Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_83326 AI generated

Inadmissibility of recourse against a preliminary decision transferring jurisdiction between court sections

Case Number ICCJ_83326
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s recourse as inadmissible, leaving the lower court’s procedural decision to transfer the case between specialized sections within the Court of Appeal in force. The dispute concerned the functional jurisdiction for hearing a challenge to enforcement in a commercial case, specifically whether a dispute arising from an administrative concession contract fell under the jurisdiction of the Commercial Section or the Contentious Administrative and Fiscal Section. Relying on Articles 282(2) and 299(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the impugned ruling was a preliminary decision that did not interrupt the course of proceedings; consequently, such a decision could not be challenged directly via recourse but only together with the final substantive judgment in the case.

Legislator headnote

AI generated

Inadmissibility of recourse against a preliminary decision transferring jurisdiction between court sections: Prin recursul declarat împotriva încheierii de scoatere de pe rolul secției comerciale a curții de apel, reclamanta a arătat că prin hotărârea recurată instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, în sensul că Secția a V-a Comercială a apreciat în mod greșit că cererea sa și anume contestația la executare, ar fi de competența funcțională Secției a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, fiind deci incident pct.9 al art.304 cod procedură civilă.

Keywords

AI generated
functional jurisdiction preliminary ruling procedure challenge of administrative decisions preliminary decision contentious procedure commercial dispute
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei încheieri premergătoare

„Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”.

Având în vedere dispozițiile legale anterioare citate și constatând că prin încheierea atacată nu s-a întrerupt judecata, Înalta Curte apreciază că această încheiere premergătoare poate fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea ce urmează să se pronunțe în dosar.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.3638 din 3 decembrie 2008)

Curtea de Apel București – Secția a V-a Comercială prin încheierea pronunțată la data de 21 februarie 2008 a scos cauza de pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Comercială și a înaintat-o la Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal în vederea repartizării aleatorii.

Împotriva încheierii anterior menționată reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, situație în care Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal prin încheierea de la 25 martie 2008 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției a V a Comercială a aceleiași curți de apel.

Prin recursul declarat împotriva încheierii de scoatere de pe rolul secției comerciale a curții de apel, reclamanta a arătat că prin hotărârea recurată instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, în sensul că Secția a V-a Comercială a apreciat în mod greșit că cererea sa și anume contestația la executare, ar fi de competența funcțională Secției a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, fiind deci incident pct.9 al art.304 cod procedură civilă.

Recurenta menționează că în mod greșit s-a reținut că la baza raporturilor juridice dintre ADS și SC A. SRL ar sta un contract administrativ și anume un contract de concesiune determinat și chiar dacă acesta ar fi un contract administrativ nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.8 (2) din Legea nr.554/2004 deoarece această lege a intrat în vigoare la peste un an după încheierea contractului menționat.

S-a mai arătat că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art.72010 cod procedură civilă care stabilesc că „litigiile privind drepturile și obligațiile contractate” în activitățile desfășurate „în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri” din patrimoniul societăților cu capital de stat, se soluționează de către instanțele care au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie comercială.

Recurenta pentru motivele invocate a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției comerciale a aceleiași instanțe.

Recursul declarat de reclamantă este inadmisibil pentru următoarele considerente.

Potrivit art.299 (1) cod procedură civilă „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art.282 alin.2 sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Art.282 (2) cod procedură civilă dispune: „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”.

Având în vedere dispozițiile legale anterioare citate și constatând că prin încheierea atacată nu s-a întrerupt judecata, Înalta Curte apreciază că această încheiere premergătoare poate fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea ce urmează să se pronunțe în dosar.

În concluzie, recursul declarat de reclamantă a fost respins ca inadmisibil.