Civil nature of restitution-related compensation claims under Law 10/2001 precluding commercial jurisdiction despite defendant's merchant status

Competenţă materială.

Calificarea naturii litigiului după temeiul cererii de chemare în judecată

Calitatea de comerciant a pârâtei nu schimbă natura civilă a obligaţiilor acesteia, invocate în cauză și calificate astfel de Legea nr.10/2001, care reprezintă temeiul chemării în judecată și a pârâtei menţionate, natura civilă fiind avută în vedere ca excepţie și de dispoziţiile art.4 Cod comercial, dispoziţii corect aplicate și de către instanţa a cărei decizie este recurată.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr. 2351 din 26 iunie 2008)

Prin acţiunea înregistrată la 8 martie 2007 reclamantul D.C. cheamă în judecată pe pârâtul G.A. solicitând instanţei să oblige pe pârât să-i plătească suma reprezentând contravaloarea bunurilor pe care le-a distrus/ridicat din imobilul său din București, prejudiciul provocat prin neglijenţă sau absenţa lucrărilor de întreţinere care au dus la degradarea și/sau ruinarea edificiului, precum și repararea prejudiciului provocat prin lipsirea sa de folosinţa imobilului de la evacuarea din acesta și până în prezent.

La cererea reclamantului este introdusă în cauză în calitate de copârâtă a S.C. C. SA.

Prin sentinţa civilă nr.715 din 4 iulie 2007 Judecătoria Sinaia admite excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu și, în consecinţă, declină în favoarea Tribunalului Prahova - Secţia comercială competenţa de soluţionare a cauzei, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.2 alin.1 Cod procedură civilă prin raportare la dispoziţiile art.4 Cod comercial.

Prin sentinţa nr.1388 din 15 septembrie 2007 Tribunalul Prahova - Secţia comercială și de contencios administrativ admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâtă, declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia și, constatând conflictul negativ de competenţă, dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești pentru regulator de competenţă, reţinând că, faţă de temeiurile de drept invocate de reclamant, nu are relevanţă faptul că acesta a solicitat introducerea în cauză a S.C. C. SA, câtă vreme obligaţia de despăgubire întemeiată și pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 are caracter civil și nu poate fi supusă regimului codului comercial.

Prin decizia nr.194 din 7 februarie 2008 Curtea de Apel Ploiești-Secţia comercială și de contencios administrativ și fiscal respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinţei de mai sus și dispune trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sinaia și Tribunalul Prahova.

Prin sentinţa nr.44 CC din 12 martie 2008 Curtea de Apel Ploiești-Secţia comercială, de contencios administrativ fiscal examinând conflictul negativ de competenţă ivit, stabilește competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantului în favoarea Judecătoriei Sinaia, reţinând că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art.42 din Legea nr.10/2001 care reglementează raporturi de drept civil a căror examinare este de competenţa secţiilor civile, în speţă a Judecătoriei Sinaia.

Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs arătând că pricina este de competenţa secţiei comerciale a Tribunalului Prahova, dată fiind calitatea pârâtei de societate comercială și faţă de precizarea acţiunii sale bazată pe dreptul comun, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate și stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Prahova-Secţia comercială.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că imobilul în litigiu a fost restituit reclamantului – cum chiar acesta afirmă – în baza Legii nr.10/2001, conform sentinţei civile nr.35/2003 a Tribunalului Prahova-Secţia civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.514/2003 a Curţii de Apel Ploiești - Secţia civilă, precum și că acţiunea introductivă este formulată în baza dispoziţiilor art.9 și ale art.42 (1) din Legea nr.10/2001, temei precizat ulterior de reclamant dar fără a renunţa la dispoziţiile art.9 (1) și 42 (1) din Legea nr.10/2001, invocate prin acţiune și prin cererea de introducere în cauză în calitate de pârâtă și a fostei deţinătoare a imobilului, S.C. C. SA.

Calitatea de comerciant a pârâtei nu schimbă natura civilă a obligaţiilor acesteia, invocate în cauză și calificate astfel de Legea nr.10/2001, care reprezintă temeiul chemării în judecată și a pârâtei menţionate, natura civilă fiind avută în vedere ca excepţie și de dispoziţiile art.4 Cod comercial, dispoziţii corect aplicate și de către instanţa a cărei decizie este recurată.

Faţă de cele de mai sus, se constată că în mod legal și întemeiat instanţa criticată a reţinut natura civilă a cauzei și a soluţionat conflictul negativ de competenţă în favoarea Judecătoriei Sinaia ca instanţă civilă, astfel că, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul recurentului reclamant împotriva deciziei Curţii de Apel Ploiești-Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal urmează a fi respins ca nefondat.