Cassation appeal challenging peremption order for defective service: requirement of demonstrable irreparable prejudice to establish absolute procedural nullity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision to declare the appeal perished. The dispute involved a claimant challenging the validity of several commercial contracts, including a stock transfer, on grounds of absolute nullity and procedural defects, specifically arguing that the appellate court’s decision to suspend the proceedings and subsequently declare the appeal perished was issued without proper notification to one defendant at their correct address. Under Article 105(2) of the Civil Procedure Code, the court held that procedural nullities only arise when three cumulative conditions are met: a legal form violation, actual prejudice to the party, and the impossibility of curing that prejudice without annulling the act. The court found that the claimant failed to demonstrate any specific patrimonial damage or procedural harm resulting from the alleged incorrect service that would necessitate nullity, as the mere interest in invoking nullity is insufficient; consequently, the lower court’s ruling based on the perishment of the appeal remained in force.
Legislator headnote
AI generatedart.105 alin.(2) C.proc.civ, art.248 C.proc.civ, art.252 C. proc.civ, art.304 pct.5 C.proc.civ, art.98 C.proc.civ; Cassation appeal challenging peremption order for defective service: requirement of demonstrable irreparable prejudice to establish absolute procedural nullity: Curtea a constatat că, prin încheierea de ședință din 24 februarie 2006, cauza a fost suspendată, în baza art.242 alin.(2) C. pro.civ., pentru lipsa nejustificată a părților.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
9. Nulitatea actelor de procedură. Condiții
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Nulitatea actelor de procedură
Index alfabetic:
-contract de cesiune
-parte vătămată
-prejudiciu patrimonial
-nulitate absolută
C.proc.civ., art.105 alin.(2)
În conformitate cu dispozițiile art.105 alin.(2) C.proc.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
(Secția comercială, decizia nr.2386 din 15 iunie 2007)
Prin acțiunea înregistrată la 18 mai 2001 pe rolul Tribunalului București, Secția comercială, reclamantul G.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A.G., C.I., SC E.G.E.O.B.G. SRL, SC G. SRL, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate: nulitatea absolută a contractului de cesiune a celor 1000 de acțiuni ale SC A.M. SRL încheiat între C.I., cedent vânzător și G.A., cesionar cumpărător, la 1 martie 2000, pentru lipsă preț, cu repunerea părților în situația anterioară; nulitatea absolută a contractului de mandat dintre pârâtul G. A. și reclamant, precum și a hotărârii AGA a SC A. M. SRL din 30 aprilie 2000, ca fiind acte juridice subsecvente actului juridic inițial nul absolut; nulitatea absolută a contractelor dintre SC E.G.E.O.B.G. SRL și SC A.M. SRL, încheiate la 26 mai 2000, ca fiind acte juridice subsecvente actului juridic inițial nul; nulitatea absolută a contractului de subînchiriere a utilajelor și uneltelor situate în exploatarea Balastiera Ordoreanu Vechi, acumularea Mihăilești, comuna Buturugeni, Județul Giurgiu încheiat între pârâtele SC E.GE.O.B.H. SRL și SC G. SRL; repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei SC E.GE.O.B.H. SRL la predarea utilajelor și uneltelor proprietatea SC A. M. SRL sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50.000.000 lei, pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr.13835 din 24 decembrie 2004, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială , a respins ca nefondată acțiunea precizată, formulată de reclamantul G. G., în contradictoriu cu pârâții A. G., I. C., SC E.O. SRL, SC G. SRL și SC A. M. SRL București și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâți: 23.000.000 lei pârâtei SC G. SRL, 1.500.000 lei pârâtei SC E.GE.O.B.H. SRL și 50.000.000 lei pârâtului A.G.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin contractul de cesiune încheiat la 1 martie 2000 și intitulat „act privat constitutiv de acorduri pentru transfer de acțiuni societare”, cedentul- vânzător S. SNC a transmis cesionarului-cumpărător A.G., dreptul de proprietate asupra unui număr de 13.967 acțiuni reconstituite în 1000 de acțiuni deținute la SC A.M. SA, ce au făcut obiectul gajului creditoarei C.I., menit a garanta exportul principal de obligație rezultat din contractul de împrumut încheiat între creditoare și debitorul său S. SNC.
De asemenea, Tribunalul a reținut că dreptul de proprietate asupra celor 1000 de acțiuni, ce au făcut obiectul contractului de cesiune, nu au intrat niciodată în patrimoniul pârâtei C.I., astfel încât susținerile reclamantului sunt întemeiate, în sensul că pârâta ar fi vândut la 1 martie 2000, cele 1000 de acțiuni pârâtului G.A.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiate și susținerile reclamantului referitoare la „lipsa prețului”, ca element esențial al contractului de cesiune, în condițiile în care, din interpretarea contractului încheiat de părți la 1 martie 2000, rezulta fără echivoc că transferul dreptului de proprietate asupra celor 1000 de acțiuni ale SC A. M. SA, s-a făcut în schimbul sumei pe care o reprezintă datoria garantată prin contractul de gaj, încheiat între pârâta C.I. (creditoare) și pârâta S. SNC (constituitorul gajului). Așadar, cesiunea a avut rolul de dare în plată a acțiunilor pentru suma ce a reprezentat rambursarea împrumutului luat de S.SNC, cu privire la care pârâta C.I., s-a obligat a emite o „chitanță liberatorie”.
Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr.502 din 27 octombrie 2006, a constatat perimat apelul declarat de reclamantul G. G. împotriva sentinței comerciale nr.13835 din 24 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimații pârâți A. G., C.I., SC E.GE.O.B.H. SRL, SC G. SRL București și SC A.M. SRL București.
Curtea a constatat că, prin încheierea de ședință din 24 februarie 2006, cauza a fost suspendată, în baza art.242 alin.(2) C. pro.civ., pentru lipsa nejustificată a părților.
Întrucât de la data suspendării, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, potrivit prevederilor art.248 C.proc.civ. și dispozițiilor art.252 C. proc.civ., Curtea a constatat perimat recursul.
În temeiul dispozițiilor art.304 pct.5 C.proc.civ., reclamantul G. G. a declarat recurs, susținând că suspendarea cauzei a fost pronunțată fără ca procedura cu pârâtul A.G. să fie îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.85, 86, 90 și art.98 C.proc.civ., astfel încât în raport cu dispozițiile art.105 alin.(2) C.proc.civ., atât suspendarea judecății pronunțată prin încheierea din 24 februarie 2006 cât și decizia comercială recurată sunt nule absolut.
Decizia nr.502 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, a fost pronunțată, în condițiile în care citarea intimatului pârât A.G. a fost făcută la o adresă greșită, în București, iar nu la adresa corectă din Italia, Como, 22063 Cantu, str.P.nr.5A.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând hotărârea în raport cu motivul invocat de recurent, de actele dosarului și dispozițiile legale incidente, a constatat că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile invocate.
În baza dispozițiilor art.304 pct.5 C.proc.civ., casarea hotărârii se poate cere, „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin. (2)”.
În conformitate cu prevederile art.105 alin.(2) C.proc.civ.: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulității prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
Conform textului de lege, nulitatea intervine numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții: să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent; actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Vătămarea care nu trebuie confundată cu interesul de a invoca nulitatea actului de procedură, poate îmbrăca forma unui prejudiciu patrimonial. În speță, nu s-a produs nicio vătămare părții, astfel încât actul nu este lovit de nulitate. Partea interesată nu a dovedit prejudiciul cauzat, alături de faptul că acest prejudiciu nu poate fi înlăturat decât prin anularea actului .
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei nr. 502 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel București , Secția a V-a comercială, ca nefondat.