Jurisdiction over reversal of forced eviction: exclusive competence of district courts under execution law irrespective of value or party status

Contract de închiriere. Întoarcerea executării. Restabilirea situaţiei anterioare. Instanţa competentă

Potrivit art.4041 alin.(1) C.proc.civ.” în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăși executarea silită”, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării” prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia”, iar dacă nu s-a dispus aceasta, cel îndreptăţit o poate cere instanţei judecătorești competente, potrivit legii.

Întreaga reglementare a executării silite precum și a cererilor care vizează executarea silită, stabilește atribuţii și competenţe doar pe seama judecătoriilor, ca instanţe de executare, fără a fi relevante criteriul valoric sau calitatea părţilor.

(Secţia comercială, decizia nr.1285 din 30 martie 2006)

Reclamanta SC L. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Centrul teritorial de formare continuă pentru administraţie publică locală și Municipiul Sibiu, prin primar, pentru întoarcerea executării silite a încheierii civile nr.590/2001 a Tribunalului Sibiu, pentru reintroducerea sa în spaţiul comercial aflat în Sibiu, Bdul.V., din care a fost evacuată, în baza unui titlu desfiinţat și obligarea pârâtului Municipiul Sibiu la plata contravalorii investiţiilor de amenajare și modernizare a spaţiului cât și instituirea unui drept de retenţie asupra acestuia până la plata debitului de către proprietarul imobilului.

În motivarea cererii, a arătat că a deţinut spaţiul comercial (Cofetăria Universităţii) în baza unui contract de închiriere, încheiat cu pârâtul Centrul teritorial de formare continuă pentru administraţie publică locală, în anul 1998, iar starea acestuia este într-o degradare improprie folosirii, fapt pentru care a fost supus la renovare integrală.

În baza încheierii nr.590/C/2001, s-a procedat la evacuarea sa din spaţiu comercial, într-o manieră nelegală, sancţionată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr.623/2001; soluţie menţinută de Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr.2334/2002.

Pârâtul, Centrul teritorial de formare continuă pentru Administraţie Publică Locală Sibiu, a formulat cerere reconvenţională, pentru obligarea reclamantei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului comercial, în perioada cuprinsă între 2 iulie 2000 – 20 aprilie 2001, întrucât contractul de închiriere a expirat la 2 iulie 2000.

Tribunalul Sibiu, prin sentinţa nr.67 din 24 ianuarie 2005, a respins acţiunea principală și a admis acţiunea pârâtului-locator, obligând reclamanta la contravaloarea lipsei de folosinţă.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat cererea în pretenţii, fără a respecta procedura concilierii prealabile, situaţie în care pretenţia formulată apare ca inadmisibilă.

Cu privire la întoarcerea executării, s-a constatat că, potrivit contractului de închiriere, locaţiunea a fost determinată pe o perioadă de 2 ani, nefiind prelungită prin acordul părţilor, fapt recunoscut de reclamantă prin acţiune, astfel că nu se justifică reintroducerea în spaţiul comercial.

Cum reclamanta a folosit spaţiul după expirarea contractului încheiat, s-a procedat la acordarea lipsei de folosinţă, al cărei cuantum s-a stabilit în baza concluziilor raportului de expertiză, efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticile vizând, în principal, necompetenţa materială a tribunalului faţă de obiectul cauzei dedus judecăţii și faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia comercială și de contencios administrativ , prin decizia civilă nr.126 din 17 iunie 2005, a admis apelul, a anulat sentinţa criticată și a trimis cauza spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sibiu.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit art.373 alin.(2) C. proc.civ., competenţa de soluţionare a cauzei revenea Judecătoriei Sibiu.

Atât acţiunea principală cât și cererea reconvenţională, nu erau de competenţa tribunalului, având în vedere că acţiunea a fost introdusă la 11 februarie 2002, anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă, prin OUG nr.58/2003.

Cu petiţia înregistrată la data de 22 septembrie 2005, pârâtul, Centrul teritorial de formare continuă pentru Administraţie Publică Locală Sibiu, a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

A susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art.404 indice2 alin.(1) C.proc.civ., întrucât chiar dacă s-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare, competenţa aparţine tribunalului, iar cu privire la competenţa de soluţionare a celorlalte capete de cerere, criticile se referă la modul de interpretare a dispoziţiilor art.II din OUG nr.58/2003, care prevedeau expres că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţei legal investite, vor continua judecata de acele instanţe”. Recursul s-a respins ca nefondat.

Potrivit art.404 indice 1 alin.(1) C.proc.civ. „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăși executarea silită”, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării „prin stabilirea situaţiei anterioare acesteia” iar conform art.404 indice 3 alin.(3) C.proc.civ. „dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării, în condiţiile art.404 indice 2 alin.(1) și (2) C.proc.civ. , cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătorești competente, potrivit legii”.

Pentru a lămuri sintagma inserată în cuprinsul art.402 indice 2 alin.(3) C.proc.civ. „instanţa judecătorească competentă potrivit legii” (din interpretarea dispoziţiilor procedurale privind executarea), este de reţinut că întreaga reglementare a executării silite, precum și a cererilor care vizează această instituţie juridică, stabilește atribuţii și competenţe doar pe seama judecătoriilor, ca instanţe de executare, criteriul valoric sau calitatea părţilor fiind irelevante în această materie.