Material jurisdiction of administrative vs. commercial courts for damages from cancelled public procurement auction

Competenţă materială

Despăgubiri pentru anularea unei licitaţii într-o achiziţie publică

În raport de dispoziţiile art. 2 (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, văzând și dispoziţiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, se constată că litigiul dedus judecăţii nu are caracter comercial, Înalta Curte urmând a admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, cauza fiind de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.1656 din 15 mai 2008)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topliţa sub nr. 385/2006, reclamanta SC. P. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei cu titlu de pretenţii care i se cuvin în urma anulării licitaţiei organizate de pârâtă.

Judecătoria Topliţa prin sentinţa nr. 322 din 13 iunie 2006, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita – Secţia Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 4109 din 7 decembrie 2006, Tribunalul Harghita – Secţia Civilă a admis în parte acţiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma cu titlu de pretenţii, reprezentând diferenţă la factura fiscală de executare silită și cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, anularea licitaţiei și a procesului verbal de adjudecare s-a datorat și culpei reclamantei care nu s-a conformat obligaţiei plăţii cauţiunii de 10% din preţul de evaluare, scrisoarea de garanţie bancară nefiind îndestulătoare, astfel că, s-a apreciat că pârâta datorează doar suma de 15.194 RON, recunoscută de pârâtă în faza concilierii prealabile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC P. SRL și pârâta D.G.F.P. HARGHITA, criticând soluţia pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Târgu Mureș – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 67/A din 15 octombrie 2007 a admis apelul pârâtei D.G.F.P. HARGHITA și a schimbat în parte sentinţa în sensul eliminării obligaţiei de plată privind cheltuielile de judecată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, iar apelul reclamantei SC. P. SRL a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC P. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a secţiei comerciale, în raport de data formulării acţiunii și de obiectul litigiului dedus judecăţii, respectiv despăgubiri ca urmare a unei licitaţii anulate.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că acţiunea a fost introdusă la Judecătoria Topliţa, la data de 4 aprilie 2006, dată la care era în vigoare OUG nr. 61 din 25 aprilie 2001, iar conform art. 81 (1) „ Orice persoană fizică sau juridică care are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică și care a suferit un prejudiciu, are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de prezenta ordonanţă”, iar conform art. 82 „Despăgubirile se solicită numai prin acţiune în justiţie, care se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competenţă se află sediul autorităţii contractante”.

La data soluţionării cauzei în primă instanţă - 7 decembrie 2006 - erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 34 din 19 aprilie 2006, conform cărora la art. 255 (1) „Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”, iar potrivit alin. 2 „ despăgubirile se solicită numai prin acţiune în justiţie, în conformitate cu dispoziţiile legii contenciosului-administrativ”.

Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 2 (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, văzând și dispoziţiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, se constată că litigiul dedus judecăţii nu are caracter comercial, Înalta Curte urmând a admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, cauza fiind de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Admiterea excepţiei de necompetenţă materială face inutilă examinarea motivelor de recurs.

Așa fiind, recursul va fi admis și în raport de dispoziţiile art. 312 (6) Cod procedură civilă, urmează ca decizia atacată și sentinţa să fie casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare Tribunalului Harghita, ca instanţă de contencios administrativ.