Return of leased equipment action time-barred; contract penalty clause governs late-payment claim

Contract de închiriere. Acţiunea în restituirea bunurilor închiriate. Momentul nașterii dreptului la acţiune. Prescripţia extinctivă

Cuprins pe materii: Drept civil. Prescripţia extinctivă

Index tematic:

-contract de închiriere

-bunuri

-dreptul la acţiune

-obligaţia de a face

-prescripţia extinctivă

Decret nr.167/1958

Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958: „Prescripţia începe să curgă de la data când se naște dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită......Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.”

Obligaţia de restituire a bunurilor s-a născut din contractul de închiriere, în care s-a stipulat că bunurile închiriate se restituie la încetarea locaţiunii. Acesta este momentul nașterii dreptului la acţiune în restituire.

(Secţia comercială, decizia nr.1777 din 23 mai 2006)

Reclamanta SC R.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA București – Sucursala Craiova și a solicitat să fie obligată la restituirea unei pompe multietajată, a unei bucăţi multiplicator compresor amoniac sau echivalentul în lei al acestora precum și penalităţi de întârziere.

Tribunalul Dolj, Secţia Comercială, prin sentinţa nr.1350 din 2 decembrie 200, a respins acţiunea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de exerciţiu.

Prima instanţă a apreciat că acţiunea a fost promovată împotriva unei sucursale, care fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale, nu poate sta în instanţă. În sprijinul acestei concluzii au fost citate prevederile art.43 din Legea nr.31/1990 și ale art.161 C. proc.civ.

Reclamanta a declarat apel și a invocat aplicarea greșită a art.161 C. proc.civ. întrucât din acţiune și actele anexe rezultă că a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă Societatea Naţională a Petrolului P. SA pentru Sucursala P. Craiova.

Urmare a examinării acestui motiv, Curtea de Apel Craiova, Secţia Comercială, prin decizia nr.56/2005 a admis apelul reclamantei și a fixat termen, conform art.297 C. proc.civ., pentru evocarea fondului.

Curtea de Apel Craiova, Secţia Comercială, prin decizia nr.157 din 27 aprilie 2005, a reţinut că reclamanta a invocat neexecutarea clauzei stipulată la art.12 din contractul din 25 mai 2000, prin care s-a stabilit obligaţia de restituire a bunurilor la sfârșitul locaţiunii. Instanţa de apel a mai reţinut că dreptul de a cere restituirea utilajelor s-a născut la 31 decembrie 2000 și s-a împlinit la 31 decembrie 2003. Cum acţiunea a fost introdusă la 10 noiembrie 2004, s-a apreciat că termenul de 3 ani în care se putea cere restituirea bunurilor a fost depășit.

În ceea ce privește capătul de cerere pentru plata penalităţilor de întârziere, instanţa de apel a stabilit că acestea sunt datorate în temeiul clauzei penale înserată în contract.

În sprijinul acestor considerente, instanţa de apel a înlăturat apărările potrivit cărora întârzierea se calculează începând cu data de 5 decembrie 2002, când s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor prin decizia nr.7378/2002, stabilind că penalităţile se datorează în temeiul contractului de vânzare-cumpărare prin care a fost asumată obligaţia de plată a preţului într-un anumit termen, pe care pârâta nu l-a respectat.

Reclamanta a declarat recurs, în temeiul prevăzut de art.302 C. proc.civ.

Recurenta a invocat motivele prevăzute în art.304 pct.7, 8, și 9 C. proc. civ. pe care nu le-a argumentat și dezvoltat separat, astfel cum dispune art.3021 lit.c) C.proc.civ.

În esenţă, recurenta a criticat decizia în partea care privește respingerea primului capăt al acţiunii ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.7 din Decretul nr.167/1958. Autoarea a contestat momentul nașterii dreptului la acţiune reţinut de instanţă ca fiind cel al încetării contractului de locaţiune, susţinând că termenul de 3 ani a început să curgă de la data pronunţării deciziei nr.7378 din 4 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra utilajelor în cauză.

Recurenta a citat, în sprijinul aceluiași argument, art.480 C. civ. pentru a demonstra că la data expirării contractului de închiriere societatea sa era în litigiu cu SC S. SRL Târgu Jiu și prin hotărârile pronunţate în fond, apel și recurs i-a fost recunoscut dreptul de proprietate, opiniind că numai de la 4 decembrie 2002, societatea sa avea drept de dispoziţie asupra utilajelor.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.304 C.proc.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct.1-9. Aceste prevederi pun în valoare faptul că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată cu respectarea dispoziţiilor art.304 imperative din Titlul V, capitolul I, intitulat „Recursul”.

Din perspectiva acestor prevederi, art.3021 lit c) a stabilit obligaţia ce revine recurenţilor de a respecta cerinţele formale pentru exerciţiul acestei căi de atac; printre acestea înscriindu-se dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

În expunerea criticilor aduse deciziei pronunţată în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute în art.304 punctele 7-9 C. proc.civ. deși acestea au fost indicate pentru a se cere modificarea soluţiei.

Înalta Curte a luat în examinare, în considerarea art.306 alin.(3) C. proc.civ., motivul prevăzut în art.304 pct.9 C.proc.civ.

Astfel, s-a criticat aplicarea dispoziţiilor privind prescripţia extinctivă, mai precis a dreptului de a cere restituirea bunurilor închiriate. Din acest punct de vedere, instanţa de apel a examinat corect cauza juridică a cererii deduse judecăţii stabilind, în limitele învestirii, că obligaţia de restituire a bunurilor s-a născut din contractul de închiriere, prin care s-a stipulat că bunurile închiriate se restituie la sfârșitul termenului prevăzut în contract, în stare de funcţionare conform documentaţiei tehnice

Art.3 din contract, invocat în sprijinul cererii de restituire, a stabilit perioada de închiriere, așa încât data de 31 decembrie 2000 stipulată pentru încetarea locaţiunii nu poate fi nesocotită, acesta fiind momentul nașterii dreptului la acţiune în restituire promovată de recurenta-reclamantă.

Articolului 7 din Decretul nr.167/1958 i s-a dat o corectă interpretare și aplicare, atunci când s-a reţinut că în raport cu data de 31 decembrie 2000 și cea a introducerii acţiunii, 10 noiembrie 2004, termenul de 3 ani în care recurenta-reclamantă își putea valorifica dreptul era depășit.

Critica privind întreruperea cursului prescripţiei până la pronunţarea deciziei nr.7378 din 4 decembrie 2002 de către Curtea Supremă de Justiţie într-un litigiu care s-a purtat în legătură cu dreptul său de proprietate asupra acelorași bunuri nu poate fi primită întrucât prezenta acţiune a avut ca obiect contractul de închiriere și nu valorificarea dreptului de proprietate al recurentei.

Din același punct de vedere nu se poate reţine nici un alt moment al nașterii dreptului la acţiunea în restituirea bunurilor care au făcut obiectul locaţiunii.

Prin urmare, soluţia a avut în vedere obiectul cererii deduse judecăţii așa cum dispune art.129 alin.(6) C. proc.civ.

În consecinţă, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa încât această critică întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.9 C. proc.civ. a fost respinsă.