Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Sector 2 Court competent in legal services contract rescission suit.

Contract de acordare a asistenţei juridice . Prezumţia de comercialitate. Competenţa materială

Contractul de prestări servicii juridice de către firma de avocatură (pârâtă) pentru comerciantul reclamant vizează operaţiuni străine de activitatea de comerciant a reclamantului, fapt ce înlătură prezumţia de comercialitate prevăzută de dispoziţiile art. 4 și art. 56 C.com.

Ca urmare, în litigiul privind rezilierea contractului, solicitată de reclamant, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează competenţa materială în dreptul comun.

Potrivit art.1 pct.1 și art.10 pct.1 C.proc.civ., competentă în soluţionarea litigiului este instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiunii, în speţă, judecătoria sectorului 2 București.

(Secţia Comercială, decizia comercială nr.731 din 17 februarie 2006)

Reclamanta SC A. SA a chemat în judecată CABINETUL INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ A.C.I și a solicitat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea să dispună rezilierea contractului de prestări servicii din 17 octombrie 2001.

Pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale și, prin sentinţa nr.5089/2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului București, în temeiul art.2 alin.(1) lit. a) și art.7 alin.(1) C.proc.civ. La rândul său, Tribunalul București și-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sector 2 București și a înaintat dosarul Curţii de Apel. București, prin sentinţa nr.1066/2005.

Curtea de Apel București, prin sentinţa nr.52/2005, a constatat inexistenţa conflictului negativ de competenţă și a trimis dosarul Judecătoriei sector 2, spre competentă soluţionare.

Reclamanta și-a precizat acţiunea, în sensul că solicită desfiinţarea contractului de prestări servicii și a actelor adiţionale din 31 iulie 2003 și 15 septembrie 2003.

Judecătoria sector 2 București, prin sentinţa nr.4615 din 31 iulie 2003, a stabilit că raporturile juridice dintre părţi sunt de natură comercială, pentru considerentul că pârâta și-a asumat o obligaţie de a presta în beneficiul reclamantei servicii juridice, destinate rezolvării unor probleme litigioase în care era implicată o societate comercială. În sprijinul acestei concluzii au fost menţionate prevederile art.4 și 56 C. com. și prevederile art.10 pct.4 C.proc.civ., prin care se stabilește o competenţă teritorială alternativă în materia obligaţiilor comerciale. Judecătoria Sector 2 București a stabilit că obligaţia a luat naștere în orașul Rm.Vâlcea și în această situaţie, competent să soluţioneze cauza este Tribunalul Vâlcea, căruia i-a înaintat dosarul.

Tribunalul Vâlcea a reexaminat litigiul dedus judecăţii și a stabilit că acesta este de natură civilă întrucât prestaţia la care s-a obligat pârâtul este străină actului comercial. Faţă de această concluzie, tribunalul a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă și a înaintat dosarul, conform art.21 și 158 C.proc.civ., Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, pentru regulator de competenţă.

Potrivit art.20 alin.(2) C.proc.civ., există conflict negativ de competenţă „când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”.

În speţă, conflictul negativ de competenţă dintre Judecătoria sector 2 București și Tribunalul Vâlcea s-a ivit în faţa acestei din urmă instanţe, care s-a pronunţat cu privire la natura litigiului dedus judecăţii și a stabilit că nu este competentă material să soluţioneze cauza.

Pentru stabilirea instanţei competente se impune a reexamina natura raportului juridic care a generat litigiul dintre părţile în proces. S-a constatat că litigiul își are izvorul în contractul de prestări servicii din 17 octombrie 2001 și actele adiţionale subsecvente prin care pârâta și-a asumat obligaţia de a presta servicii juridice.

Prin obiectul său, acest contract vizează operaţiuni străine de activitatea de comerciant a reclamantei, astfel că nu poate fi în discuţie o faptă de comerţ subiectivă cu toate că una dintre părţi este comerciant. În aceste condiţii, prezumţia de comercialitate, instituită prin art.4 C. com., este înlăturată întrucât necomercialitatea rezultă din însuși actul încheiat de comerciant. În concret, contractul încheiat de părţile în proces este un contract de acordare a asistenţei juridice, căruia îi sunt aplicabile regulile de drept civil ale mandatului.

Fiind în faţa unei excepţii de la aplicarea „legii comerciale”, datorită naturii actului juridic din care izvorăște litigiul, se aplică dispoziţiile procedurale care reglementează competenţa materială în dreptul comun, așa încât, potrivit art.1 pct.1 și 10 pct.1 C.proc. civ., competentă să soluţioneze litigiul este Judecătoria sector 2 București.