Starting point of limitation period for restitution of overpaid contract prices: payment date versus administrative audit notification

Data de la care începe să curgă termenul general de prescripție al acțiunii în restituirea sumelor achitate în plus cu titlu de preț.

Dreptul la acțiunea în restituire a început să curgă de la data efectuării plății, fiind irelevantă – sub aspectul curgerii prescripției – constatarea făcută și adusă la cunoștință părții de organul de control fiscal.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.3383 din 3 noiembrie 2006, în același sens a se vedea decizia nr.522 din 2 februarie 2007)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamanta C.N.H. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.I.P. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei reprezentând diferența de preț încasat nejustificat.

În motivarea cererii reclamanta a susținut, că prin contractul de prestări servicii, pentru întreținerea curentă a instalațiilor, în urma adjudecării licitației organizate de CNH SA, pârâta a constatat efectuarea lucrărilor de întreținere curentă a instalațiilor de protecție, prin relee și aparatură de măsură pârâta în mod nejustificat a inclus în devizele de lucrări, sume mai mari decât cele stabilite prin contract, care au fost plătite.

Suma astfel achitată pârâtei a fost identificată de Direcția Controlului Financiar H., care a constatat că prestatorul de servicii nu poate justifica valoarea prestațiilor pretinse prin unele devize de lucrări.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul prin sentința civilă nr. 62/CA/2006, a respins acțiunea ca tardiv introdusă reținând:

Suma pretinsă de reclamantă reprezintă diferența între valoarea prestației facturate conform devizelor de lucrări întocmite de pârâtă, sume acceptate și achitate de reclamantă.

Din procesul verbal intermediar rezultă că verificarea Direcției Controlului Fiscal a fost finalizată la 10 decembrie 2002 și a cuprins perioada 2000 – sem. I –2002.

Cum acțiunea a fost introdusă la 7 decembrie 2005, în raport de prevederile art. 3 din Decretul 167/1958 s-a apreciat și reținut ca fiind tardivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În esență, prin motivele de apel s-a criticat reținerea greșită a faptului că acțiunea este prescrisă, ca urmare a stabilirii eronate a datei de la care începe să curgă termenul de prescripție.

Apelanta a susținut că acest termen, trebuia calculat de la data la care a cunoscut producerea prejudiciului respectiv la data când s-a înregistrat actul constatator al prejudiciului care îl constituie procesul verbal din decembrie 2002.

A mai susținut că termenul de prescripție s-a întrerupt prin introducerea unei somații de plată.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Examinând sentința, în raport de critica formulată Curtea, prin decizia civilă nr. 94/A/2006 a respins apelul ca nefondat reținând:

Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut așa cum corect a reținut prima instanță, la data efectuării plății apreciată ca nefondată și nu la data înregistrării procesului-verbal încheiat de Direcția de Control Financiar mai sus menționată.

În cea ce privește susținerea apelantei că termenul de prescripție a fost întrerupt ca urmare a introducerii unei cereri pentru emiterea somației de plată în temeiul O.G. nr. 5/2001, în cursul anului 2005, instanța de apel a apreciat că termenul respectiv nu a fost întrerupt, deoarece cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamanta a introdus recurs, invocând motivul de care a solicitat casarea ambelor hotărâri cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În esență recurenta invocă aplicarea greșită de către instanțe, a prevederilor Decretului 167/1958, reținând că dreptul la acțiune a început să curgă de la data când s-a luat cunoștință de procedura prejudiciului.

Recurenta a mai susținut că plata sa făcut ca urmare a conduitei delictuale a pârâtei intimate, situație în care instanțele trebuiau să facă aplicarea art. 8 din Decretul 167/1958, coroborat cu dispozițiile art. 992 și 1092 Cod civil în raport de care ceea ce s-a plătit fără debit este supus „repetițiunii”.

Recursul este nefondat.

Dreptul la acțiune al recurentei-reclamante a început să curgă, așa cum judiciar a reținut ambele instanțe, la data efectuării plății către intimata-pârâtă fiind irelevantă sub aspectul curgerii prescripției, constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control din cadrul Direcției de Control Fiscal.

Prescripția dreptului la acțiune nu a fost întreruptă ca urmare a introducerii cererii pentru emiterea somației de plată în temeiul OG nr. 5/2001 în cursul anului 2005, deoarece, cererea a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara.

Așa fiind, instanțele au calculat corect termenul de prescripție, în raport cu data plăților menționate și în raport de prevederea art. 7 alin.1 din Decretul 167/1958 au reținut justificat că acțiunea este prescrisă.

Ambele instanțe, au motivat argumentat de ce în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul 167/1958, arătând că pârâta intimată nu este autoarea unei fapte ilicite care să fi determinat efectuarea plății de către recurenta-reclamantă.

Așa fiind urmează a se reține că decizia atacată nu este efectuată de nelegalitatea invocată instanțele făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, considerente pentru care în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul urmează a fi respins ca nefondat.