Capital increase via in-kind contributions under privatization contracts: exclusion of preferential subscription rights and issue premiums for publicly held companies
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for annulment, upholding the lower court decisions and confirming that the resolution of the extraordinary general meeting of shareholders (AGEA) to increase the share capital was valid, resulting in the victory of the majority shareholder/company. The dispute centered on minority shareholders' claims that the capital increase, effectuated through in-kind contributions pursuant to a privatization contract, violated their rights by failing to offer new shares on a preferential basis or establish an issue premium, contrary to the rules governing publicly held companies. The court held that because the capital increase derived directly from obligations assumed in the privatization contract, the special provisions of OUG 28/2002 regarding public offerings and preferential rights were inapplicable; instead, the general rules of Law No. 31/1990 applied, specifically Article 213, which extinguishes the right of preference when new shares represent in-kind contributions, thereby validating the issuance of shares solely to the contributing majority shareholder without an issue premium.
Legislator headnote
AI generatedart.304 pct.9 C. proc. civ, art.312 alin.(1) C. proc. civ; Capital increase via in-kind contributions under privatization contracts: exclusion of preferential subscription rights and issue premiums for publicly held companies: Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active că reclamanta SIF Oltenia s-a abţinut de la vot la primul punct al ordinei de zi, dar a votat împotriva celui de al doilea, astfel încât poate promova acţiune în anularea hotărârii, conform art.131 alin.(2) din Legea 31/1990, excepţia fiind neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Societate deţinută public. Majorarea capitalului social prin aporturi în natură. Dreptul comun în materie
Cuprins pe materii: Drept comercial. Societăţi comerciale. Societatea pe acţiuni. Majorarea capitalului social.
Index alfabetic:
-acţiune în anularea hotărârii adunării generale
-acţionarul majoritar
-aporturi în natură
-capital social
-contract de privatizare
- drept de preferinţă
-investiţie la creșterea de capital
-prima de emisiune
-societate comercială pe acţiuni
-societate comercială deţinută public
Legea nr.31/1990
Majorarea capitalului social rezultată din aportul în natură, ca urmare a executării obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare, este supusă regulilor generale prevăzute de Legea nr.31/1990.
Pe cale de consecinţă, nu există obligaţia acordării dreptului de preferinţă și a stabilirii unei prime de emisiune.
În astfel de situaţii profită doar acţionarul care a contribuit prin efectuarea investiţiei la creșterea de capital, fiind vorba, în speţă , de acţionarul majoritar.
(Secţia comercială, decizia nr.2798 din 5 octombrie 2006)
Prin sentinţa civilă nr.503 din 16 martie 2004 nr.4082/2003 a Tribunalului Satu Mare, s-a respins excepţia calităţii procesuale active a reclamantei SIF Oltenia, s-au respins acţiunile formulate de reclamanta SIF Banat Crișana și SIF Oltenia pentru anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor S.C. U. SA din 2 august 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active că reclamanta SIF Oltenia s-a abţinut de la vot la primul punct al ordinei de zi, dar a votat împotriva celui de al doilea, astfel încât poate promova acţiune în anularea hotărârii, conform art.131 alin.(2) din Legea 31/1990, excepţia fiind neîntemeiată.
De asemenea, criticile formulate de reclamanta SIF Oltenia, referitoare la încălcarea art.116 din OUG 28/2002, art.126 și art.94 din Legea 31/1990 sunt nefondate, în condiţiile în care pârâta a făcut dovada publicării convocatorului pentru adunarea generală și a înștiinţat CNUM (prin adrese), respectând astfel prevederile art.107 din OUG 28/2002.
Hotărârea adoptată nu încalcă prevederile art.126 din Legea 31/1990, privind obligarea acţionarului care într-o anumită operaţiune are un interes contrar aceluia al societăţii să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune sub sancţiunea obligării sale la daunele ocazionate în acest mod. Majorarea capitalului social al pârâtei cu valoarea aportului în natură al acţionarului majoritar a rezultat din contractul de privatizare, valoarea investiţiilor a fost stabilită de evaluator și votată în adunarea generală extraordinară din 24 iunie 2003, când doar SIF Banat Crișana a votat împotrivă.
Prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, nu au fost încălcate dispoziţiile art.94 din Legea 31/1990, care reglementează valoarea egală a acţiunilor și drepturile acţionarilor.
Acţiunea reclamantei SIF Oltenia fiind nefondată, a fost respinsă, aceeași fiind soluţia și faţă de acţiunea reclamantei SIF Banat Crișana din dosarul conexat, care critică hotărârea sub aspectul încălcării dispoziţiilor art.117 alin.(8) din Legea 31/1990, art.116 alin.(2),(3),(4) din OUG 28/2002 și respectiv art.210 alin.(1) și art. 211 din Legea 31/1990.
Referitor la nesocotirea dispoziţiilor art.117 alin.(8), tribunalul a reţinut că pe ordinea de zi figurează explicit problemele ce urmează a fi supuse dezbaterilor respectiv : prezentarea raportului de evaluare a investiţiilor efectuate, majorarea capitalului social cu această valoare și emiterea acţiunilor corespunzătoare, astfel încât dispoziţiile legale menţionate au fost respectate.
În privinţa art.116 alin.2-4 din OUG 28/2002,care reglementează dreptul de preferinţă, actualizarea valorii imobilizărilor și prima de emisiune , instanţa de fond a apreciat că aceste texte legale nu sunt aplicabile în cazul majorării capitalului, conform clauzelor contractului de privatizare, cum este cazul în speţă, ci doar în ipoteza majorării de capital prin ofertă publică.
Pentru aceeași raţiune, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile referitoare la dreptul de preferinţă în cazul majorării capitalului cu noi acţiuni rezultate din aporturi în natură și nu prin subscripţie publică.
Apelurile declarate de reclamanta SIF Oltenia și SIF Banat Crișana au fost respinse, prin decizia nr.5 din 28 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Instanţa de control judiciar a reţinut, în privinţa apelului declarat de reclamanta SIF Oltenia că prima instanţă, în mod corect, a stabilit inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor OUG 28/2002, în considerarea faptului că majorarea de capital, deși efectuată de o societate deţinută public, este supusă regulilor generale prevăzute de Legea 31/1990, întrucât derivă din contractul de privatizare.
În același sens sunt și dispoziţiile art.47 alin.(1) din OUG 208/2002 pentru modificarea și completarea Legii 137/2002, conform cărora sunt exceptate de la prevederile OUG 28/2002, printre altele și operaţiunile de majorare a capitalului rezultat din executarea unor obligaţii asumate prin contractele de privatizare.
Prin urmare, contrar susţinerii apelantei, tribunalul nu a fost în eroare în privinţa legii aplicabile, ci a argumentat corect, că deși OUG 28/2002 este lege specială, în speţă nu este incidentă, întrucât majorarea de capital derivă din contractul de privatizare, astfel încât profită doar acţionarului care a contribuit – prin efectuarea investiţiei – la creșterea capitalului societăţii.
De asemenea, criticile apelantei SIF Banat Crișana SA au fost respinse ca neîntemeiate, de curtea de apel, cu motivarea că dispoziţiile art.117 pct.7 și 8 din Legea 31/1990 au fost respectate, în condiţiile în care, așa cum a reţinut și instanţa de fond, ordinea de zi cuprinde explicit problemele ce urmau a fi dezbătute, respectiv prezentarea raportului de evaluare a investiţiilor efectuate de S.C. C. SRL Baia Mare și majorarea capitalului social cu valoarea acestora.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta SIF Banat Crișana SA a declarat recurs, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 C. proc. civ.
Recurenta a invocat faptul că hotărârea din 2 august 2003 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art.117 alin.7 și 8 din Legea 31/1990, referitoare la convocare, ale art.211 alin.2 din Legea 31/1990, prin neacordarea dreptului de preferinţă tuturor acţionarilor și respectiv cele cuprinse în prevederile art.116 alin.2-5 din OUG 28/2002, act normativ, care contrar interpretărilor instanţelor de fond și apel este aplicabil speţei și nu dispoziţiile comune cuprinse în Legea 31/1990.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea a constatat că acesta este nefondat, respingându-l ca atare, conform art.312 alin.(1) C. proc. civ.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, constând în încălcarea dispoziţiilor art.117 alin.(7) și (8) din Legea 31/1990 referitoare la convocare, Curtea a reţinut că ambele instanţe au stabilit corect că pe ordinea de zi a AGEA din 2 august 2003 figurau două puncte: 1. prezentarea raportului de evaluare a investiţiilor efectuate de acţionarul S.C. C. SRL, conform contractului de privatizare și 2. majorarea capitalului social cu această valoare, punct discutat și la AGA din 24 iunie 2003. Prin urmare, ordinea de zi fiind explicită, iar convocarea AGEA efectuată cu respectarea legii, critica recurentei este nefondată.
De asemenea, recurenta a interpretat greșit dispoziţiile art.211 alin.(2) din Legea 31/1990 referitoare la acordarea dreptului de preferinţă, aducând o critică neîntemeiată și sub acest aspect.
Conform dispoziţiilor art.213 din Legea 31/1990 „dreptul de preferinţă încetează dacă noile acţiuni reprezintă aporturi în natură”. Întrucât, în speţă, majorarea capitalului social a rezultat din aportul în natură adus de acţionarul majoritar, nu exista obligaţia acordării dreptului de preferinţă și a stabilirii primei de emisiune, cum de altfel, justificat au reţinut ambele instanţe.
Referitor la ultimul motiv de recurs, în sensul că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art.116 alin.2-4 din OUG 28/2002 și nu cele cuprinse în Legea 31/1990, și respectiv art.471 din OUG 208/2002 pentru modificarea și completarea Legii 137/2002, Curtea a constatat că și această critică este nefondată.
Și sub acest aspect, instanţele au interpretat și aplicat corect dispoziţiile legale anterior invocate, stabilind că prevederea specială cuprinsă în art.116 alin.2-4 din OUG 28/2002 se aplică doar în cazul în care majorarea capitalului social al unei societăţi deţinute public se face prin ofertă publică.
În ipoteza majorării capitalului ca urmare a executării obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare devin incidente dispoziţiile dreptului comun, respectiv Legea 31/1990. Concluzia se desprinde și din dispoziţiile art.471 din OG 208/2002 pentru modificarea și completarea Legii 137/2002, conform cărora operaţiunile de majorare a capitalului rezultate din efectuarea contractelor de privatizare sunt exceptate de la prevederile OUG 28/2002.
În consecinţă, reţinând că instanţele au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispoziţiilor legale incidente materiei, recursul fiind nefondat, a fost respins ca atare.