Privatization capital increase without property certificate: nullity upheld and appeal dismissed

Majorarea capitalului social al societăţii comerciale supuse privatizării cu valoarea terenurilor. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate

Cuprins pe materii: Societate comercială. Capital social

Index alfabetic:

-act adiţional

-adunare generală

-capital social

-certificat de atestare a dreptului de proprietate

-patrimoniul societăţii

-societate comercială supusă privatizării

-valoarea terenurilor

Legea nr.99/1999, OUG nr.88/1997

În cazul societăţii comerciale care se privatizează, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a art.32 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.99/1999, prin care s-a stabilit o procedură specială de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Astfel, societatea își poate majora capitalul social numai după eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și numai cu valoarea terenurilor menţionate în certificat.

Această procedură de majorare a capitalului social cu valoarea cuprinsă în certificat nu poate fi substituită prin alte modalităţi sau criterii, fără a se reţine încălcarea prevederilor legale în materia privatizării.

(Secţia comercială, decizia nr.2711 din 29 septembrie 2006)

Reclamantul F.T. a chemat în judecată SC C. SA BUFTEA pentru a se constata, în temeiul art.111 C.proc.civ., că nu a fost atestat dreptul de proprietate al societăţii asupra terenurilor, conform dispoziţiilor HG nr.834/1991, iar în temeiul art.131 alin.21 și 23 din Legea nr.31/1990 și art.322 alin.1 din Legea nr.99/1999 să se constate nulitatea absolută a tuturor înregistrărilor, menţiunilor și actelor juridice privind majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor aparţinând societăţii, pentru fraudă la lege.

Tribunalul București , Secţia comercială, prin sentinţa nr.12074 din 1 noiembrie 2004 a admis excepţia inadmisibilităţii pentru primul capăt al acţiunii, a admis în parte cel de-al doilea capăt de cerere astfel cum a fost precizat și a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 15 martie 2001 precum și a actului adiţional nr.28 din 31 mai 2002.

Prima instanţă a stabilit că solicitarea de a se constata că nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societăţii tinde la constatarea unei situaţii de fapt, iar pentru al doilea capăt de cerere, a stabilit că legea prevede o procedură specială derogatorie de la dreptul comun pentru majorarea capitalului social al societăţilor comerciale supuse privatizării, cu valoarea terenurilor și nerespectarea acestei proceduri atrage nulitatea hotărârii AGA din 15 martie 2001 și a actului adiţional din 31 mai 2002.

Sentinţa a fost apelată de reclamant pentru capetele de cerere respinse, și de pârâtă pentru capetele de cerere admise, prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA și a actului adiţional.

Prin decizia nr.691 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins ca nefondate ambele apeluri. Din analiza criticilor aduse de către reclamant asupra primului capăt de cerere s-a reţinut că soluţia de respingere este corectă, întrucât s-a cerut să se constate inexistenţa unei stări de fapt.

Instanţa de apel a reţinut că a fost reformulat capătul de cerere al acţiunii în sensul că nu a fost atestat dreptul de proprietate asupra terenurilor, prin certificat de atestare, conform H.G. nr.834/1991, capăt de cerere inadmisibil în raport cu dispoziţiile legale enunţate. Tot nefondate au fost considerate și criticile în legătură cu respingerea capătului de cerere privind anularea tuturor actelor , înregistrărilor și menţiunilor efectuate întrucât prin anularea hotărârii AGA din 15 martie 2001 și a actului adiţional, operaţiunile de la pct. 3-7 din precizarea de acţiune au rămas lipsite de eficienţă juridică.

Apelul pârâtei a fost respins, pe considerentul că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a art.32alin. (1) și alin.(2) din Legea nr.99/1999, prin care s-a stabilit o procedură specială de majorare a capitalului social al societăţilor care se privatizează, cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificatele de atestare a dreptului de proprietate, în condiţiile legii. Curtea a mai stabilit că aceste societăţi comerciale își pot majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate și numai cu valoarea terenurilor menţionate în certificat. Instanţa de apel a înlăturat și criticile în legătură cu faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi precum și argumentele aduse pentru a se demonstra că scopul legii - de a asigura dreptul statului la acţiunile corespunzătoare valorii terenurilor - este atins, dacă toate terenurile aflate în patrimoniu pot fi incluse în capitalul social, indiferent dacă s-a emis sau nu certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, prin care a invocat motivul prevăzut în art.304pct. (9) C. proc.civ., în sprijinul susţinerii că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greșită a legislaţiei speciale din materia privatizării societăţilor comerciale și a celei referitoare la certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În esenţă, recurenta a invocat aplicarea greșită a dispoziţiilor art.35 din OUG nr.88/1997, art.321- 322 din Legea nr.99/1999, art.5 din H.G. nr.834/1991, care reglementează situaţia juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale la momentul privatizării acestora.

În legătură cu situaţia juridică a terenurilor, pârâta a susţinut că se impune distincţia între terenurile deţinute în administrare de către societatea comercială privatizată și terenurile aflate în proprietatea societăţii comerciale privatizate, pentru acestea din urmă, care deja se află în patrimoniul societăţii, existând obligaţia încluderii lor în capitalul social.

Sub aspectul situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că sunt două categorii de terenuri aflate în proprietatea societăţilor comerciale, unele pentru care s-a emis certificat de proprietate și altele, pentru care acest certificat nu a fost emis. Această distincţie nu împiedică, în opinia sa, includerea în capitalul social, întrucât art.35 din OUG nr.88/1997 nu instituie o obligaţie negativă de a nu majora capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care încă nu a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ci o obligaţie pozitivă, aceea ca după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate ulterior privatizării, să se efectueze majorarea capitalului social cu valoarea acestora.

Concluzia pârâtei, faţă de argumentele în sprijinul criticii de nelegalitate invocată, este că legea nu instituie o procedură specială de majorare a capitalului social care să aibă drept condiţie emiterea în prealabil a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și că scopul legii constând în protejarea acţiunilor corespunzătoare terenurilor poate fi atins prin majorarea capitalului social indiferent dacă s-au emis sau nu acele certificate. Corecta evaluare a terenurilor, potrivit criteriilor stabilite de o comisie desemnată, este confirmată și de reprezentanţii statului român, prin A.P.A.P.S., care au participat la AGA din 15 martie 2001 și au aprobat majorarea capitalului social, astfel că nu s-a încălcat nici o dispoziţie legală dacă s-a procedat la majorarea capitalului.

Pentru motivul invocat, pârâta recurentă a cerut modificarea hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul respingerii acţiunii.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.35 din OUG nr.88/1997, 321 – 322 , din Legea nr.99/1999, art.5 din Hotărârea Guvernului nr.834/1991, societăţile comerciale deţin terenurile aflate în patrimoniul lor în administrare sau în proprietate. Pentru societăţile care se privatizează legiuitorul a făcut distincţie între terenurile pentru care societatea deţine titluri de proprietate și terenuri, pentru care, deși se află în patrimoniul societăţilor, nu s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Pornind de la această distincţie în legislaţia privind măsurile instituite pentru privatizare și accelerarea reformei (Legea nr.99/1999, H. G. nr.834/1991, H.G. nr.450/1990 și Normele aprobate prin H. G. nr.577/1999), s-a stabilit o modalitate distinctă de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor. Din acest punct de vedere, instanţele anterioare au pus problema derogării acestor prevederi de la cerinţele majorării capitalului social prevăzute de legea societăţilor comerciale.

Deși a citat dispoziţii specifice domeniului societăţilor comerciale care se privatizează, cu distincţiile referitoare la terenurile aflate în patrimoniul acestora și la deţinerea certificatului de proprietate, pârâta a apreciat că toate terenurile societăţii, inclusiv cele pentru care din diverse motive nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pot fi incluse în capitalul social.

Această concluzie nu-și găsește corespondent în dispoziţiile art. 321 și 322 din Legea nr.99/1999 potrivit cărora „…Societăţile comerciale se privatizează fără a include în capitalul social valoarea terenurilor prevăzute la alin.1” (art.321 alin. 2). „Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a aliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat „ (art.322 alin.1). Rezultă că textele aplicabile speţei stabilesc o „obligaţie pozitivă” de majorare a capitalului social, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Dovadă în acest sens sunt și dispoziţiile art.35 (2) din OUG nr.88/1997, pe care le-a citat recurenta, prin care s-a stabilit expres că „societăţile comerciale cărora li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor vor fi privatizate cu includerea valorii terenului în capitalul social”. Prin urmare, „includerea valorii în capitalul social” sau „majorarea de drept” a capitalului social cu valoarea terenurilor (în cazul obţinerii ulterioare a certificatului de proprietate) este condiţionată de deţinerea sau de obţinerea ulterioară a certificatului care atestă proprietatea asupra terenului.

Faptul că legislaţia amintită de recurentă ( OUG nr.88/1997 și Legea nr.99/1999) nu a folosit noţiunea expresă de terenuri aflate în proprietatea societăţii nu prezintă nici o relevanţă, câtă vreme textele citate stabilesc obligaţia de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Aceste cerinţe impuse pentru majorarea capitalului social scot în evidenţă faptul că terenurile din patrimoniul societăţilor comerciale pot fi deţinute și cu alt titlu (art.321 alin.3). Prin urmare, obligaţia stabilită generic de art.1 și 5 din H.G. nr.834/1991 pentru obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale nu poate fi interpretată în sensul că majorarea capitalului social poate fi făcută cu valoarea terenurilor determinate după criterii de evaluare, fără deţinerea certificatului de proprietate pentru simplul motiv că se află în patrimoniul societăţii comerciale.

În consecinţă, concluzia instanţelor, care s-au pronunţat anterior, potrivit căreia, societăţile comerciale își pot majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate este conformă cu dispoziţiile art.321-322 din Legea nr.99/1999. Această majorare de drept a capitalului social cu valoarea cuprinsă în certificat nu poate fi substituită prin alte modalităţi sau criterii așa cum opinează recurenta, fără a se reţine încălcarea prevederilor legale în materia privatizării sau fără a adăuga la aceasta, proceduri pe care legea nu le-a prevăzut.

Votul din AGA al reprezentantului A.P.A.P.S., într-un sens sau altul, nu este de natură să confirme posibilitatea încălcării dispoziţiilor legale analizate sau a procedurilor pe care legea le-a prevăzut tocmai pentru a avea sub control acest domeniu al privatizării.

În consecinţă, criticile formulate împotriva deciziei din apel sunt lipsite de suport legal, așa încât recursul a fost respins ca nefondat.