Extinctive prescription interrupted by implicit recognition of debt under Decree 167/1958 in compulsory execution

Prescripţia extinctivă. Cauze de întrerupere

Potrivit art.16 pct 1 din Decretul nr.167/ 1958 privind prescripţia extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

În speţă, se iau în considerare două înscrisuri prin care contestatoarea , în folosul căruia curge prescripţia, recunoaște datoria faţă de pârâtă. Aceste înscrisuri fiind făcute și semnate de contestatoare înainte de împlinirea termenului general de 3 ani, sunt acte întrerupătoare ale prescripţiei.

Din economia textului precizat nu rezultă cerinţa unei recunoașteri exprese, astfel că recunoașterea poate fi și rezultatul unei manifestări tacite de voinţă, putând reieși din orice act sau fapt care presupune mărturisirea existenţei dreptului supus prescripţiei.

(Secţia comercială, decizia nr.2384 din 27 iunie 2006)

Curtea de Apel București, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 206 din 14 decembrie 2005, a admis excepţia prescripţiei dreptului de a se cere executarea silită, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC S. SA Zimnicea în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificare Arhivelor Statului, împotriva somaţiei nr. 29789 din 26 iulie 2005 și a titlurilor executorii, a constatat prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită, a anulat actele de executare silită, respectiv contractele de credit pe termen scurt enumerate în cerere și a repus părţile în situaţia anterioară începerii execurării silite.

În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Decretul 167/1958 în baza cărora operează prescripţia dreptului la acţiune, constatând că s-a îndeplinit termenul general de prescripţie de 3 ani înaintea de preluarea de către AVAS a creanţei SC S. SA prin subrogaţie cu titlu universal.

A mai reţinut instanţa că înscrisul intitulat „Informaţii despre societate” de care s-a prevalat intimata în fundamentarea apărărilor sale nu este însoţită de o adresă care să parvină de la debitor, privind recunoașterea expresă a datoriilor.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimata AVAS, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin concluziile scrise recurenta a indicat temeiul de drept al cererii, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a denaturat înţelesul vădit neîndoielnic al înscrisului („Informaţii despre societate”) care emana de la însăși contestatoarea SC S. SA, făcând astfel o greșită aplicare a legii în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, opinând că numai o recunoaștere expresă ar fi fost de natură să întrerupă cursul prescripţiei extinctive.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că recursul este fondat.

Sub aspectul modului în care a fost soluţionată de către instanţă excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită , s-a reţinut că au existat două înscrisuri ce au semnificaţia unor acte întrerupătoare de prescripţie.

1)Convenţia încheiată la 15 martie 1999 între Fondul Naţional de Restructurare Dunărea SC Administrator Int. SA și SC S. SA Zimnicea în calitate de debitor în care, la pct. 1, părţile convin că datoria totală a debitorului către Fond este de 30.836.656.630 lei, sumă calculată până la 30 octombrie 1998.

2)Înscrisul intitulat „Informaţii despre societate” datat 30 martie 1999 în care, la punctul 16 intitulat „Situaţia creditelor” este recunoscută suma datorată.

Potrivit art. 16 pct. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

Opinia instanţei de fond cu privire la necesitatea ca înscrisul considerat de intimata ca având semnificaţia unui act întrerupător de prescripţie să fie însoţit de o adresă din partea societăţii debitoare apare excesivă în raport cu faptul că respectivul înscris emana de la societatea debitoare, fiind semnat și parafat de reprezentanţii legali ai acesteia.

Din economia textului precizat, nu rezultă cerinţa unei recunoașteri exprese, astfel că recunoașterea poate fi și rezultatul unei manifestării tacite de voinţă, putând reieși din orice act sau fapt care presupune mărturisirea existenţei dreptului supus prescripţiei.

În raport cu aceste considerente, este evident că la data încheierii actului de partaj între FNRD și AVAS (18 martie 2002) dreptul de prescripţie era întrerupt.

În temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de AVAS a fost admis și excepţia prescripţiei dreptului la acţiune respinsă și, pe cale de consecinţă, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de SC S. SA Zimnicea.