Inadmissibility of a second annulment complaint: strict statutory limits on extraordinary remedies and the principle of legality

Admisibilitatea unei căi de atac. Principiul de drept aplicabil

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 2982 din 21 octombrie 2008)

Prin decizia nr.1877 din 29 mai 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția comercială a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate și a respins contestația în anulare formulată de A.G. și A.E. împotriva deciziei nr.1419 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială.

La data de 5 iunie 2008, contestatorii A.G. și A.E. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.1877 din 29 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția comercială pe care nu au motivat-o.

Înalta Curte a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare.

Întrucât excepția de inadmisibilitate este o excepție de ordine publică, ea urmează a fi analizată cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă.

Contestația în anulare este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Intenția legiuitorului la redactarea art.317 Cod procedură civilă a vizat în mod categoric controlul judiciar, pe cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În același sens sunt și dispozițiile art.318 din Codul de procedură civilă ce fac trimitere expresă la hotărârile instanțelor de recurs.

Motivele invocate de contestatori nu se subscriu textelor legale sus-citate, fiind în legătură cu o hotărâre pronunțată într-o cale de retractare și nu cea specifică unei căi devolutive sau de reformare.

Pe de altă parte nici condiția impusă de dispozițiile art.320 (3) din Codul de procedură civilă nu este îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri date în contestația în anulare în condițiile în care textul legal invocat vizează o hotărâre ce soluționează fondul cauzei în apel sau recurs.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în contestația în anulare ar fi supusă unei noi contestații în anulare, în alte condiții decât cele prevăzute art.321 Cod procedură civilă, situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice nefirești pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Concluzionând, se constată că cererea nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art.317 și 318 din Codul de procedură civilă, cu referire la existența unei hotărâri susceptibilă de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.

Ca atare, obiectul contestației în anulare este format dintr-o singură categorie de hotărâri și anume deciziile pronunțate cu prilejul exercitării controlului judiciar.

Soluția rezultă din însuși textul indicat și se referă, neîndoielnic, la dezlegările date de instanța de recurs, motivele de contestație în anulare neputând fi extinse.

Prin urmare, hotărârile judecătorești, date în soluționarea unei contestații în anulare nu pot fi atacate pe calea contestației în anulare.