Civil jurisdiction over restitution claims under Law No. 10/2001 involving commercial entities

Contract de vânzare-cumpărare încheiat între societăţi comerciale. Natura juridică a litigiului, născut din aplicarea Legii nr. 10/2001. Instanţa competentă

În ceea ce privește domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplică, legea este de vocaţie generală, aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în restituirea bunurilor, precum și a reparaţiilor stabilite prin lege.

Prin urmare, faptul că în proces sunt implicate societăţi comerciale care au deţinut sau deţin bunuri pentru care legea a stabilit reparaţii, nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului.

Din examinarea Legii nr.10/ 2001 se desprinde principiul fundamental al ocrotirii și apărării drepturilor subiective precum și calea legală pentru exerciţiul dreptului, așa încât toate litigiile născute din aplicarea acestui act normativ sunt de competenţa instanţelor civile.

(Secţia comercială, decizia nr.203 din 20 ianuarie 2006)

Reclamanţii B. D. I. și B. D. G. prin mandatar, în contradictoriu cu pârâţii SC TER. SA Bacău, SC TRANS. SRL Bacău, B. C. și SC E.B. SRL Bacău au solicitat: constatarea nulităţii absolute a actului de trecere în proprietatea SC T. SA, a imobilului construcţie situat în Bacău str.O. nr.32; constararea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 3 septembrie 2002, încheiat între SC TER. și SC TRANS. SRL; constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 30 septembrie 2002, încheiat între pârâţii SC TER. SA Bacău și B. C.

După declinarea competenţei de către Judecătoria Bacău, pin sentinţa nr.4688 din 31 iulie 2003, reclamanţii au renunţat la primul capăt de cerere, după care Curtea de Apel Bacău, verificându-și competenţa, pin sentinţa nr.177/2004, a trimis cauza Tribunalului Bacău, secţia comercială, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art.2 pct.1 lit.a) C. proc. civ.

Tribunalul Bacău, secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa nr.1679 pronunţată la data de 26 noiembrie 2004, a respins acţiunea ca prescrisă, apreciind că în raport cu dispoziţiile art.46 alin.(5) din Legea nr.10/2001, cererea reclamanţilor înregistrată la data de 13 martie 2003, a fost formulată cu depășirea termenului legal. Prin aceeași sentinţă, s-a respins și cererea de repunere în termen, stabilindu-se că nu a fost respectat termenul de o lună reglementat în art.19 din Decretul nr.167∕1958.

Sentinţa civilă nr.1676 din 26 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială, a fost apelată de reclamanţi, iar Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, pin decizia nr.52 din 30 iunie 2004, a anulat sentinţa atacată și a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Bacău , secţia civilă.

Instanţa de apel a stabilit că tribunalul a fost investit cu o cerere care avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor contracte de vânzare – cumpărare și drept cauză art.46 din Legea nr.10∕2001, iar competenţa de a se pronunţa asupra motivelor de nulitate revine secţiei civile a tribunalului. A mai stabilit că, în cauză, s-a făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor art.46(5) din Legea din 10∕2001, întrucât a fost sancţionat cu prescripţia un drept la acţiune care încă nu era născut.

Împotriva deciziei nr.52 din 30 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, pârâta SC TER. SA Bacău a declarat recurs, invocând motivul prevăzut în art.304(9) C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că textul art.46 din Legea nr.10∕2001 nu distinge dacă acţiunile promovate în temeiul acestuia sunt de competenţa secţiei civile sau comerciale și ca urmare, se aplică regulile generale care stabilesc competenţa, cu atât mai mult cu cât cumpărătorii sunt societăţi comerciale.

Recursul este nefondat.

Prin critica adusă deciziei pronunţată de curtea de apel, recurenta a pus problema domeniului de aplicare a Legii nr.10∕2001, din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplică. Din acest punct de vedere, această lege este de vocaţie generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în restituirea bunurilor cât și a reparaţiilor stabilite de lege. Pin urmare, faptul că în proces sunt chemate și societăţi comerciale care au deţinut sau deţin bunuri pentru care legea a stabilit reparaţii, nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului, așa cum a stabilit și instanţa de apel.

Din însuși titlul Legii nr.10∕2001, se poate observa că aceasta reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, definind atât noţiunea de imobile preluate abuziv cât și persoanele îndreptăţite la restituire sau reparaţii.

În alţi termeni, legea pune în valoare un principiu fundamental al dreptului civil și anume cel al ocrotirii și apărării drepturilor subiective și, totodată stabilește și calea legală pentru exerciţiul dreptului, care, așa cum se desprinde din dispoziţiile sale, constituie posibilitatea materializată de realizare a dreptului. Legea stabilește procedura de urmat precum și căile de atac împotriva unor acte întocmite în cazul acestei proceduri, care se adresează secţiilor civile ale instanţelor precizate de lege. Cu alte cuvinte, se poate constata că toate litigiile născute din aplicarea acestui act normativ sunt de competenţa instanţelor civile (art.26 alin.3 și art.30 alin.2).

Având în vedere obiectul pricinii, temeiul legal invocat (Legea nr.10∕2001) cât și faptul că litigiul nu pune în discuţie comercialitatea actului, dedusă din actele și faptele de comerţ sau natura comercială a contractelor de înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate, în condiţiile în care se începuse o procedură prevăzută de Legea nr.10∕2001, s-a stabilit că instanţa competentă este secţia civilă a Tribunalului.