Mortgage upheld: erroneous credit contract reference held mere material error, not nullity ground

Convenţia de credit. Contract de ipotecă. Nulitate

Cuprins pe materii: Drept civil. Validitatea convenţiei. Condiţii esenţiale

Index alfabetic:

-contract

-convenţie

-contract de credit

-contract de garanţie imobiliară

-contract de ipotecă

-ipoteca convenţională

-nulitate absolută

-validitatea convenţiei

C.civ.,art.948,1726

Potrivit art.1726 C.civ., ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decât atunci când suma pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act.

Una dintre condiţiile esenţiale pentru validarea unei convenţii este o cauză licită ( art.948 C.civ.).

(Secţia comercială, decizia nr.2744 din 3 octombrie 2006)

Prin sentinţa nr.569 din 20 octombrie 2005, Tribunalul Dolj, Secţia Comercială și de Contencios Administrativ a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de ipotecă, autentificat sub nr.1130 din 15 mai 2001, din acţiunea formulată de reclamanţii U.V., și U.L., și a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare, încheiat la 9 iunie 2003, al Băncii Comerciale C. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, contractul de ipotecă îndeplinește condiţiile prevăzute de art.1774 C. civ. și art.1776 C.civ. și anume: imobilul ce face obiectul contractului este individualizat, fiindu-i precizată natura și situaţia iar suma este determinată prin act.

În ceea ce privește eroarea strecurată în contract, cu privire la numărul contractului de credit, în sensul că în loc de 191 a fost trecut 190, aceasta nu constituie o cauză de nulitate absolută și, de altfel, este înlăturată de faptul că în contractul de ipotecă s-a precizat expres suma garantată de reclamantă.

Împotriva sentinţei, reclamanţii au declarat apel, iar criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia au fost înlăturate de Curtea de Apel Craiova, Secţia Comercială, prin decizia nr.51 din 2 martie 2006. Apelul a fost respins ca nefondat.

Instanţa de apel a reţinut că la momentul încheierii contractului de garanţie imobiliară nr.191 din 15 mai 2001, cauza juridică a existat, întrucât părţile au prevăzut în mod clar și detaliat scopul licit, pe care l-au urmărit prin încheierea acestuia și anume, garantarea creditului în cuantum de 450.000.000 de lei, acordat de către intimata – pârâtă, Banca Comercială C. SA , Sucursala Craiova, SC D. SRL în cuantum de 450.000.000 de lei. Critica privind acest obiect nu este întemeiată.

Prin decizia menţionată, s-a reţinut ca neîntemeiată și critica privind frauda la lege, deoarece eroarea materială în ceea ce privește numărul contractului de angajament, strecurată în contractul de garanţie imobiliară, nu poate avea o atare valenţă, principiul specialităţii ipotecii, reglementat de art.1774 și 1776 C.civ., fiind respectat.

S-au înlăturat, de asemenea, și criticile cu privire la nulitatea absolută a contractului de angajament determinată de lipsa cauzei și a obiectului, instanţa de apel constatând că scopul licit urmărit de ambele părţi a fost acela de a acorda și respectiv de a obţine creditul în valoare de 450.000.000 lei, obiectul fiind și el, deci, corect determinat.

Reclamanţii U.V. și U.L. au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare, au arătat că, în mod greșit s-a apreciat asupra validităţii contractului de garanţie imobiliară, acesta fiind lovit de nulitate absolută, deoarece a fost încheiat în frauda legii, banca creditoare cunoscând că nu există un contract de angajament valabil, înregistrat sub nr.190/15 mai 2001, fapt ce atrage și lipsa cauzei, contractul de garanţie imobiliară fiind un accesoriu al convenţiei de credit.

Intimaţii, prin întâmpinări, au solicitat respingerea recursului, considerând că menţionarea unui număr greșit al contractului de credit în contractul de garanţie imobliară este o eroare materială.

Recursul nu este fondat.

În calitate de garanţi ipotecari, reclamanţii au susţinut prin acţiunea formulată că frauda la lege și lipsa cauzei care afectează contractul de garanţie imobiliară, ca accesoriu al contractului de credit, se identifică chiar în faptul că în cuprinsul lui s-a menţionat 190 ca fiind numărul contractului de credit, în loc de 191.

În contextul în care toate celelalte elemente, cum sunt: data încheierii lui, cuantumul sumei împrumutate și garantate, părţile contractului de credit și calitatea lor, sunt corecte; menţionarea ca număr al contractului de credit 190 în loc de 191, apare ca o eroare materială iar nu ca o cauză de nulitate absolută, aptă să invalideze contractul de garanţie imobiliară. Aceasta cu atât mai mult cu cât în convenţia de credit este menţionat la capitolul garanţii, contractul de garanţie imobiliară, în speţă, interdependenţa dintre cele două convenţii fiind certă.

Cum nu s-a constatat o încălcare a prevederilor art.948 și 966 C.civ., critica recurenţilor, întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., nu poate fi primită.

Așa fiind, Înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat menţinând, ca legală, decizia atacată.