recurente.

Așa fiind, potrivit dispozițiile art.133 C.proc. civ. s-a constatat nul recursul declarat în cauză, fapt care face de prisos examinarea motivelor de casare, care vizează fondul cererii.