Jurisdiction for claims in damages arising from non-performance of a mandatory obligation imposed by an executable title

Executarea silită. Obligaţia de a face. Instanţa competentă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face

Index alfabetic:

-amenda civilă

-creditor

-debitor

-executare silită

-încheiere irevocabilă

-titlu executoriu

C.proc.civ.,5803

Potrivit art.5803 C.proc.civ. alin.(1) , dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea statului, o amendă civilă de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Reclamanţii au cerut pârâtei pretenţii bănești care rezidă din faptul că aceasta nu a îndeplinit obligaţia de a face, impusă prin titlu executoriu.

ICCJ a reţinut că, în mod corect, instanţa de apel a stabilit competenţa materială a Judecătoriei Bistriţa, care are în această materie, o plenitudine de competenţă în soluţionarea cauzei în primă instanţă.

(Secţia Comercială, decizia nr.2913 din 12 octombrie 2006)

Prin sentinţa civilă nr. 202/27 mai 2005, Tribunalul Bistriţa Năsăud , Secţia Comercială și de Contencios Administrativ, a admis excepţia lipsei procedurii concilierii directe invocată de pârâţii SC I. SRL FELDRU cu sediul social în localitatea Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud și M. I. domiciliat în municipiul Bistriţa, jud.Bistriţa Năsăud și a respins acţiunea ca inadmisibilă.

De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii I.C., I.I.Ș., I.I.P. prin I.C., I.R., R.C.M., R.R.V., toţi domiciliaţi în Bistriţa și SC I. SRL Bistriţa.

Curtea de Apel Cluj , Secţia Comercială și de Contencios Administrativ, prin decizia civilă nr. 336/15 decembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamanţi, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Bistriţa.

S-a stabilit că prin cererea introductivă, ulterior precizată și extinsă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la achitarea sumei totale de 9.057.901.100 lei, cu titlu de despăgubiri. Deși părţile și-au disputat părerile asupra temeiurilor de drept și de fapt ale cererii de chemare în judecată, cât și sub aspectul naturii juridice a cauzei, prima instanţă nu s-a preocupat îndeajuns să clarifice acest aspect.

Din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, cu care a fost investit tribunalul, reiese că pretenţiile bănești cu titlu de despăgubiri rezidă din faptul imputat pârâtei SC I. SRL, anume acela că nu a îndeplinit obligaţia de a face, impusă prin titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 1398/LC/2003 a Tribunalului Bistriţa–Năsăud. Cererea în despăgubiri pe temeiurile de fapt și de drept invocate de reclamanţi se poate circumscrie cererii creditorului de a obliga pe debitor la plata daunelor interese, cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiei de a face, conform dispoziţiilor art. 5803 alin. (2) raportat la art. 574 C. proc. civ.

Competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine instanţei de executare, Judecătoria Bistriţa, fiind aplicabile dispoziţiile legale expuse anterior.

Împotriva deciziei civile nr. 336/15 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, au promovat recurs SC I. SRL și M.I., care au criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 132 alin. (1) C.proc.civ., deoarece abia prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată, la fond, reclamanţii au invocat dispoziţiile precizate anterior, împrejurare ce constituie o modificare a acţiunii introductive, determinând competenţa materială a unei alte instanţe de judecată. De asemenea, instanţa de apel a stabilit că temeiul juridic al acţiunii îl constituie dispoziţiile art.5803. alin( 2) C.proc.civ., cu toate că reclamanţii nu au invocat, nici la fond și nici în motivele de apel, prevederile acestui text legal. Cererea de recurs are drept temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, a constatat că acestea sânt neîntemeiate, recursul declarat de pârâţii SC I.SRL și M. I fiind respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Rezultă neîndoios că reclamanţii au avut o poziţie procesuală constantă prin aceea că atât în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, cât și în răspunsul dat la întâmpinare și în notele de ședinţă, în esenţă, evidenţiază că despăgubirile solicitate pârâţilor sânt generate de faptul că SC I. SRL a refuzat să execute obligaţia de a face, impusă prin titlul executoriu, sentinţa nr. 1398/LC/2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Este adevărat că în faza procesuală a apelului nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, așa cum reglementează imperativ dispoziţiile art. 294 alin.(1) C. proc. civ., însă, atunci când se rediscută temeiurile de drept și de fapt ale cererii introductive, circumscrise motivului de apel privind greșita calificare a cererii de despăgubiri deduse judecăţii, nu se încalcă cadrul legal expus.

Instanţa de apel a dat calificarea corectă și legală cererii principale, cu respectarea în egală măsură a drepturilor procesuale ale părţilor, prin punerea în discuţie prealabilă a acestor aspecte juridice, determinând competenţa materială a Judecătoriei Bistriţa, care are în această materie, o plenitudine de competenţă în soluţionarea cauzei în primă instanţă.