Patent-assignment tax dispute held civil, jurisdiction referral upheld.

Acțiuni având ca obiect cesiunea drepturilor patrimoniale izvorâte dintr-un brevet de invenție. Criterii de determinare a competenței materiale

Litigiile care se nasc în legătură cu această calitate (de inventator) inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultate din contractele de cesiune cât și cele referitoare la nerespectarea acestor contracte aparțin materiei civile și sunt de competența tribunalului în conformitate cu art.2 lit.e Cod procedură civilă. În sprijinul acestei concluzii vine reglementarea actuală a art.2 Cod procedură civilă care face distincție între procese și cereri ,,după materie”. Faptul că s-a luat în examinare competența pe cale de excepție nu este greșit cu atât mai mult cu cât domeniul respectiv al drepturilor și obligațiilor născute din astfel de raporturi juridice așa cum s-a mai arătat se supune unor reglementări speciale .

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 2725 din 3 octombrie 2008)

Reclamanții F.I. și F.S. au solicitat prin acțiune obligarea pârâtei S.C. M.S.R. S.A. la restituirea către fiecare reclamant a sumei reținute cu titlu de impozit și dobânzi penalizatoare, motivând că în baza contractului de cesiune au cedatat drepturile din brevetul de invenție, (depunerea cererii, acordarea și eliberarea acestuia cu dreptul de invocare a priorității convenționale) în schimbul plății drepturilor patrimoniale de autor stabilite prin art.9 Cap.VIII din contractul mai sus menționat. Din aceste drepturi reclamanții au susținut că pârâta a reținut ilegal sumele pretinse prin acțiune.

Tribunalul Neamț – Secția comercială , sesizat de reclamanți, prin sentința nr.2000 din 11 octombrie 2007 a respins acțiunea ca prescrisă, soluție care în urma apelului reclamanților a fost desființată prin decizia nr.8 din 1 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Potrivit Curții de apel, care a examinat natura litigiului în funcție de obiectul său, litigiul nu vizează raporturi juridice comerciale sau fiscale așa încât anulând sentința, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Neamț – Secția civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanții F.S., și F.I. cât și pârâta S.C. M.A.T.P.R. S.A. (fostă M.S.R.).

Prin recursul lor, reclamanții fără să indice motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, au criticat decizia instanței de apel solicitând instanței de recurs să constate că sumele de bani reținute de pârâtă vizează fiscalitatea și nu raporturile juridice izvorâte din contractul de cesiune pentru că în acest contract nu s-au prevăzut clauze în legătură cu eventualele datorii fiscale, iar reținerea lor s-a datorat aplicării greșite a legii.

Recursurile sunt nefondate. (...)

S-a susținut că litigiul este de natură comercială critică argumentată de recurentă în principal pe calitatea sa de comerciant persoană juridică care în activitatea sa a utilizat drepturi izvorând din contractul de cesiune a drepturilor decurgând din brevetul de invenție.

Și această critică este nefondată întrucât în cauză nu a fost pusă în discuție săvârșirea de acte și fapte de comerț, pentru ca natura litigiului să fie determinată în raport de aceste acte și fapte. Distinct de aceasta trebuie menționat faptul că nu calitatea părții de comerciant este determinantă în aprecierea izvorului obligațiilor și implicit a competenței primei instanțe. Nici argumentul că un litigiu similar a fost soluționat de secția comercială nu va fi reținut față de argumentele de mai sus, aduse în sprijinul caracterului necomercial al litigiului cu atât mai mult cu cât cesiunea drepturilor patrimoniale vizează calitatea de inventator a recurenților, reglementată de o lege specială iar drepturile acestora își au izvorul într-un contract civil și nu comercial.

Prin urmare litigiile care se nasc în legătură cu această calitate inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultate din contractele de cesiune cât și cele referitoare la nerespectarea acestor contracte aparțin materiei civile și sunt de competența tribunalului în conformitate cu art.2 lit.e Cod procedură civilă. În sprijinul acestei concluzii vine reglementarea actuală a art.2 Cod procedură civilă care face distincție între procese și cereri ,,după materie”. În acest context faptul că s-a luat în examinare competența pe cale de excepție nu este greșit cu atât mai mult cu cât domeniul respectiv al drepturilor și obligațiilor născute din astfel de raporturi juridice așa cum s-a mai arătat se supune unor reglementări speciale .

În consecință, verificarea competenței a fost făcută în conformitate cu prevederile art.2 lit.e raportate la art.158 Cod procedură civilă, excepția fiind mijlocul procedural pus la îndemână pentru o astfel de verificare. Așadar, trimiterea dosarului instanței competente este corectă și, în orice caz, vine să sprijine dreptul părților de a dezbate pricina în fața instanței căreia i-a fost atribuită competența în materia respectivă.