Private-law nature of land concession fees excluding statutory budgetary penalties
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the appellate decision that partially granted the lower instance’s award for concession fees while rejecting claims for late-payment penalties and majorizations, with the original plaintiff prevailing on the core fee obligation but losing on the penalty claims. The dispute arose from consensual land concession contracts where the plaintiff argued that statutory provisions regarding sums due to the state budget imposed mandatory penalties and interest for delayed payment, whereas the defendant contended that no such clauses existed in the private agreements. The decisive legal rationale established that land use concession fees arise from private-law contractual relationships formed by mutual consent, not from unilateral state-imposed budgetary obligations; consequently, the fees do not qualify as "budgetary claims" under public law, rendering the statutory interest and penalty norms for state budget debts inapplicable to this private contract dispute.
Legislator headnote
AI generatedPrivate-law nature of land concession fees excluding statutory budgetary penalties: Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelantul reclamant prin reprezentantul său legal, invocând, în drept, dispoziţiile art.304 pct.8 și pct.9 cod procedură civilă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Taxa de concesiune nu se circumscrie raportului juridic bugetar, nefiind creanţă bugetară ci rezultatul unor raporturi juridice convenţionale de drept privat. Consecinţe în plan juridic
Prin contractele de concesiune încheiate consensual, părţile sunt angajate în raporturi de drept privat ca rezultat al acordului lor de voinţă, așa încât, în mod corect, instanţa de apel a înlăturat prevederile legale referitoare la sume datorate bugetului de stat, invocate de apelantă ca temei al pretenţiilor sale reprezentând penalităţi și majorări, apreciind, cu justeţe, că taxa de folosinţă a terenurilor nu se încadrează în noţiunea de creanţă bugetară, care se circumscrie raportului juridic bugetar al cărui izvor îl constituie legea, impusă unilateral de către stat contribuabililor.
(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.1725 din 21 mai 2008)
Prin sentinţa comercială nr.935, pronunţată la data de 23 ianuarie 2007 Secţia comercială a Tribunalului București a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul M.B., împotriva pârâtei R.B. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantului suma reprezentând taxă concesiune teren pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2002, sumă care include și diferenţe, reprezentând taxă de concesiune pe anul 2000, neachitată și a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata majorărilor și penalităţilor de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu contractele de concesiune pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2002, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză și că, nici prin contractul de asociere și, nici prin actul adiţional la acesta, nu s-a convenit asupra majorărilor sau penalităţilor de întârziere, stipulându-se doar că taxa de concesiune va fi reactualizată cu rata inflaţiei, însă reclamantul nu a înţeles să solicite daune sub această formă.
Apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, iar apelul formulat de pârâtă împotriva aceleiași hotărâri a fost anulat, ca netimbrat, de Secţia a VI-a a Curţii de Apel București, prin decizia nr.333, pronunţată la data de 21 iunie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel, analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate de reclamant, a reţinut că, în mod corect, au fost respinse pretenţiile acestuia, reprezentând majorări și penalităţi de întârziere, având în vedere că în contractul de asociere nr.1897/1992, valabil până la încheierea contractelor de concesiune, nu au fost prevăzute clauze prin care intimata pârâtă să fie obligată la plata majorărilor și penalităţilor de întârziere și a apreciat ca fiind nefondate susţinerile apelantului, prin care se invocă ca temei al avocatelor pretenţii, acte normative referitoare la sume datorate bugetului de stat, întrucât taxa de folosinţă a terenurilor nu constituie creanţă bugetară.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelantul reclamant prin reprezentantul său legal, invocând, în drept, dispoziţiile art.304 pct.8 și pct.9 cod procedură civilă.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menţinerea deciziei atacate pe care o apreciază ca fiind legală.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că, prin contractele de concesiune încheiate consensual, părţile sunt angajate în raporturi de drept privat ca rezultat al acordului lor de voinţă, așa încât, în mod corect, instanţa de apel a înlăturat prevederile legale referitoare la sume datorate bugetului de stat, invocate de apelantă ca temei al pretenţiilor sale reprezentând penalităţi și majorări, apreciind, cu justeţe, că taxa de folosinţă a terenurilor nu se încadrează în noţiunea de creanţă bugetară, care se circumscrie raportului juridic bugetar al cărui izvor îl constituie legea, impusă unilateral de către stat contribuabililor, așa încât motivul prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă nu-și găsește incidenţa în cauză.
Așa fiind, în temeiul art.312 alin.1 teza 2 cod procedură civilă Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamant.