Statutory cap on late payment penalties in commercial leases under Law No. 469/2002

Contract de închiriere. Chirie restantă. Penalităţi de întârziere.

Cuprins pe materii: Drept comercial.Contracte. Partea specială.Contract de închiriere

Index alfabetic:

-chirie restantă

-contract comercial

-contract de închiriere

-disciplină contractuală

-părţi contractante

-penalităţi de întârziere

Legea nr.469/2002

Potrivit art.4 alin.(3) din Legea nr.469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, în contractele comerciale, în cazul neândeplinirii obligaţiilor prevăzute în contract, totalul penalităţilor pentru întârziere nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care, prin contract, s-a stipulat contrariul.

(Secţia comercială, decizia nr.3186 din 25 octombrie 2006)

Reclamanta SC R. SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Brașov, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.550.548.108 lei, reprezentând chiria restantă, în cuantum de 403.595.673 lei, aferentă perioadei noiembrie 1997 – septembrie 2003 și penalităţi aferente acestei perioade, în sumă de 2.146.952.429 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.606/C din 22 iunie 2005, Tribunalul Brașov, Secţia Comercială și de Contencios Administrativ, a respins cererea privind emiterea hotărârii care să consfinţească învoiala părţilor din 29 aprilie 2005.

S-a admis în parte acţiunea, precizată de rclamantă.

Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei penalităţi de întârziere, în sumă de 2.146.952.429 lei, aferente perioadei noiembrie 1997 – septembrie 2003 și cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare în sumă de 51.607.030 lei,

Pretenţiile în sumă de 403.595.673 lei, reprezentând chirie restantă (achitată cu ordinele de plată nr.97 din 16 iunie 2005 și nr.95 din 21 iunie 2005) , au fost respinse.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la 4 februarie 2003, pârâta avea un debit constând în chirie restantă în valoare de 407.279.206 lei, echivalentul a 11.663 EURO, sumă datorată la 31 decembrie 2002.

La data de 29 aprilie 2005, părţile au încheiat o tranzacţie, prin care pârâta se obliga să achite suma de 403.595.637 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei 1 noiembrie 1997 – 30 martie 2003, în trei tranșe egale, fără a se lămuri situaţia penalităţilor.

S-a mai reţinut că termenele de plată a chiriei restante din tranzacţie nu au fost respectate, iar reclamanta a solicitat continuarea judecăţii cauzei.

Prin decizia nr.162/Ap din 25 octombrie 2005, Curtea de Apel Brașov, Secţia Comercială, a respins ca neîntemeiat apelul formulat de pârâtă.

Instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a stabilit că nu sunt îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art.271 C.proc.civ., lipsind acordul reclamantei, așa cum a specificat aceasta la interogatoriu, pentru că nu au fost respectate termenele de plată prevăzute în tranzacţie.

A mai reţinut că tranzacţia se referă doar la pretenţiile reclamantei privind chiria, nu și la cele privind penalităţile.

Împotriva deciziei curţii de apel, pârâta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art.8 și art.9 C.proc.civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate și, pe fond, respingerea acţiunii cu privire la plata penalităţilor de întârziere.

Recurenta a susţinut că instanţa, trecând peste voinţa părţilor, a înlăturat înţelegerea acestora, reţinând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 271 C. proc. civ. și tranzacţia nu se referă la penalităţi.

Recurenta a susţinut că instanţa a interpretat în mod greșit caracterul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, anume tranzacţia părţilor. Prin aceasta din urmă, atât recurenta-pârâtă cât și intimata-reclamantă au arătat expres că, în caz de neplată a chiriei, se sting toate eventualele pretenţii legate de drepturi accesorii, așa cum rezultă din contract, pretenţia privind plata penalităţilor.

Recursul este fondat și a fost admis .

Din examinarea actelor dosarului, rezultă faptul că cele trei termene pentru achitarea sumei de 403.595.637 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei 1 noiembrie 1997 – 30 septembrie 2003, așa cum s-a stabilit prin tranzacţia încheiată între cele două societăţi comerciale, la 29 aprilie 2005, nu au fost respectate de recurenta-pârâtă, care a achitat suma datorată, în două tranșe și anume la 16 iunie 2005 și la 21 iunie 2005.

Instanţele care s-au pronunţat în cauză, au apreciat corect și au respins cererea formulată de pârâtă, de consfinţire a învoielii părţilor (cerere cu care reclamanta nu a fost de acord), pe considerentul că nu sunt îndeplinite cerinţele art.271 C.proc.civ., lipsind acordul reclamantei.

Prin urmare, pârâta datorează penalităţi de întârziere, conform art.7 din cele 4 contracte de închiriere intervenite între părţi, dar trebuie precizat că acestea nu pot fi acordate așa cum au fost solicitate de reclamantă, potrivit calculului întocmit de aceasta, în sumă de 2.146.952.429 lei, pentru că această sumă depășește cu mult cuantumul debitului la care au fost calculate, de 403.595.637 lei.

În conformitate cu art.4 alin.(3) din Legea 469 din 9 iulie 2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, totalul penalităţilor de întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul și drept urmare, în speţă, se impune limitarea penalităţilor acordate la suma reprezentând debitul.

În consecinţă, s-a modificat decizia atacată, în sensul că s-a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului, care a fost schimbată în parte.

Pârâta a fost obligată la plata sumei de 403.595.673 de lei, penalităţi de întârziere, în loc de 2.146.952.429 lei, către reclamantă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului, iar intimata-reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs și în apel, către recurenta-pârâtă, în sumă de 517 Ron.