Concession fee clauses declared potentially voidable; municipality's appeal rejected, remand upheld
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the defendant municipality's appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision that had set aside the trial court's dismissal and remanded the case for retrial. The underlying dispute involved a declaratory action seeking a declaration of partial absolute nullity of a concession fee clause in a land association contract and corresponding clauses in subsequent sale-purchase contracts. The trial court had rejected the claim for lack of legitimate interest, but the appellate court found the claimant had standing because she suffered actual harm by paying the fee, and remanded for merits review. The Supreme Court held that under Article 111 of the Civil Procedure Code, a declaratory action is subsidiary to a performance action and requires a legitimate interest; here, the claimant demonstrated interest in having the potentially void clause deprived of legal effect, and remand was proper because the case had not been examined on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart.111 C.proc.civ, art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ, art. 132 C. proc.civ, art. 304 C. proc. civ; Concession fee clauses declared potentially voidable; municipality's appeal rejected, remand upheld: The underlying dispute involved a declaratory action seeking a declaration of partial absolute nullity of a concession fee clause in a land association contract and corresponding clauses in subsequent sale-purchase contracts. The trial court had rejected the claim for lack of legitimate interest, but the appellate court found the claimant had standing because she suffered actual harm by paying the fee, and remanded for merits review. The Supreme Court held that under Article 111 of the Civil Procedure Code, a declaratory action is subsidiary to a performance action and requires a legitimate interest; here, the claimant demonstrated interest in having the potentially void clause deprived of legal effect, and remand was proper because the case had not been examined on the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court rejected the appeal as unfounded because none of the conditions of Art. 304 C. proc. civ. were met, constituting the main ground for the verdict.
Full text
2. Acțiunea în constatare. Condiții
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura înaintea primei instanțe. Procedura înainte de judecată
Index alfabetic:
- acțiune în constatare
- acțiune în realizare
- procedura înainte de judecată
Potrivit art.111 C.proc.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept . Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
(Secția comercială, decizia nr.2469 din 21 iunie 2007)
Judecătoria Sector 5 București, prin sentința civilă nr. 1947 din 1 aprilie 2005, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a acestei instanțe și a declinat cauza privind pe reclamanta I. M. domiciliată în București și pârâții: MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primar General, BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE GROUPE SOCIETE GENERALE și S. C. N., toți din București, în favoarea Tribunalului București, Secția Comercială, având în vedere că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ.
Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, prin sentința comercială nr. 2369 din 20 mai 2005, a admis excepția lipsei interesului acțiunii și a respins acțiunea reclamantei I.M.
În fundamentarea acestei soluții, s-a reținut că, prin întâmpinarea depusă la 18 iunie 2004, pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI a invocat excepția lipsei interesului legitim al acțiunii, prin aceea că reclamanta nu obține nici un folos practic prin desființarea clauzei de la art. 10.4 din contractul de asociere.
La 18 iunie 2004, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C.N., constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3176/1998 și nr.3500/1998.
La termenul din 20 mai 2005, pârâta S. C. N. a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii față de cuprinsul deciziei civile nr. 1204 din 11 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București , Secția a V-a civilă.
S-a apreciat, din examinarea actelor depuse, că cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a clauzei inserate la art. 10.4 din contractul de asociere ca și a clauzelor corespunzătoare inserate în contractele de vânzare-cumpărare nr. 3176/1998 și nr.3500/1998, este lipsită de legitimitatea interesului.
Curtea de Apel București, Secția a V-a Comercială, prin decizia comercială nr. 407 din 12 septembrie 2006, a admis apelul declarat de reclamanta I. M. împotriva sentinței comerciale nr. 2369 din 20 mai 2005 pronunțată de Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, în dosarul nr. 2226/2005, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de apel a stabilit că folosul practic al acestei acțiuni l-a reprezentat constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care privește plata taxei de concesiune, prevăzută atât în contractul încheiat de pârâta BRD cu pârâta S.C. cât și în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta S.C. și reclamantă.
Interesul reclamantei apelante constă în lipsirea de efecte juridice a clauzei contractuale, a cărei nulitate absolută o solicită, întrucât vătămarea produsă este evidentă, prin suportarea de către aceasta a taxei stabilite prin contractele menționate.
Împotriva deciziei comerciale nr. 407 din 12 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a Comercială, pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI, reprezentat legal de Primar General, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. și a solicitat modificarea în tot a deciziei comerciale recurate, iar pe fond, menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a evocat în, principal, că legitimitatea interesului presupune conformitatea sa cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială, iar apelanta nu se poate prevala de definiția interesului pentru a folosi cota de teren aferentă apartamentului, dar fără a plăti taxa de folosință pentru teren.
Înalta Curte, examinând materialul probator administrat în cauză, în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, a constatat că acestea sunt neîntemeiate și a respins ca nefondat recursul pârâtului MUNICIPIUL BUCUREȘTI.
Este de necontestat că acțiunea în constatare are ca scop consacrarea judecătorească a existenței dreptului reclamantului, acțiunea în constatare pozitivă, sau a inexistenței dreptului pârâtului, acțiunea în constatare negativă.
Potrivit celor reglementate în art. 111 C.proc.civ., pentru exercitarea acțiunii în constatare, este necesar a fi îndeplinite, cumulativ condițiile: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes și prin acțiune, să nu se urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt.
Apare fără putere de tăgadă, că acțiunea în realizare primează totodată față de o eventuală acțiune în constatare.
Conținutul art. 111 C.proc.civ. determină principiul subsidiarității acțiunii în constatare, în raport cu acțiunea în realizare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acțiuni.
Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, rezultă fără echivoc că reclamanta își poate realiza drepturile solicitate, nu printr-o acțiune în constatare, ci numai printr-o acțiune în realizare.
Reclamanta a făcut dovada interesului său, prin aceea că la termenul din 18 iunie 2004, în faza procesuală a fondului, în condițiile art. 132 C. proc.civ. și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL BUCUREȘTI, BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE GROUPE SOCIETE GENERAL și S. C. să se constate nulitatea absolută parțială, în ceea ce privește obligația de plată a taxei de concesiune, conform contractului de asociere nr. 41/12 mai 1995, taxă cuprinsă și în contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3176 din 18 noiembrie 1998 și nr. 3500 din 9 decembrie 1998.
Instanța de apel a dispus, în mod corect, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, deoarece procesul a fost rezolvat fără a se intra în cercetarea fondului.
Pentru aceste rațiuni, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 407 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a Comercială, s-a respins ca nefondat, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.