Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_83445 AI generated

Tardive declaration of cassation appeal; repunere în termen denied for failure to prove circumstances beyond control

Case Number ICCJ_83445
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's motion for reinstatement of the appeal deadline and subsequently rejected the appeal as filed out of time, leaving the appellate court's decision in force. The dispute arose from a commercial contract where the plaintiff sought the delivery of building documentation and technical books for a property, which the first-instance court partially granted and the appellate court reversed, finding the defendant (investor) entitled to retain the documents. The appellant argued the appeal was filed late only because its administrator, mandate, and employees were on leave when the appellate decision was served, claiming this constituted a force majeure event preventing timely action. The court held that ordinary leave or absence did not qualify as an obstacle beyond the party's control under the Civil Procedure Code, especially given the lack of evidence that the company had suspended its activities or left its registered office, thereby upholding the strict 15-day statutory deadline for appeals and applying the doctrine of decadence.

Legislator headnote

AI generated

art.103 C.proc.civ, art.17 din Legea nr.10/1995, art.1315 C.civ, art.301 C. proc. civ, art.103alin. (1) C. proc. civ; Tardive declaration of cassation appeal; repunere în termen denied for failure to prove circumstances beyond control: Întrucât nu a făcut dovada că ar fi menţionat la ORC suspendarea activităţii sale pentru perioada menţionată (18 decembrie-16 ianuarie 2005) și părăsirea sediului social, a rezultat că absenţa societăţii reclamante de la sediu nu putea fi calificată ca determinată de o împrejurare mai presus de voinţa sa , astfel că cererea de repunere în termenul de recurs a fost respinsă, fiind incidente dispoziţiile art.103 C.proc.civ.

Keywords

AI generated
absence without leave statutory deadline force majeure civil dispute commercial contract contract of mandate

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Recurs. Tardivitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Comunicarea actelor de procedură. Termenele. Recursul

Index alfabetic:

-act procedural

-cerere de repunere în termen

-comunicarea actelor de procedură

-declarare tardivă a recursului

-decădere

-suspendarea activităţii societăţii

C.proc.civ. , art.103, art.301

Reclamanta nu a îndeplinit în termen actul procedural al declarării recursului și a susţinut că la momentul comunicării deciziei instanţei de apel, administratorul și asociatul unic, mandatara acestuia și singurii cei doi salariaţi s-au aflat în concediu de odihnă, neputând lua cunoștinţă de comunicarea actelor de procedură.

Întrucât nu a făcut dovada că ar fi menţionat la ORC suspendarea activităţii sale pentru perioada menţionată (18 decembrie-16 ianuarie 2005) și părăsirea sediului social, a rezultat că absenţa societăţii reclamante de la sediu nu putea fi calificată ca determinată de o împrejurare mai presus de voinţa sa , astfel că cererea de repunere în termenul de recurs a fost respinsă, fiind incidente dispoziţiile art.103 C.proc.civ.

(Secţia comercială, decizia nr.2560 din 21 septembrie 200

Reclamanta S.C. R. D. SRL București a chemat în judecată pe pârâta S.C. E.S. SRL București, solicitând să fie obligată să-i predea documentaţia de execuţie și documentele necesare întocmirii cărţii tehnice pentru parterul și etajul I al imobilului din București, sec. 3, și să fie obligată la predarea construcţiei și la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere de 10.000.000 de lei de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la executarea obligaţiei.

Prin sentinţa comercială nr.3032 din 2 martie 2004, Tribunalul București, Secţia a-VI-a Comercială a admis în parte cererea și a obligat pârâta să predea etajul I al construcţiei cu termen de finalizare la 5 februarie 2001, a respins celelalte cereri ca neîntemeiate, reţinând că reclamanta nu are calitatea de investitor, calitate ce aparţine pârâtei, astfel că documentaţia de execuţie pentru întocmirea cărţii tehnice trebuia predată, conform art.23 lit.i) și art.17 din Legea nr.10/1995 investitorului. La 5 ianuarie 2001 s-a încheiat între părţi contractul de vânzare cumpărare prin care reclamantei i se transmitea dreptul de proprietate asupra parterului, etajului I și asupra cotei de 2/3 din terenul aferent, cu drept de servitute de trecere pentru calea de acces spre clădire și pentru scara și holul de la etajul I, pârâta predând până la data introducerii acţiunii, numai parterul imobilului, deși era ţinută să finalizeze lucrările și să predea și etajul I cel târziu la o lună de la data autentificării contractului, 5 februarie 2001, în caz contrar cumpărătoarea fiind îndreptăţită să nu mai achite diferenţa de preţ.

Prin decizia comercială nr.617 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, Secţia a-VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reţinând că pârâta este investitor și proprietară a etajului II, astfel că este îndrituită să deţină cartea tehnică a construcţiei și documentele ce o compun și nu poate fi obligată la predarea originalelor acestor documente cum a solicitat reclamanta, iar prin remiterea cheilor parterului, pârâta și-a executat obligaţia de predare a imobilului pentru menţionatul nivel.

Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 teza II și III C. proc. civ.

În susţinerea recursului său, a arătat că instanţa de apel a făcut o greșită aplicare a art.17, 21 și 25 din Legea nr.10/1995, când nu a obligat pe pârâtă să-i predea documentaţia de execuţie și documentele necesare întrunirii cartei tehnice a construcţiei fie și în duplicat, fiind îndreptăţită, ca proprietar, să deţină respectiva carte tehnică.

Recurenta a invocat și greșita aplicare a art.1315 C.civ., prin neobligarea pârâtei la predarea posesiei parterului, și pentru neacordarea daunelor cominatorii solicitate, care ar fi fost de natură să contribuie la aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești, neavând un caracter reparatoriu, cum greșit a lăsat să se înţeleagă motivarea instanţei de fond, însușită și de instanţa de apel.

S-a constatat, faţă de data comunicării deciziei instanţei de apel, la 23 decembrie 2004, că, declararea recursului, la 17 ianuarie 2005, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.301 C. proc. civ. coroborate cu art.302 (2) C. proc, civ., fiind tardivă.

În urma punerii în discuţia părţilor, din oficiu, a excepţiei tardivităţii recursului, reclamanta a formulat, la data de 20 septembrie 2005, cerere de repunere în termenul de recurs, cu invocarea art.103 alin.(1) și alin.(2) C.proc.civ., arătând că nu a îndeplinit în termen actul procedural al declarării recursului, datorită existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa sa, datorită faptului că la momentul comunicării deciziei instanţei de apel, administratorul recurentei și asociat unic al acesteia, mandatara și singurii cei doi salariaţi ai societăţii s-au aflat în concediu de odihnă, între 18 decembrie 2004 și 16 ianuarie 2005, astfel că nu au putut lua cunoștinţă de comunicarea deciziei instanţei de apel, recursul fiind declarat de îndată ce s-a reluat activitatea societăţii.

Examinând cererea de repunere în termenul de recurs, s-a constatat că absenţa din ţară a administratorului și a mandatarei acestuia ca și aflarea tuturor salariaţilor în concediu de odihnă nu pot fi calificate drept împiedicări mai presus de voinţa reclamantei, care au pus-o în imposibilitate de a exercita calea de atac a recursului în termenul legal.

Reclamanta nu a făcut dovada că ar fi menţionat la Oficiul Registrului Comerţului suspendarea activităţii sale pe perioada 18 decembrie 2004 – 16 ianuarie 2005 și părăsirea sediului său social din această cauză, astfel că absenţa de la sediu în acea perioadă nu poate fi calificată ca fiind determinată de o împrejurare mai presus de voinţa sa, nici absenţa din ţară și nici concediul de odihnă nefiind impuse de dispoziţii imperative ale legii.

Astfel fiind, Curtea a dat eficienţă dispoziţiilor art.103alin. (1) C. proc. civ., și a respins cererea de repunere în termenul de recurs, din care reclamanta a fost decăzută.

Sub aspectul regularităţii declarării recursului, s-a constatat că, deși decizia instanţei de apel a fost comunicată la 23 decembrie 2004, reclamanta a declarat recursul la data de 17 ianuarie 2005, cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut în art.301 C. proc. civ., neinvocând vreo dispoziţie de lege care ar fi prevăzut, în speţă, un termen mai mare pentru depunerea recursului, nedovedind intervenţia vreunei cauze de suspendare a termenului în discuţie.

În consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art.301 C. proc.civ. coroborate cu cele ale art.303 (2), recursul reclamantei instanţei de a fost respins ca tardiv declarat.