Eviction ordered after certified copy of 8-year lease disregarded under Art. 139(1) Civil Procedure Code; 3-year term governs.

Contract de asociere. Neprezentarea originalului contractului. Consecinţe

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic:

-contract de asociere

- copia certificată a înscrisului

- spaţiu comercial

C.proc.civ., 139 alin.(1)

Legea nr.36/1995, art.93

Susţinerea pârâtului că durata contractului este de 8 ani ( iar nu de 3 ani) , conform unei copii legalizate a contractului , fără a putea prezenta și originalul , a fost respinsă , întrucât încalcă prevederile art.93 din Legea nr.36/1995.

Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa, la ședinţă, și originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris, conform dispoziţiilor art.139 alin.(1) C.proc.civ.

Ca urmare, a fost admisă cererea reclamantei de obligare a pârâtei să-i predea spaţiul comercial aflat în litigiu, la 31 decembrie 2004, când se împlinește termenul de 3 ani prevăzut pentru durata contractului de asociere.

(Secţia comercială, decizia nr 2689 din 28 septembrie 2006)

Reclamanta SC P.D.T. SRL BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta SC E.F. SRL BUCUREȘTI, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la predarea spaţiului comercial, în suprafaţă de 64 mp, situat în Piaţa D. T. la data de 31 decembrie 2004, la împlinirea termenului contractului de asociere din 26 noiembrie 2002.

În susţinerea pretenţiilor, reclamanta a arătat că între cele două părţi s- a încheiat, la 26 noiembrie 2002, contractul de asociere nr. 319, cu o durată de doi ani cu începere de la 1 ianuarie 2003 până la 31 decembrie 2004. Având în vedere relaţia de rudenie între administratorul de fapt al societăţii reclamante la data încheierii contractului – A. V.(mamă) – și administratorul societăţii pârâte – A. G. E.(fiu) – societatea reclamantă a considerat că sunt serioase dubii cu privire la intenţia pârâtei de a preda spaţiul la expirarea termenului contractual.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 110 C. proc.civ. și ale art. 969-970 C. civ.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că durata contractului este de 8 ani, cu începere de la 1 ianuarie 2003 până la 31 decembrie 2010, și este încheiat la 26 noiembrie sub nr. 320, prezentând o copie legalizată a acestuia.

Tribunalul București secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 12978 din 29 noiembrie 2004, a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că deși reclamanta a susţinut, în mod expres, că este falsificat contractul nr.320, a ales să nu urmeze procedura înscrierii în fals. Reclamanta a cerut neluarea în seamă, a înscrisului, în temeiul art. 139 C. proc. civ., care obliga partea care depune la dosar un înscris în copie certificată să aibă asupra sa originalul înscrisului, sub pedeapsa de a nu ţine seama de înscris.

Întrucât pârâta a depus o copie legalizată a contractului, instanţa a considerat că aceasta s-a conformat dispoziţiilor art. 139 C. proc.civ., notarul neputând transforma un act falsificat într-un act veridic.

Împotriva acestei soluţii , reclamanta a declarat apel prin care a susţinut că în lipsa înscrisului original, organele de cercetare penală nu pot cerceta săvârșirea infracţiunii de fals și deci procedura ar fi lipsită de rezultat, singurul organ competent pentru verificarea nevalabilităţii contractului de asociere fiind instanţa comercială, situaţie în care trebuia să se facă o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ. și să nu ia în considerare contractul invocat de pârâtă faţă de nedovedirea pierderii originalului contractului.

Curtea de Apel București, Secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 719 din 3 noiembrie 2005, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a înlăturat susţinerea potrivit căreia, pe contractul nr. 320 din 6 noiembrie 2002, notarul a identificat corecturi, tipuri de cerneală diferite, ștersături, motivând că această constatare nu s-a efectuat de notar prin încheiere conform art. 49 și 53 din Legea nr. 36/1995. De altfel, aceste modificări nu sunt certificate și nici însușite dar nici nu se pot considera false, cât timp nu s-a declarat procedura înscrierii în fals.

Reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susţine că s-a făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor art. 49 și 53 din Legea nr. 36/1995, aceste texte de lege făcând referire generală la îndeplinirea actelor materiale pe de o parte, iar pe de altă parte, privesc actele materiale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite și nu la cele sub semnătură privată, cum este contractul de asociere în participaţiune.

Recurenta a criticat încălcarea flagrantă de către instanţa de apel a dispoziţiilor art.139 C.proc.civ., considerând că de la sancţiunea procedurală a neluării în seamă a înscrisului neprezentat în original nu există nici o derogare legală.

Recursul este fondat.

Art. 139 C.proc.civ. prevede că „ partea care a depus înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei sub pedeapsa de a nu ţine seama de înscris”.

Pârâta a invocat în apărarea sa contractul de asociere în participaţiune nr. 320 din 26 noiembrie 2002, depunând la dosar o copie legalizată, susţinând că originalul a fost pierdut.

În mod greșit, instanţele au ţinut seama de acest înscris și nu au făcut aplicarea art. 139 C. proc. civ., ale cărei dispoziţii sunt imperative și nu prevăd nici o excepţie. Cu atât mai mult cu cât ansamblul relaţiilor dintre părţi și asociaţii acestora sunt discutabile ca și împrejurările încheierii contractului de asociere în participaţiune nr. 320/26 noiembrie 2002, în sensul că originalul prezintă completări și modificări scrise cu două feluri de pixuri și ștampile.

Aplicarea art. 139 C. proc. civ. se impunea pentru înlăturarea oricăror neclarităţi.

S-a făcut o aplicare greșită și a dispoziţiilor art. 49 și 59 din Legea nr. 36/1995.

Dispoziţiile art.93 din Legea nr. 36/1995 reglementează în mod direct materia în speţă, respectiv „Legalizarea copiilor după înscrisuri din secţiunea IV. Alte proceduri materiale”. Conform acestui text de lege formalitatea legalizării copiilor după înscrisuri constă în „atestarea conformităţii copiei cu înscrisul prezentat” iar nu a caracterului original al acestuia, situaţie în care formalitatea legalizării nu constituie o confirmare a validităţii înscrisului, de natură a fi răsturnată numai prin procedura înscrierii în fals, astfel cum greșit a reţinut instanţa de apel.

În consecinţă, s-a admis ca fondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr.719 din 3 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia Comercială, în sensul admiterii apelului reclamantei împotriva sentinţei nr.12978 din 29 noiembrie 2004, a Tribunalului București, și admiterii acţiunii privind obligarea pârâtei să predea spaţiul comercial aflat în litigiu, în termen de 15 zile de la data pronunţării.