Tardivité de l’appel et exception de communication non prouvée ; majoration postérieure des prétentions non caractérisant la prématurité dans les litiges commerciaux

Excepția tardivității declarării cererii de apel. Excepția prematurității cererii în pretenții

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul. Termenul și formele apelului

Cuprins pe materii: Drept comercial. Litigii comerciale evaluabile în bani. Concilierea directă prealabilă

Index alfabetic:

-apel

-concilierea directă prealabilă

-cuantumul pretențiilor

-excepția tardivității cererii de apel

-litigii comerciale evaluabile în bani

-prematuritatea cererii

1. Excepția tardivității declarării apelului nu poate fi susținută atâta timp cât la dosar nu există dovada comunicării hotărârii. Conform dispozițiilor art.266 alin.(3)C.proc.civ., hotărârea se comunică părților în copie în cazul în care aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului.

2. Majorarea cuantumului pretențiilor, în condițiile în care aceasta a avut loc după promovarea acțiunii nu atrage prematuritatea cereii.

(Secția comercială, decizia nr. 3922 din 30 noiembrie 2007)

Reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Cooperativa de Consum Drobeta Turnu Severin, să se dispună rezoluțiunea contractului de închiriere, încheiat la 28 noiembrie 2005, restituirea chiriei achitate și a contravalorii îmbunătățirilor, cu daune compensatorii.

Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr.1696/C/2006, a admis excepția prematurității introducerii acțiunii cu motivarea că obiectul pretențiilor este „imperfect precizat” și că pretențiile bănești nu au fost conciliate, în conformitate cu art.7201 C. proc. civ. S-a reținut că există o strânsă legătură între capătul de cerere privind rezilierea contractului și despăgubirile solicitate prin acțiune, astfel că, litigiul fiind comercial, concilierea era obligatorie.

În sprijinul soluției, au fost citate și prevederile art.129 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea procesului și să aducă la îndeplinire actele de procedură, în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege.

Sentința primei instanțe a fost desființată de Curtea de Apel Craiova, care, prin decizia nr.131 din 22 mai 2007, a admis apelul și a trimis cauza pentru rejudecare în fond. În esență, Curtea a reținut că, prin precizarea acțiunii din 14 martie 2006, reclamantul a adus la îndeplinire măsura luată de instanță, de a evidenția în concret obiectul cererii dedusă judecății, astfel că instanța era obligată să analizeze fondul pricinii.

Prin aceeași decizie, au fost respinse excepțiile invocate de intimată, privind tardivitatea introducerii apelului și a prematurității sesizării instanței de fond.

Împotriva deciziei nr.131 din 22 mai 2007, Cooperativa de Consum Drobeta Turnu Severin a declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv, recurenta a susținut că instanța de apel a dat o dezlegare incorectă excepției privind tardivitatea apelului, întrucât nu a ținut seama de adresa prin care se confirmă că sentința a fost comunicată ambelor părți la 19 decembrie 2006, conform borderoului. Întrucât recursul a fost înregistrat la 11 ianuarie 2007, termenul legal era depășit iar instanța trebuia să rețină tardivitatea apelului.

A doua excepție privește prematuritatea promovării acțiunii. În susținerea acestei critici a arătat că prin acțiunea introdusă și prin probele cerute, intimatul nu a urmărit decît pretențiile materiale chiar dacă cererea principală era intitulată, rezoluțiunea contractului de închiriere.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ. vizează situațiile în care hotărârea pronunțată, a cărei modificare sau casare se solicită, „este lipsită de temei legal” ori a fost dată „cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Raportat la aceste dispoziții, în ceea ce privește tardivitatea declarării apelului, recurenta nu a indicat nicio dispoziție legală care a fost greșit aplicată în soluționarea excepției tardivității apelului ci numai chestiuni de fapt legate de existența unor înscrisuri, ce demonstrează că hotărârea primei instanțe a fost comunicată apelantului. Din acest punct de vedere, critica nu se încadrează în nicio ipoteză a articolului 304 C. proc. civ.. invocat.

Totuși, dacă s-ar admite că în discuție este art. 284 C. proc. civ., prin care se dispune că termenul de apel este de 15 zile și că acesta curge de la data comunicării hotărârii, nu s-ar putea reține încălcarea acestor dispoziții, de vreme ce la dosar nu există dovada comunicării hotărârii, act procedural, în lipsa căruia se consideră că termenul nu a început să curgă.

În sensul acestor argumente sunt și dispozițiile art.266 alin.(3) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se comunică părților în copie în cazul în care aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului.

Prin urmare comunicarea sentinței în condiții procedurale nu este o opțiune sau o chestiune care se poate deduce din împrejurări de fapt și nu din dovada de înmânare a acesteia. Nu în ultimul rând, în cazul promovării apelului, comunicarea hotărârii este necesară părții care dorește reformarea ei, întrucât art.287 C. proc. civ. sancționează cu decăderea, neindicarea motivelor pentru care se critică soluția primei instanțe.

Ca atare, față de cele ce preced, critica a fost respinsă. Și critica privind prematuritatea acțiunii de primă instanță este nefondată .

Art.7201 C. proc. civ. trebuie interpretat în concordanță cu prevederile constituționale privind accesul la justiție și la o judecată efectivă.

Din acest punct de vedere, trebuie reținut că instanța de apel a examinat cererea reclamantei în integralitatea ei și a stabilit (în alți termeni), pe de o parte, că se află în fața unei cereri principale și a altor capete de cerere accesorii, iar pe de altă parte, că obiectul este determinat. În raport cu precizarea de acțiune, aflată în dosarul judecătoriei la care s-a anexat adresa înaintată pârâtei în legătură cu neîndeplinirea unor obligații contractuale, s-a apreciat corect că parcurgerea etapei extrajudiciare de încercare a concilierii a fost realizată. Chestiunea majorării cuantumului pretențiilor, invocată de recurentă, în condițiile în care aceasta a avut loc după promovarea acțiunii nu atrage prematuritatea cererii așa cum s-a reținut corect prin decizia pronunțată de instanța de apel.

De altfel, pentru desființarea soluției, instanța de apel trebuia să aibă în vedere și faptul că o acțiune este prematură atunci când dreptul sau interesul invocat nu este actual nu și atunci când nu s-a parcurs o condiție prevăzută de lege ca obligatorie, pentru sesizarea instanței (art.7201 și 109 alin. 2 C. proc. civ).

În consecință, pentru argumentele arătate, potrivit art.312 C.proc. recursul s-a respins, ca nefondat.