Lapsed interest in shareholder action to annul AGM resolutions challenged for violation of statutory prohibition on directors representing shareholders

Acțiune în anularea hotărârii adunării generale a acționarilor. Reprezentarea acționarilor în adunarea generală

Cuprins pe materii : Drept comercial. Societățile comerciale. Adunările generale

Index alfabetic :

- acțiune în anularea hotărârii adunării generale

- adunare generală

- administratori

- acționari

- reprezentarea acționarilor în adunarea generală

- societăți comerciale

- nulitatea hotărârii

Legea nr.31/1990, art.125 alin.(5)

Potrivit art.125 alin.(5) din Legea nr.31/1990 administratorii și funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.

(Secția comercială, decizia nr.537 din 5 februarie 2007)

Prin sentința nr.1651 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul Dâmbovița, Secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții F.G. și C.I.F. în contradictoriu cu pârâta SC S.E. SA Fieni, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA ale societății pârâte, nr.1/25 aprilie 2003 și nr.1/25 aprilie 2003 și nr.1/22 aprilie 2005.

Prin aceeași sentință, s-au respins și excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii, a lipsei de interes legitim, a lipsei calității procesual active și a prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtă, în raport cu prevederile art.132alin.(3) din Legea nr.31/1990, republicată.

În ceea ce privește cauza de nulitate absolută privind încălcarea prevederilor art.125 alin.(5) din Legea nr.31/1990 și ale art.126 din lege, instanța de fond a reținut că pârâta a făcut dovada cu actele depuse și anume copia procesului verbal din 25 aprilie 2003 și extrasul din Registrul Comerțului al Camerei Comerțului și Industriei din Limbourg – Nord, că la adunarea din 25 aprilie 2003, dl.J.H., administratorul societății pârâte a participat în calitatea sa de acționar unic al acționarului majoritar, firma olandeză O.B.V, care deținea 65,9% din capitalul social al pârâtei, iar nu în calitate de administrator la societatea pârâtă, iar fără votul acestuia nu se întrunea majoritatea statutară de 51% din capitalul social.

S-a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamanților de a se constata nulitatea absolută a hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor din 22 aprilie 2005, dat fiind faptul că numita A.T. a participat la adunarea generală în calitate de acționar și mandatar al acționarului majoritar, potrivit procurii autentificată la 18 aprilie 2005, situație permisă de dispozițiile art.125 alin.(1) din Legea nr.31/1990, mandatul fiind dat pentru a prezenta votul prin corespondență al acționarului majoritar și de a vota pentru”Diverse”, acest ultim punct neputând atrage nulitatea întregii hotărâri din 22 aprilie 2005.

Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul declarat de reclamanții F. G. și C.I.F. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii acțiunii reclamanților și constatării nulității absolute a hotărârilor AGA nr.1 din 25 aprilie 2003 și nr.1 din 22 aprilie 2005, menținând restul dispozițiilor.

Instanța de apel a reținut că doamna A.T., ca funcționar al societății, votând pentru acționarul majoritar, a încălcat dispozițiile imperative ale art.125 alin.(5) din Legea nr.31/1990, republicată, fapt ce atrage nulitatea hotărârii din 22 aprilie 2005. În ceea ce privește AGA din 25 aprilie 2003, s-a reținut încălcarea acelorași dispoziții legale de către administratorul unic J.H. și a prevederilor art.126 alin. (1) din Legea nr.31/1990, în dublu sens, deoarece adunarea a hotărât realegerea sa din funcția de administrator.

Cu privire la caracterul imperativ al prevederilor art.117alin.(4) din Legea nr.31/1990, s-a statuat în sensul realizării procedurii convocării numai prin scrisoare recomandată în cazul societăților cu acțiuni nominative, procedură nerespectată, în speță, prcum și dispozițiile art.117alin.(3), punctul „Diverse” (demiterea apelanților) fiind introdus pe ordinea de zi în afara convocării.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs pentru motivele prevăzute în art.304 pctt.7 și 9 C. proc. civ.

Criticile formulate prevăd următoarele aspecte:

- nepronunțarea instanței de apel, asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare, respectiv a lipsei interesului legitim în anularea hotărârilor AGA, neexistând dovada unei vătămări cauzate reclamanților. Aceștia nu au atacat hotărârile în perioada 2001 – 2005, când îndeplineau funcția de directori executivi; a inadmisibilității acțiunii în anulare, întrucât aceasta are drept scop doar constituirea de dovezi în litigiile de muncă în raport cu dispozițiile art.111 C.proc.civ.; a lipsei calității procesuale active a reclamanților față de hotărârea din 25 aprilie 2003, în condițiile în care, ei au participat la adunarea generală și nu s-au opus hotărârii de alegere a administratorului unic;

- greșita aplicare a dispozițiilor art.125 alin.(5) și art.126 alin.(1) din Legea nr.31/1990, în condițiile în care, fără participarea acționarului majoritar, nu se întrunea majoritatea statutară de 51% din capitalul social.

- greșita aplicare a prevederilor art.117alin.(4) din Legea nr.31/1990, față de faptul că, prin art.14.1 din actul constitutiv, s-a prevăzut modalitatea de convocare, prin Monitorul Oficial și în două ziare de largă circulație națională, cu cel puțin 15 zile înaintea datei stabilită pentru adunare, iar nu prin scrisoare recomandată, societatea pârâtă fiind și tranzacționată pe piața de capital, perspectivă din care trebuia să se aprecieze și respectarea dispozițiilor art.117 (9) din lege, punctul „Diverse” figurând pe ordinea de zi.

Recurenta a depus hotărârea AGA nr.1/2006, prin care s-a hotărât aprobarea revalidării hotărârilor AGA din 15 aprilie 2003 și 12 aprilie 2005, înregistrate la Registrul Comerțului, precum și deciziile nr.958 din 30 noiembrie 2006 și nr.570 din 5 iulie 2006, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția conflicte de muncă și asigurări, prin care au fost respinse recursurile declarate de contestatorii C.I.F. și F. G. împotriva sentințelor nr.1388 din 12 decembrie 2005 și respectiv 1389 din 12 decembrie 2005 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița. Astfel, soluțiile de respingere a contestațiilor la deciziile de desfacere a contractelor de muncă ale celor doi directori executivi, au fost menținute irevocabil.

Recursul este fondat .

Reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale Ordinare ale acționarilor SC S.E. SA Fieni nr.1/22 aprilie 2003 și nr.1/22 aprilie 2005 în baza art.125 alin.(5) din Legea nr.31/1990, republicată, întemeiată pe dispozițiile art.132alin.(3) din lege.

Reclamanții au arătat că interesul lor în a declara nulă hotărârea din 25 aprilie 2003, rezulta din faptul că au atacat deciziile de desfacere ale contractelor de muncă semnate în numele administratorului unic J. H., de mandatarul lui, salariata A.T, și în apărare au invocat lipsa actului de administrare iar, în ceea ce privește hotărârea nr.1 din 22 aprilie 2005, interesul de a declara nulă hotărârea, rezulta din faptul că administratorul unic, introducând pe ordinea de zi punctul „Diverse”, a încercat să transfere răspunderea pentru desfacerea disciplinară a contactelor de muncă în sarcina adunării generale.

Astfel configurat, vizând numai relația cu administratorul unic al societății, interesul reclamanților în promovarea acțiunii de constatare a nulității absolute a hotărârilor adunării generale, a fost unul particular iar nu un interes social, în beneficiul societății și al acționarilor ei, care trebuie să caracterizeze orice acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile Legii societăților comerciale, materie în care nulitatea nu prezintă caracterul distructiv din dreptul comun, fiind remediabilă.

Față de faptul că litigiile de muncă, în care reclamanții vroiau să aducă ca probă hotărârea judecătorească pronunțată în cauza de față, au fost soluționate irevocabil și având în vedere că existența interesului este o condiție ce se cere a fi îndeplinită atât în promovarea acțiunii în justiție cât și pe parcursul judecării ei, și constatând lipsa actualității interesului, ICCJ a admis recursul declarat de pârâtă, în raport cu prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., a modificat decizia atacată în sensul că a respins acțiunea promovată de reclamanți ca lipsită de interes, menținând restul dispozițiilor deciziei.