Requirement of final admission for statutory interruption of prescription by judicial demand
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeals dismissed the recourses of both parties, upholding the appellate court's decision that partially admitted the claim and ordered the defendant to pay interest and late penalties but not the principal amount, while rejecting the claimant’s argument that the statute of limitations was interrupted. The dispute concerned a commercial claim for unpaid debts, where the claimant argued that the initiation of a payment summary under Emergency Ordinance No. 5/2001 interrupted the prescriptive period, whereas the defendant argued the limitations period had expired. The court held that under Article 16 of Decree No. 167/1958, a judicial demand interrupts prescription only if it is admitted by a final decision; because the payment summary was explicitly rejected by a previous ordinance, it failed to meet this statutory condition and therefore did not interrupt the course of prescription.
Legislator headnote
AI generatedart.304 pct.9 Cod procedură civilă; Requirement of final admission for statutory interruption of prescription by judicial demand: The dispute concerned a commercial claim for unpaid debts, where the claimant argued that the initiation of a payment summary under Emergency Ordinance No. 5/2001 interrupted the prescriptive period, whereas the defendant argued the limitations period had expired. The court held that under Article 16 of Decree No. 167/1958, a judicial demand interrupts prescription only if it is admitted by a final decision; because the payment summary was explicitly rejected by a previous ordinance, it failed to meet this statutory condition and therefore did not interrupt the course of prescription.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal ground for the recourses raised by the parties, which the court examined and found unfounded.
Full text
Întreruperea cursului prescripţiei
Prescripţia se întrerupe și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă, ori la un organ de arbitraj, necompetent.
Pentru a produce efectul întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă.
(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.3624 din 2 decembrie 2008)
Prin sentinţa nr.1334 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Harghita a respins excepţia dreptului la acţiune invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. G.M.C. SPRL împotriva pârâtei S.C. I.E. S.A.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume datorate în baza relaţiilor comerciale derulate.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată întrucât cursul prescripţiei a fost întrerupt ca efect al introducerii cererii de emitere a somaţiei de plată la data de 6 iunie 2003, iar la data numirii sale, lichidatorul judiciar era în termen pentru a promova acţiune în pretenţii.
Pe fondul cauzei s-a constatat că suma a fost legal virată către societatea pârâtă, cu respectarea legii contabilităţii și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
Apelul formulat de S.C.GMC a fost admis prin decizia nr. 101 din 21decembrie a Curţii de apel Tg. Mureș-Secţia comercială și de contencios administrativ fiscal care a schimbat decizia în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor cu titlu de dobândă și penalităţi de întârziere.
Pe fondul cauzei s-a considerat că soluţia primei instanţe nu se justifică cât timp patrimoniile administratorilor sau asociaţilor nu se confundă cu patrimoniile societăţilor pe care le administrează și între care nu au existat relaţii economice ce ar fi putut justifica plăţile făcute prin cele 4 ordine de plată, imediat după decesul administratorului societăţilor falite.
Împotriva deciziei au formulat recurs părţile, criticând-o pentru nelegalitate.
Reclamanta S.C. R. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. G.M.C. SPRL susţine în cuprinsul cererii de recurs următoarele critici ce se subsemnează motivului de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 Cod procedură civilă:
Decizia instanţei de apel este dată cu aplicarea greșită a dispoziţiilor art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958, privind efectul întreruptiv al prescripţiei extinctive prin introducerea somaţiei de plată, în temeiul OG nr.5/2001.
Recursul recurentei-reclamante este nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul acesteia este nefondat întrucât, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art.16 din Decretul nr.167/1958 potrivit cu care, prescripţia se întrerupe și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă, ori la un organ de arbitraj, necompetent.
Pentru a produce efectul întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă.
În cauză această condiţie nu este îndeplinită drept pentru care, nu poate fi primită susţinerea reclamantei în sensul căreia prin introducerea somaţiei de plată – formulată în temeiul OG nr.5/2001 – s-ar fi întrerupt cursul prescripţiei, în condiţiile în care aceasta a fost respinsă prin Ordonanţa nr.1239/20 august 2003.
Nu au relevanţă motivele pentru care un asemenea demers judiciar a fost respins, condiţia impusă de lege pentru a opera efectul întreruptiv al prescripţiei fiind aceea ca cererea adresată instanţei să fi fost admisă. (...)